Lucrarea„Infractiuni contra patrimoniului prin nesocotirea increderii” surprinde elemente transcendente procesului de reforma penala, imixtiuni ale reglementarilor penale si civile, analize statistice, doctrina, fiind astfel posibila acuratetea dimensiunii infractiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea increderii.

Este interesanta echilibrarea aspectelor teoretice cu cele jurisprudentiale, generatoare ale unor norme de incriminare, prin raportare fie la legea penala generala, fie la legi speciale. Nu in ultimul rand, examenul de drept comparat asupra categoriilor similare de infractiuni reglementate in alte coduri penale, cu accent special asupra normelor indicate expres de expunerea de motive care a insotit proiectul noului Cod penal, constituie una dintre preocuparile majore ale acestei teme.


Cuprins

Abrevieri 5
Capitolul 1. Consideratii generale 7
Capitolul 2. Parte introductiva 18
2.1. Reglementarea infractiunilor contra patrimoniului in
Codul penal din 1968 si noul Cod penal 18
2.2. Ratia legis 35
2.3. Aspecte comparative, perspectiva doctrinara 41
2.3.1. Conceptul de patrimoniu in dreptul civil... 41
2.3.2. Patrimoniul, din perspectiva dreptului penal... 47
2.3.3. Aspecte comune infractiunilor contra patrimoniului
din Codul penal roman din 1968 53
2.3.4. Perspective de reglementare in materia infractiunilor
contra patrimoniului 61
Capitolul 3. Descrierea infractiunilor contra
patrimoniului 66
Capitolul 4. Aplicarea in practica a infractiunilor contra
patrimoniului 138
Capitolul 5. Infractiunile contra patrimoniului
in legislatii straine 178
5.1. Infractiunile contra patrimoniului in legislatia franceza 178
5.2. Infractiunile contra proprietatii in legislatia belgiana 186
5.3. Infractiunile contra patrimoniului in legislatia italiana 194
Capitolul 6. Concluzii 203
Bibliografie 209


