Volumul este un excelent jurnal al experientelor (nu numai) medicale prin care a trecut Adrian Sangeorzan ca medic ginecolog atat in Romania, cat si-n Statele Unite - unde a emigrat dupa 1990, la o varsta la care sansele de a profesa acolo erau minime. A reusit datorita unei tenacitati iesite din comun, iar acum este perfect integrat si apreciat ca medic intr-un mare spital din New York.

Scrie cand apuca, intre doua operatii, in garda, si, ceea ce este remarcabil, nu se vede efortul, nu se zareste nicio cusatura, totul curge firesc, intr-un ritm foarte alert. Desi jurnal, volumul are tensiunea si fraza unor povestiri care descriu nasterea din unghiuri multiple. Nu clinic, sau si clinic - insa cu detalii ce pot fi intelese de cititorul obisnuit -, ci literar.

Fiecare capitol este o noua - si inedita - experienta profesionala, sub semnul unui umanism aproape palpabil. De la scene tari, unele cu mafioti, parca desprinse din filme, pana la descrierea unor interventii dificile sau portretizarea colegilor si a pacientelor, autorul nu te lasa sa te opresti din citit: semn ca avem de-a face nu doar cu un ginecolog care-si descrie practica, ci mai ales cu un foarte bun scriitor care stie sa priveasca lumea.

    Razvan Petrescu

    Indiferent ca se afla in sala de nasteri a unui spitalul din Brasov, din Bucuresti, sau din New York unde profeseaza acum, Adrian Sangeorzan practica ginecologia si obstetrica pentru ca este vorba despre viata. Dar aceasta viata intre femei este in sine o veritabila epopee eroica pe doua continente, descrisa cu verva si dramatism.

    Autorul este si de data aceasta intre doua lumi, ca si in volumul sau de debut, Povestirile unui doctor de femei, dar stapaneste naratiunea cu un alt nerv, dictat acum in spunere de inca o urgenta: universul femeii. Iar Adrian Sangeorzan, slava Domnului, are ce sa spuna cu asupra de masura, si de dinauntru si din afara spitalului, iar uneori, in ciuda tensiunii, o face chiar cu o binevenita nuanta de umor. Nu mai vorbesc de atatea felurite identitati, scene de viata cateodata aproape incredibile, scoase din marele puzzle american.

    Cartea se citeste cu sufletul la gura si il impune pe Adrian Sangeorzan ca pe unul dintre cei mai talentati si interesanti prozatori romani din acest inceput de veac.

    Dumitru Radu Popa

    New York, 2013

    De acelasi autor:

    - Vitali
    - Circul din fata casei

    Adrian Sangeorzan s-a nascut in 1954 la Bistrita-Nasaud. A absolvit Facultatea de Medicina a Universitatii din Cluj. Din 1990, traieste la New York.

    A publicat volumele de versuri Pe viu, 2001, Editura Axa 2000, Tatuaje pe marmura, editie bilingva romano-engleza, Scrisul Romanesc, 2006, volumul de exquisite corpse Voci pe muchie de cutit (impreuna cu Carmen Firan), editie romano-engleza. Volumul de versuri Over The Lifeline (Peste linia vietii) a aparut la Editura Spuyten Duyvil, din New York. In 2010 publica poemul Anatomia Lunii, in editie bilingva romano-engleza, la Editura Scrisul Romanesc.

    Este autorul volumului de proza memorialistica Intre doua lumi - Povestirile unui doctor de femei, aparut in doua editii la Editura Scrisul Romanesc, si al romanelor Circul din fata casei, Curtea Veche Publishing, 2007 (a doua editie in 2008) si Vitali (doua editii aparute la Curtea Veche Publishing in 2008), iar in Statele Unite, Exiled from the Womb - Tales of a Women's Doctor, Editura Spuyten Duyvil.

    Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Bibliotecii Internationale a Poetilor. Este cotraducator al volumului Locul Nimanui. O antologie de poezie americana contemporana (Editura Cartea Romaneasca, 2007) si autorul traducerii in limba romana a volumului Umbre din Est de Richard Milazzo. Opera sa apare in diverse reviste literare si antologii din Romania si Statele Unite ale Americii.



Cuprins

Introducere 7

Pavilionul de femei 15

O zi de miercuri 24

Rezidenta in New York 47

Nu se poate! 75

Ruperea apelor 81

Armata si avorturi 89

Sarcini terminate 103

Comunism, capitalism, sex si libido 116

Madalina 132

Cu fundul inainte 143

Zodiace, semne, credinte 155

O femeie norocoasa 168

Iubire tarzie 173

Mosteniri 185

Un caz de urgenta 197

Femeia muta 206

Suparare mare 214

Elefantul vargat 220

Pavilionul de femei

DACA AS PUTEA sA ALEG trei lucruri in viata, cu siguranta ca unul dintre ele ar fi legat de somn. De pilda, sa pot functiona normal doar cu vreo doua-trei ore de somn din 24. As trai intr-un fel mult mai mult si as putea face ceva cu lista cu care ma trezesc la cap in fiecare dimineata. Cand lista cu ce ar trebui sa fac peste zi e mai lunga, o am scrisa pe o foaie alba de hartie care ma asteapta langa pat ca un crocodil cu falcile deschise. Daca dorm bine, sansa de a-i face fata e mai mare.

Adevarul e ca somnul n-a fost niciodata partea mea cea mai tare. Nu sunt neaparat un insomniac, dar de foarte tanar am avut perioade in care am dormit prost. Mai ales in tine rete, cand viitorul era inca in fata mea, la panda, necunoscut si fara forma, gata sa ma inghita. La inceput am fost ingrijo rat, dar dupa ce am reusit sa intru la Medicina m-am mai linistit, vazand ca problemele mele cu somnul nu m-au im piedicat cu nimic sa trec cu bine un examen cumplit, in care eram zece candidati pe un loc, nici sa parcurg cu note mari cei sase ani grei de facultate.

In ciuda acelor vremuri, care rascolisera si intorsesera pe dos vietile oamenilor, medicina isi pastrase aproape neschimbata insemnele. Halatele albe ramasesera niste uniforme respectate,

15

nepatate, iar juramantul lui Hipocrat se depunea la termi narea facultatii la fel ca inainte. Cine mai avea pe atunci un asemenea privilegiu? Sa depuna un alt fel de juramant decat al celor care ne conduceau. Il depuneam, fara sa ne dam seama, ca pe o coroana de flori la capul unei societati bol nave, care prin anii '70 inca se simtea destul de bine.

Stagiul de obstetrica si ginecologie l-am facut in ultimul an, chiar inainte de absolvire. Tocmai treceam printr-o perioada de insomnie care ma chinuia inexplicabil. Toate imi mergeau bine. Aveam sa fiu doctor la 24 de ani, eram printre primii 10 din promotie, puteam alege un loc bun de munca, pentru ca alegeam in ordinea mediilor, eram sanatos si plin de elan. Doar ca nu-mi era clar deloc ce se va alege cu mine dupa absolvire si mai ales ce fel de specialitate sa-mi aleg. Nici macar daca va fi una chirurgicala sau medicala. Desi trebuia sa plecam pentru un an sau doi la tara, nu voiam sa sfarsesc ca doctor undeva intr-un sat indepartat. Nici nu aveam inca de gand sa-mi para sesc tara si sa-mi iau lumea in cap.

Caminul studentesc in care stateam era la doi pasi de Clinica 2, unde erau Maternitatea si Pavilionul de femei. Tre buia sa facem doua garzi pe luna, dar eu am sfarsit prin a face benevol cate trei-patru pe saptamana. Oricum nu puteam dormi, asa ca noptile ma duceam la Pavilionul de femei care era la doi pasi de caminul nostru. Prin ferestrele deschise ale salilor de nastere se auzeau uneori tipetele celor care se chi nuiau sa nasca.

