Ingerii abundentei. 11 mesaje primite de la ingeri care te vor ajuta sa atragi ajutor, sustinere si abundenta in viata ta

PRP: 37,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 33,30 lei
Diferență: 3,70 lei
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
Editura:
Anul publicării: 2015

DESCRIERE

Doreen si Grant au scris aceasta carte pentru a-ti demonstra ca puterile celeste te pot sprijini in plan material si emotional pentru a-ti indeplini menirea in viata si pentru a manifesta tot ceea ce iti doresti. Fiecare din cele 11 capitole ale cartii prezinta un mesaj primit de la Ingerii abundentei...


In peregrinarile lor prin lume, Doreen Virtue si fiul ei Grant (autorii bestsellerului Cuvinte ingeresti) au intalnit mii de oameni care viseaza sa devina terapeuti, maestri spirituali sau autori, ori sa isi deschida centre sau scoli de vindecare. Ei aspira de asemenea sa isi poata permite alimente organice, suplimente cu vitamine, cursuri si excursii in locuri spirituale, precum si sa aiba o casa frumoasa. Multi dintre ei nu reusesc sa isi transpuna in fapt aceste vise pentru simplul motiv ca nu inteleg cum pot atrage resursele financiare necesare si in ce constau legile dupa care opereaza aceasta lume fizica.

Doreen si Grant au scris aceasta carte pentru a-ti demonstra ca puterile celeste te pot sprijini in plan material si emotional pentru a-ti indeplini menirea in viata si pentru a manifesta tot ceea ce iti doresti. Fiecare din cele 11 capitole ale cartii prezinta un mesaj primit de la Ingerii abundentei– acei ingeri care au grija ca misiunea pe care ai primit-o de la Dumnezeu sa nu fie stanjenita de lipsuri. Indiferent daca iti doresti mai multi bani, mai mult timp, mai multe idei sau oportunitati, Ingerii abundentei te tin de mana si te ajuta sa treci de obstacolele care te-au impiedicat pana acum sa iti indeplinesti visele!


Cuprins

Introducere la„Ingerii abundentei“... IX
Mesajul 1: Cere ajutor... 1
Mesajul 2: Cum vei primi ajutorul depinde numai de Dumnezeu... 23
Mesajul 3: Cultiva puterea magica de manifestare a convingerii ca meriti... 31
Mesajul 4: Dezvolta-ti o minte orientata asupra abundentei... 43
Mesajul 5: Energie de inalta vibratie = Manifestare rapida... 59
Mesajul 6: Fa-ti temele!... 75
Mesajul 7: Vizualizeaza succesul... 81
Mesajul 8: Repeta mereu afirmatii pozitive... 95
Mesajul 9: Mentine-ti focalizarea... 121
Mesajul 10: Da-ti voie sa primesti... 133
Mesajul 11: Indeplineste-ti partea care iti revine din contractul divin... 141
Cuvant de incheiere... 151
Anexa
• Povesti adevarate de manifestare a abundentei... 157
• Meditatii pe tema abundentei... 167
Despre autori... 177


Fragmente

Mesajul 1. CERE AJUTOR

Prima lectie pe care am primit-o de la Ingerii abundentei este:„Cere ajutor.” Poate parea evident, dar acesta este unul din motivele pentru care foarte multi oameni sufera inutil, intrucat ignora acest sfat. Daca nu ceri ceea ce iti doresti, nimeni nu te poate ajuta, nici macar Dumnezeu. Datorita Legii Liberului Arbitru, care iti respecta dreptul de a-ti alege singur calea pe care doresti sa pasesti, Dumnezeu si ingerii Lui nu intervin niciodata in viata ta fara permisiunea ta expresa. Cu alte cuvinte, tu trebuie sa ceri ceea ce iti doresti.

Indiferent de ce ai nevoie, Dumnezeu si ingerii Lui iti pot oferi. Nicio solicitare nu este prea mare sau prea mica pentru ei. Ei te iubesc si te pot sprijini, dar trebuie sa apelezi la ei cerandu-le ajutor.

