Prefata
Romania a aderat la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007. Din acel moment am facut parte direct din asa-numita„constructie europeana” ce incepuse cu jumatate de secol inainte, la initiativa Frantei si Germaniei de a-si pune in comun productia de carbune si otel. Desi proiectul aderarii la UE s-a bucurat de o mare sustinere in randul populatiei, ce insemna mai precis acest lucru era si, din pacate, inca este, pentru majoritatea concetatenilor nostri, o necunoscuta. Ei au sustinut aderarea, mai ales plecand de la considerentul ca nivelul de trai din tarile Uniunii Europene este unul cu mult mai ridicat decat cel din Romania si, de aceea, se spera ca din momentul integrarii in UE si traiul romanilor sa se imbunatateasca simtitor. Daca rezultatele aderarii sunt acum, la trei ani dupa momentul 2007, inca subiect de dezbatere, necunoasterea realitatilor constructiei comunitare se pastreaza inca la aceleasi niveluri. De altfel, si interesul pentru Uniune a scazut, el fiind reaprins cat de cat doar cu ocazia celor doua campanii electorale din 2007 si 2009 pentru alegerea parlamentarilor europeni. Din pacate si respectivele doua momente nu au facut, de multe ori, decat sa aduca o si mai mare confuzie in ceea ce cred romanii despre UE, emblematice fiind campaniile unor candidati care sustineau ca odata ajunsi in Parlamentul European vor„rezolva” un domeniu precum pensiile.
Necunoasterea modului in care functioneaza cu adevarat Uniunea nu este insa specifica doar romanilor; ea se intinde in toate tarile membre UE si provine chiar din modul in care a fost construita aceasta la mijlocul secolului trecut. Dat fiind ca natiunile europene trecusera prin doua razboaie mondiale care exacerbasera sentimentul national, a fost destul de greu sa se impuna o constructie solida, de genul SUA; in schimb, s-a optat spre politica pasilor marunti si a compromisului intre nivelul national si cel comunitar de luare a deciziilor. Astfel, fiecare din principalele institutiile create in Comunitati a fost lasata sa aiba un cuvant de spus, mai mult sa mai putin important: Comisia Europeana pentru ca reprezenta, intr-un fel, actorul cel mai independent de interesele nationale, Consiliul de Ministrii tocmai pentru ca le reprezenta cel mai direct iar Parlamentul European, ca reprezentant direct al cetatenilor statelor membre. Asa s-a ajuns ca, pentru adoptarea unui act legislativ comunitar, acesta sa fie trecut printr-un proces complicat in care erau implicate toate institutiile citate. Ori, pentru omul de rand, caruia nici macar nivelul national de functionare a statului nu ii este foarte clar, nivelul comunitar deja devenea o nebuloasa.
In anii 2000 s-a dorit, cel putin la nivel declarativ, ca Uniunea sa fie adusa„mai aproape” de cetatenii ei. Astfel s-au luat cateva initiative, cea mai cunoscuta fiind aceea a„Constitutiei europene”, prin care se dorea atat o simplificare a cadrului legislativ comunitar primar cat si o crestere a importantei nivelului comunitar in viata de zi cu zi a cetatenilor UE, precum si democratizarea mai mare a modului de functionare a structurii Unionale, printr-o mai mare putere acordata Parlamentului European, ca for direct ales de cetateni. Rezultatul nu a fost cel asteptat, proiectul de„Tratat instituind o Constitutie pentru Europa” fiind un text complex, de sute de pagini, spre deosebire de simplitatea Constitutiilor nationale, si avand si defectul fundamental ca nu a putut fi pus in practica. In schimb, s-a optat pentru un nou tratat modificator al celor deja existente, practica ce duce la crearea unui cadru deosebit de stufos si nedeslusit pentru nespecialisti. S-a ajuns astfel ca Uniunea sa fie, in continuare, ceva departat de constiinta cetateanului de rand, chiar daca impactul ei este direct asupra a multor laturi din viata de zi cu zi a acestuia. Relevant pentru modul in care europenii privesc constructia europeana este faptul ca aproape de fiecare data, in ultimii 20 de ani, cand li s-a cerut opinia in cadrul unor referendumuri cu privire la schimbarile aduse cadrului unional, ei s-au opus, cel putin intr-o prima faza. Astfel, danezii au respins la inceputul anilor `90 Tratatul de la Maastricht, irlandezii peste un deceniu pe cel de la Nisa, francezii si olandezii Constitutia Europeana iar irlandezii au recidivat in privinta Tratatului de la Lisabona. Un alt exemplu oficial de cat de„populara” este Uniunea printre cetateni este si extrem de slaba lor participare la alegerile pentru Parlamentul European.
Cartea de fata isi doreste sa aduca lumina, atat publicului larg cat si celor cu activitati legate direct de fenomenul comunitar, cu privire la unul dintre cele mai importante aspecte ale Uniunii, sistemul sau institutional. Pentru a realiza acest lucru am structurat prezentarea pe mai multe capitole, unul cu privire la modul in care Uniunea s-a dezvoltat de la inceputuri si pana in prezent, altul in care se trateaza caracteristicile generale ale sistemului institutional comunitar si, apoi, cate unul pentru fiecare dintre institutiile care fac parte din acest sistem, astfel cum a fost el redesenat de Tratatul de la Lisabona intrat in vigoare la sfarsitul anului 2009, respectiv 1 decembrie.
In cadrul prezentarii fiecarei institutii s-a incercat cuprinderea cat mai multor aspecte, de la modul in care e organizata, la modul de functionare sau atributiile sale, insa s-a insistat si pe prezentarea personalului care face parte din conducere, considerandu-se ca acesta, de multe ori, ajunge sa reprezinte mult mai mult pentru caracteristicile vietii unui organism decat litera unui Tratat sau Regulament de Functionare. In acelasi timp am dorit sa prezentam si exemple concrete din modul in care aceste institutii au fost implicate in viata Uniunii, pentru a trece dincolo de discursul pur teoretic, in zona practicii de zi cu zi.


Autor(i): Dan Nita, Eduard Dragomir
Anul aparitiei: 2010
Format: A5

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review