Primele nasteri pe care le-am vazut m-au afectat atat de profund, incat am avut revelatia gasirii a ceea ce cautam. Poate si pentru ca traiam intr-o lume intoarsa pe dos, in care acest miracol al venirii pe lume ramasese unul dintre putinele lucruri care ne mai ancora de o realitate solida si ancestrala. Plus ca intr-o sala de nastere se intampla vesnic ceva. Ceva

16

care trebuie rezolvat imediat, ceva cunoscut, dar irepetabil. Nevoia mea de actiune a fost satisfacuta din plin.

Nu am uitat niciodata prima mea garda in sala de nastere.

Era plin de femei in travaliu, iar moasele care misunau peste tot spuneau ca de vina e luna plina si vremea calda de prima vara care inundase dintr-odata orasul cu o neobisnuita fier binteala. Ferestrele vechiului spital erau larg deschise si un vant cald, plin de polen si de gaze trezite la viata, trecea senin prin saloane imprastiind mirosul de iod, formol si igrasie istorica. Acele vechi spitale din Cluj fusesera construite la inceput de secol XX pe vremea imperiului austro-ungar, cand Clujului i se spunea "Micul Heidelberg". Ce ne mai mandream cu asta! Purtam chipie mov facute la comanda, ne obligatorii, cu insemnele facultatilor, si inca mai incercam cu incapata nare sa stam agatati de vechile traditii.

In anul acela, dupa aproape sase ani de tocit mintile si pan tofii prin Cluj, ajunsesem veteranii Facultatii de Medicina. Noi ii botezasem pe boboci in toamna si alesesem regina balului masurandu-Ie candidatelor mijlocelul cu o panglica veche, ce avea pe ea drapelul decolorat al patriei, iar sanii, cu niste polonice de la cantina Babes-Bolyai. Probabil ca juma tate din cei sase ani ni-i petrecuseram la faimoasa Croco, cafeteria unde se adunau medicinistii ca o turma ce se recu nostea usor dupa cartile groase pe care le caram cu noi si dupa mirosul de formol si iod impregnat in haine, care se armoniza bine cu cel al cafelei.

Dupa sase ani, vanzatoarele ne stiau pe nume si ne intre bau cat dureaza medicina asta, pentru ca pare o vesnicie de cand tot trecem pe acolo. La absolvire ne-am adunat peste doua sute in fata la Croco si le-am cantat pe patru voci Gaudeamus si alte cantece mai intime. Cand le-am predat cheia

17

promotiei noastre, vanzatoarele si-au sters usurare ochii inla crimati.

La intalnire a de 25 de ani, Croco ajunsese un bar oare care, cu jocuri de noroc, jocuri mecanice la subsol si Internet, plin de camionagii si tineri cu tatuaje si piercing-uri. Sefa era una de pe vremuri, care ne-a spus ca in fiecare toamna trec pe acolo vechii medicinisti, ca niste pelicani migratori. Ne-a dus in pivnita barului, unde intr-un colt erau depozitate, cu oare care respect, multe chei de lemn cu anul promotiei pe panglici.

In timpul studentiei noastre din vechiul Cluj universitar inca mai ramasese umbra unei foste faime impinse inainte cu chin si mandrie de cativa batrani doctori si profesori care fusesera lasati in pace de regim. Papillian, Goia, Fodor, Preda, memoria lui Hatieganu inca se plimbau prin spitale si salile de cursuri si formau doctori. Din primul an de studentie toti ni se adresau numai cu "domnule student" chiar daca ne picau la examene. Tovarasia noastra era clar alta, pentru ca bolile ramasesera aceleasi, egale pentru toti, cu adevarat democratice.

In acea prima garda la Pavilionul de femei din Cluj teii inflorisera prematur si poate ca si ei erau de vina ca atator femei li se declansase tocmai atunci travaliul. Cand spui tra valiu, spui munca grea, iar nasterea e si ea o munca cumplita la care e supusa femeia inainte de-a da viata. Cand se declan seaza, nu mai poti da inapoi.