Multi oameni ne intreaba de ce ar trebui sa apeleze la ingeri, si nu direct la Dumnezeu. Raspunsul este ca Dumnezeu si ingerii Lui sunt una. Intre ei nu exista nicio separatie. Cuvantul ingeri inseamna„mesagerii lui Dumnezeu”. Gandeste-te la ingeri ca la niste ganduri-forma emise de Dumnezeu. Ori de cate ori incerci sa comunici cu Dumnezeu, tu interactionezi practic cu ingerii. Fiind totul in toate, Dumnezeu este una cu tine, cu Iisus, cu sfintii si cu orice alt aspect al creatiei.

Invocarea ajutorului ingerilor poate lua multe forme diferite, in functie de tine si de convingerile tale. Ingerii nu au nimic de-a face cu convingerile religioase, fiind niste expresii nelimitate si neconditionate ale iubirii. Ei sunt mediatorii si mesagerii lui Dumnezeu, propovaduind dorinta de pace a Acestuia. Ingerii pot modifica legile fizicii pentru a-i ajuta pe cei care ii invoca.

Atunci cand (eu, Doreen) am scris cartile Miracolele Arhanghelului Mihail si Minunile vindecatoare ale arhanghelului Rafael, am fost extrem de impresionata de povestile adevarate pe care mi le-au trimis diferiti oameni pentru a fi publicate. Fiecare poveste s-a referit la o persoana aflata in dificultate care a avut prezenta de spirit sa ii invoce pe ingeri in momentul respectiv. Indiferent daca se temeau de o boala, de un accident, de un atac sau de o alta nenorocire, acesti oameni s-au oprit pentru o clipa si s-au rugat sa primeasca ajutor.

Personal, ii admir foarte mult pe acesti oameni, caci ar fi fost mult mai usor sa tipe sau sa injure in timpul acestor situatii teribile, in loc sa se roage. Ei nu au reactionat insa pe baza fricii lor, ci au avut intelepciunea de a invoca (in gand sau cu voce tare) interventia divina. Iar aceasta le-a fost acordata, caci au cerut ajutor.

Unii oameni se tem sa ceara ajutor, considerand ca nu il merita. Ei cred ca trebuie sa fie perfecti ca sfintii pentru a primi ajutor de la puterile celeste. Daca acest lucru ar fi adevarat, nimeni nu ar mai primi vreodata un astfel de ajutor! Ajutorul nu este o rasplata, ci un efect. Legea cauzei si efectului afirma ca daca faci ceva (in cazul de fata ceri ajutor), efectul se produce automat (primesti ajutorul cerut).

Nu conteaza cum ceri ajutor de sus, ci doar sa o faci. Ii poti invoca pe Dumnezeu, pe Iisus, pe sfinti, pe maestrii inaltati si pe ingeri printr-o rugaciune traditionala, prin meditatie, afirmatii, vizualizari, muzica, in scris sau printr-o alta activitate creatoare, ori printr-o simpla conversatie de la inima la inima cu Cerul, marturisind ceea ce simti.

Iata o rugaciune simpla pe care o poti rosti:

„Draga Doamne si preaiubitii mei ingeri, am nevoie de ajutor pentru [explica situatia in care te afli]. Ma simt (explica ce simti) si va rog sa ma ajutati pe mine si pe toti cei implicati in aceasta situatie. Va multumesc. Amin.”

Dumnezeu stie deja de ce ai nevoie, cum te simti si pentru ce ceri ajutor. Scopul rugaciunii este sa te purifici si sa te eliberezi. Atunci cand iti exprimi sentimentele, tu reduci automat energia stresului, eliberand o parte din ea. Este ca si cum ai elibera o parte din aer dintr-un balon pe punctul de a plesni. Discutia despre ceea ce simti te ajuta sa intelegi mai bine motivele supararii tale si te poate ajuta sa gasesti solutii.

Un alt motiv pentru care trebuie sa te rogi este Legea Liberului Arbitru, care face sa nu poti primi ajutor daca nu il ceri. Aceasta este una din legile universale, pe care nimeni nu o poate evita. Noua ni s-a dat un liber arbitru pentru a putea lua decizii, invatand si continuandu-ne astfel cresterea personala.