In vechea sala, aceeasi de zeci de ani, se nastea peste tot, pe mesele speciale facute la Viena, aflate acolo de 70-80 de ani, sau direct in paturi. Ma invarteam de colo-colo prins de zarva din jurul meu incercand sa ajut. Ca student nu erai lasat sa faci mare lucru. Una dintre femei, care nu mai avusese loc niciunde, era gata sa nasca pe o targa aflata pe coridor. Se chinuia fara sa scoata cel mai mic scancet. In timpul durerilor doar isi dadea capul pe spate si se arcuia stand in coate ca

18

o felina ranita. Vedeam cum, impingand, i se umflau venele de pe cap si gat si am presimtit ca se va intampla ceva curand. Era la doi pasi de mine. Una dintre moase mi-a strigat:

- Domnu' student, pune si mata mana si ajuta.

M-am apropiat de targa pe care se zvarcolea femeia. Cand m-a simtit langa ea, femeia si-a desfacut larg picioarele. Era slaba, musculoasa si avea mainile late de taranca ce lucra la camp, cu urme de pamant sub unghii. M-a apucat strans cu ele de cot, sa fie sigura ca nu mai pot pleca, pentru ca stia ca eu voi fi singurul care se va afla acolo la nasterea copilului ei. M-a privit scurt in ochi si mi-a spus bland:

- Vezi sa nu-mi scapi copilul!

Atunci am vazut capul paros gata sa iasa. Intindea cu el tesuturile mamei care-i veneau pe ceafa ca o coroana palida gata sa plesneasca. Femeia aproape ca mi-a bagat unghiile in carne cand s-a scremut ultima oara. Nu mai aveam scapare. Copilul a tasnit ca un sambure de cireasa si l-am prins instinc tiv in brate. Un copil abia nascut e ceva foarte alunecos si zbatator, ca un peste cazut din cer. Eram cu mainile goale si pentru cateva secunde am ramas blocat nestiind ce sa fac. Eram improscat din cap pana-n picioare cu lichid amniotic si sange. ASta a fost botezul meu in obstetrica. Pana sa ma dumi resc, femeia aproape ca mi-a insfacat copilul din brate.

- Sa traiesti, maica. O fata, in sfarsit. Am patru baieti acasa!

Aceeasi moasa, ocupata pana peste cap cu o alta nastere,

mi-a strigat prin usa:

- Leaga-i cordonul si taie-l.

-Cu ce?

- Uite aici ata. Pune-ti intai niste manusi!

Mi-a aruncat ghemuI cu ata. Am facut apoi primele noduri operatorii adevarate din viata mea, pe acel cordon ombilical

19

Indiferent ca se afla in sala de nasteri a unui spitalul din Brasov, din Bucuresti, sau din New York unde profeseaza acum, Adrian Sangeorzan practica ginecologia si obstetrica pentru ca este vorba despre viata. Dar aceasta viata intre femei este in sine o veritabila epopee eroica pe doua continente, descrisa cu verva si dramatism.

Autorul este si de data aceasta intre doua lumi, ca si in volumul sau de debut, Povestirile unui doctor de femei, dar stapaneste naratiunea cu un alt nerv, dictat acum in spunere de inca o urgenta: universul femeii. Iar Adrian Sangeorzan, slava Domnului, are ce sa spuna cu asupra de masura, si de dinauntru si din afara spitalului, iar uneori, in ciuda tensiunii, o face chiar cu o binevenita nuanta de umor. Nu mai vorbesc de atatea felurite identitati, scene de viata cateodata aproape incredibile, scoase din marele puzzle american.

Cartea se citeste cu sufletul la gura si il impune pe Adrian Sangeorzan ca pe unul dintre cei mai talentati si interesanti prozatori romani din acest inceput de veac.

DUMITRU RADU POPA New York, 2013


Anul aparitiei: 2013
Format: 13 × 20 cm
Numar pagini: 240