Rugaciunea poate fi formala si traditionala, sau libera, asa cum curge ea din sufletul tau. O poti rosti cu voce tare sau in sinea ta (caci puterile celeste iti pot auzi gandurile). Daca preferi, o poti redacta in scris, ca pe o scrisoare adresata lui Dumnezeu si ingerilor Lui. O poti canta, iar daca te simti frustrat la maxim, poti chiar tipa, cerand ajutor.

Intentiile clare

De multe ori, rugaciunile rostite in momentele de furie primesc un raspuns instantaneu. Adevarul este ca frustrarea te ajuta sa te focalizezi mai bine asupra lucrurilor pe care ti le doresti. Ingerii abundentei ne-au invatat importanta„intentiilor clare”. Acestea presupun sa stii exact ce iti doresti.

 

Daca iti schimbi tot timpul opinia, tu nu poti manifesta ceea ce iti doresti. Uneori nu esti sigur ce anume te-ar putea face fericit, sau consideri ca nu meriti sa te bucuri de ceva ce iti doresti. Unii oameni sufera de neincredere. Pur si simplu ei nu cred ca ceea ce isi doresc se poate indeplini.

Haide sa vedem cum poti elimina aceste obstacole:

Nesiguranta legata de ceea ce iti doresti

Daca nu stii exact ce sa ceri, nu-ti face probleme. Defineste cel putin ceea ce doresti sa simti. Spre exemplu, poti cere sa te simti in siguranta din punct de vedere financiar si fizic, sa fii respectat, sa te simti implinit si asa mai departe. In intelepciunea Lui infinita, Dumnezeu te va calauzi catre situatii care te vor ajuta sa experimentezi aceste stari, asa ca nu trebuie sa iti bati capul cu detaliile.

Teama ca ai putea cere ceva„gresit”

Un remediu la aceasta teama consta in a adauga urmatoarea fraza la rugaciunea ta:

„Doamne, cer acest lucru, sau ceva mai bun.”

Aceasta rugaciune porneste de la premisa ca vointa lui Dumnezeu are standarde mai inalte pentru tine decat ti-ai stabilit tu insuti. Tu te-ai putea multumi cu ceva mai putin important, dar Dumnezeu– care este Parintele tau plin de iubire, care dispune de resurse nelimitate– isi doreste ca tu sa te simti complet impacat.

De aceea, cere ceea ce iti doresti, dar lasa loc pentru ceva mai bun. Noi am trait experiente minunate inclusiv atunci cand am cerut sa fim calauziti, astfel incat sa stim ce sa cerem. La fel si tu, poti cere orice lucru de care ai nevoie, inclusiv ajutor pentru a sti ce sa ceri.

Teama ca nu„meriti” sa primesti ajutor de sus

Uneori, aceasta teama are la baza invataturile religiilor organizate care promoveaza teama si vinovatia. Daca ai fost invatat de mic ca numai oamenii speciali sau sfintii primesc„favoruri” de la Dumnezeu, adreseaza-te direct Acestuia in rugaciunile tale. Conexiunea directa cu Dumnezeu este dreptul nostru din nastere. Fiind suta la suta iubire, Dumnezeu te iubeste neconditionat. Nu trebuie sa ii castigi iubirea si ajutorul, caci El le acorda liber tuturor oamenilor, fara sa ceara nimic in schimb.

Unii oameni se minimalizeaza singuri, caci nu se pretuiesc pe ei insisi. Ei isi fac griji, caci nu doresc sa deranjeze pe nimeni cu problemele lor, nici macar pe Dumnezeu. De aceea, prefera sa sufere in tacere. Nu este reconfortant sa stii ca Dumnezeu este omniprezent (adica este pretutindeni in acelasi timp) si ca il poti„deranja” oricand cu cererile tale, caci intelepciunea Lui infinita este omniscienta (adica stie tot)?

Teama ca dai dovada de„egoism”

Daca ai fost invatat de mic sa nu ceri niciodata nimic pentru tine, este foarte posibil sa fii reticent in a cere ajutorul puterilor celeste. In acest caz, reaminteste-ti cat de multi oameni, cate animale si cate situatii ar avea de castigat daca te-ai bucura de abundenta. Cu cat primesti mai mult, cu atat mai mult poti oferi altora.

Ceea ce primesti nu este luat de la gura altcuiva. In lumina adevarului spiritual, exista o abundenta infinita, de care toata lumea poate beneficia. Cine stie? Poate ca menirea ta este sa redistribui in mod echitabil aceasta bogatie!

Neincrederea

Daca nu crezi ca ti se va raspunde la rugaciune, este destul de probabil ca nu te vei ruga deloc. Poate ca ai simtit candva o dezamagire, caci nu ti s-a raspuns la o rugaciune. De aceea, anticipezi o dezamagire viitoare si preferi sa nu te rogi deloc.

Aceasta tendinta poate fi vindecata prin focalizarea asupra tuturor momentelor in care ti s-a raspuns la rugaciuni. Gandeste-te la o situatie in care ai fost placut surprins cand ai primit ce ai cerut. Nu lasa marile dezamagiri sa te faca sa uiti de micile miracole care ti-au iesit in cale de-a lungul vietii tale.

Credinta este singurul lucru care ne ajuta sa trecem peste dezamagirile vietii. De aceea, este foarte important sa o cultivam, chiar daca nu pare sa ne ofere garantii.

Optimismul este o energie pozitiva ce atrage abundenta si tot ce este bun in viata. Fara credinta si fara optimism, este posibil sa ratezi raspunsul la rugaciunea ta! De aceea, amplifica-ti credinta rugandu-l pe arhanghelul Mihail, ingerul curajului si al tariei de caracter, sa iti apara in vise. In timpul somnului, egoul este adormit, asa ca nu mai poate deturna calauzirea divina.

Inainte de culcare, spune cu voce tare sau in sinea ta:

„Draga Doamne si preaiubit arhanghel Mihail, va rog sa patrundeti in visele mele in aceasta noapte si sa alungati temerile care mi-au blocat credinta in trecut. Va rog sa imi reinnoiti si sa imi regenerati credinta, astfel incat sa am incredere in voi si in calauzirea mea interioara. Amin.”

Cum iti poti clarifica ceea ce iti doresti

Poate ca te temi sa nu ceri ceva inadecvat, sau poate ca iti schimbi tot timpul parerea despre ceea ce iti doresti.

Nu uita ca Dumnezeu stie deja ce iti doresti, inclusiv ce este„cel mai bine” pentru tine. Conform Legii Liberului Arbitru, tu trebuie insa sa ceri sa primesti ajutor inainte de a-l primi.

Solicitarea ajutorului de sus poate fi comparata cu comanda data intr-un restaurant. Daca ceri un sendvis cu avocado, exact asta vei primi. Daca nu esti foarte sigur ce iti doresti, il poti intreba pe ospatar:„Ce imi recomanzi?”

In mod similar, tu poti inchide ochii, poti inspira profund si poti spune cu voce tare sau in sinea ta:
„Draga Doamne, iti multumesc pentru ca imi implinesti toate nevoile mele fizice. Te rog sa continui sa ma calauzesti catre toate lucrurile de care am nevoie pentru a-mi implini menirea si pentru a ma bucura de sanatate si de siguranta, eu si toti cei dragi. Amin.”

Dupa ce ai rostit aceasta rugaciune, observa ce ganduri si imagini iti trec prin minte, respectiv ce simti… chiar daca aceste impresii sunt foarte subtile. Ele reprezinta raspunsurile la rugaciunea ta, care te calauzesc catre ceea ce ai nevoie. Acestea sunt sfaturile pe care ti le recomanda ingerii si ghizii tai spirituali.

Daca nu observi nicio impresie, acestea iti vor aparea cu siguranta daca te vei relaxa, de pilda in timpul unei meditatii, al unei plimbari prin natura, al unui masaj, inainte de a adormi sau imediat dupa ce te trezesti. Cerul raspunde la orice solicitare, chiar daca uneori ai nevoie de timp pentru a-i traduce mesajul.

Cat de des trebuie sa ceri?

De regula, este suficient sa ceri ceva o singura data, la fel cum intr-un restaurant nu te duci dupa ospatar in bucatarie pentru a-i repeta la infinit ca iti doresti un

sendvis cu avocado. In mod similar, o singura solicitare este suficienta pentru a activa Legea Liberului Arbitru.

Pe de alta parte, nu este nicio problema daca ceri ceva de mai multe ori. Poti face acest lucru ori de cate ori doresti. Ceea ce dorim noi sa spunem este ca nu este necesar sa ceri ceva de mai multe ori.

Un lucru foarte important insa: daca simti ca aluneci intr-o stare de teama, de indoiala, de nesiguranta si de pesimism legata de implinirea rugaciunii tale, cere neaparat reinnoirea credintei tale.

Cultiva-ti credinta!

Credinta este absolut esentiala pentru a nu-ti bloca singur capacitatea de a primi ceea ce ceri. In caz contrar, este posibil sa pleci din restaurant inainte de a-ti primi sendvisul cu avocado!

„Te rog, Doamne, ajuta-ma sa am credinta, incredere, speranta si optimism.”

In acest scop, il poti ruga pe arhanghelul Mihail sa vina la tine in visele tale. Acest inger nu are nimic de-a face cu religia, ci este o fiinta omniprezenta si plina de iubire neconditionata, care te poate ajuta sa te eliberezi de teama ta.

Inainte de a adormi, spune cu voce tare sau in sinea ta:

 „Preaiubite arhanghel Mihail, te rog sa vii in aceasta noapte in visele mele si sa elimini orice factor de rezistenta care ma impiedica sa ma bucur de o credinta absoluta.”

In timpul somnului, egoul nu mai respinge calauzirea divina, la fel ca in timpul starii de veghe.

Daca il vei invita pe arhanghelul Mihail in visele tale, acesta va interveni imediat, plin de iubire, actionand la fel ca un aspirator care va extrage toate gandurile si emotiile nocive din constiinta ta. Este posibil chiar sa te trezesti in timpul acestui proces, devenind constient de ceea ce se petrece.

Dimineata te vei simti altfel, poate putin obosit in urma procesului, dar avand credinta si speranta reinnoite. Iar credinta poate muta muntii din loc!

„Iti multumesc, Doamne, pentru…”

Asa cum am mai spus, nu conteaza cum ceri ajutor de sus, ci doar sa o faci. Studiile stiintifice arata ca rugaciunile din toate religiile au efecte pozitive masurabile. Ele au exclus„efectul placebo” al gandirii pozitive, demonstrand ca rugaciunea are un efect semnificativ asupra plantelor, bebelusilor si animalelor.

Studiile (si propriile noastre cercetari) au indicat insa ca„rugaciunile afirmative” au un usor avantaj asupra celor„de implorare”. Iata ce reprezinta fiecare dintre acestea:

- O rugaciune de implorare este aceea in care soliciti ajutor. Te rogi, implori si ceri ajutorul Cerului. Uneori, astfel de rugaciuni sunt rostite intr-o stare de calm, iar alteori cu destul de multa intensitate emotionala. Aceasta forma de rugaciune este cu deosebire eficienta atunci cand te simti la capatul puterilor si iti este foarte clar ce anume iti doresti. In astfel de cazuri, chiar si simpla rostire a cuvantului„Ajutor!” este suficienta pentru a genera rezultate.

- O rugaciune afirmativa este aceea in care ii multumesti lui Dumnezeu pentru ca te-a ajutat sau ti-a oferit ce i-ai cerut. Ea confirma credinta deplina pe care o ai ca rugaciunea ta va primi un raspuns, ba chiar l-a primit deja. Intr-o astfel de rugaciune trebuie sa spui:„Iti multumesc, Doamne, pentru (completeaza spatiul gol cu ceea ce iti doresti sa se implineasca).

Puterea rugaciunii

Toate tipurile de rugaciune le produc bucurie ingerilor. Fiind mesagerii devotati si plini de iubire ai lui Dumnezeu, ei se bucura de orice incercare din partea noastra de a ne apropia de Creator.

Daca nu te simti confortabil atunci cand te rogi, din cauza unor experiente din trecut sau a altor asocieri, ingerii te incurajeaza sa reincepi chiar acum aceasta conversatie cu Dumnezeu. O astfel de discutie libera poate



Traducerea din limba engleza: Cristian Hanu
Titlul original: Angels of Abundance: Heaven`s 11 Messages to Help You Manifest Support, Supply, and Every Form of Abundance
Anul aparitiei: 2015
Nr. de pagini: 200

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.0621 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.