CAPITOLUL 1 Consideratii generale
Domeniul protectiei penale a patrimoniului, in general, a facut obiectul cercetarii de diferite nivele in repetate randuri. Cu toate acestea, se poate constata cu claritate faptul ca in prezent nu se poate afirma ca toate aspectele ocazionate de acest tip de fapte antisociale sunt sedimentate si lamurite atat in doctrina, cat si in practica judiciara. Mai mult, o tema de acest tip este si mai important sa fie abordata si elucidata in prezent in conditiile in care criza economica a demonstrat ca numarul de infractiuni indreptate contra patrimoniului este in continua crestere.
In sustinere sunt datele statistice inscrise in raportul de activitate al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pe anul 20121. Astfel, comparand datele statistice inregistrate in anul 2008 cu cele din 2012 se constata cresteri semnificative la cele mai des comise infractiuni dintre cele indreptate contra patrimoniului: furtul, de la 11.655 de cazuri la 15.458, talharia, de la 2.379 de cazuri la 2.963 de cazuri, inselaciunea, de la 1.755 de cazuri la 2.479 de cazuri, delapidarea, de la 354 de cazuri la 450 de cazuri.
Din toate timpurile, legiuirile de un fel sau de altul au inclus norme de incriminare a comportamentelor care aduc atingere intr-o maniera nejustificata patrimoniului-,
Astfel, inca din perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul, talharia, jaful, pentru ca apoi, in perioada feudala, sa se extinda treptat represiunea penala, cuprinzand in sfera sa toate faptele prin care se putea aduce atingere patrimoniului. De regula, furturile marunte se pedepsesc cu biciuirea, insa la al treilea furt se aplica pedeapsa cu moartea (tres jurtileus). Cand furturile erau grave se putea aplica pedeapsa capitala inca de la primul furt.
Sistemele de drept penal moderne, desi si-au adecvat instrumentele, au mentinut un regim destul de sever pentru anumite forme de activitate infractionala indreptate impotriva patrimoniului. Totodata, au extins cadrul incriminator si la alte fapte specifice relatiilor economice din societatea moderna.
Si in vechiul drept romanesc se regasesc reglementari foarte detaliate referitoare la aceste infractiuni. Astfel, Pravilele lui Vasile Lupu -"Cartea pentru invataturi" (1646) si Matei Basarab, Indreptarea legii (1652), Codicele penale ale lui Alexandru Sturdza in Moldova (1862) si ale lui Barbu Stirbei (1850, in Muntenia) contineau dispozitii cu privire la infractiunile contra patrimoniului.
In perioada moderna, Codul penal roman din 1864 a inclus in capitolul referitor la"Crime si delicte contra proprietatii" numeroase incriminari inspirate din Codul penal prusac - art. 306-380 - privitoare la apararea patrimoniului, menite sa asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia. In Codul penal de la 1864, in grupul infractiunilor contra proprietatii erau incluse si unele infractiuni care aveau numai indirect legatura cu ocrotirea patrimoniului. In cadrul acestui capitol, in sectiunea dedicata furtului, art. 306 prevedea ca"acela care va lua printr'ascunsu unu lucru miscatoru alu altuia cu cugetu de a si'lu insusi pe nedreptu, seversesce unu furtu", O prevedere speciala era inclusa in art. 307, care privea furtul in ipoteze speciale in termenii urmatori: .rainicele luari urmate ori de catre barbat spre paguba muerii sale, ori de catre muere spre paguba barbatului sau, ori de catre un vaduv sau vaduva cu privire la lucrul sotului raposat, ori de catre copiii sau alte rude in linie descendenta, spre paguba tatalui sau a mamei, sau alte rude in linie ascendenta, ori de catre tata sau mama sau alte rude in linie ascendenta spre paguba copiilor lor sau altor rude, ori de catre afini, ori de catre frati si surori intre dansii, nu se pot socoti furturi, ci sunt supuse numai la despagubirea civile".
Sectiunea a IV-a din capitolul dedicat infractiunilor contra patrimoniului in Codul penal 1864 era denumita"Despre abusu de incredere". Primul text din aceasta sectiune era cel din art. 322, care prevedea ca oricare va specula asupra trebuintelor, slabiciunilor sau patimelor unui minor ca sa il faca sa subscrie spre a sa paguba obligatiuni, chitante sau vreun inscris pentru imprumut de bani ori de lucruri miscatore ori de inscris uri comerciale sau de orice alte inscrisuri de indatorare, sub orice forma, se va pedepsi cu inchisoare de la doua luni pana la doi ani si cu amenda. In articolul urmator, se pedepseste fapta de a pune deoparte sau de a risipi in paguba proprietarilor, a posesorilor ori a detinatorilor obligatiuni, bani, marfuri, bilete, chitante sau orice alte acte de acest fel si care i-au fost date sub titlu de inchiriere, de depozit, de mandat sau pentru vreun lucru cu plata ori fara plata, cu indatorire de a-l preda inapoi sau de a-l infatisa ori de a-l intrebuinta intr-un anumit fel. Fapta descrisa era mai grava daca era comisa de o sluga, un om cu simbrie, un ucenic, calfa, gramatic, lucrator, ajutor, in paguba stapanului lor.
In art. 327 C. pen. 1864 era incriminata o fapta asemanatoare cu cea din art. 216 C. pen. 1968, cu urmatorul continut: .Celu ce gasindu pe drumuri ori pe ulita lucruri ce nu sunt ale sale, si intrebandu-se despre ele, le va tagadui, se socotesce ca a comisu unu abusu de incredere si se va pedepsi cu inchisore de la cinci-spre-dece luni". Acelasi nivel de gravitate este conferit si faptei celui care,"gasind intr-o curte, gradina, in grajduri ori in alta, incapere, bani ori lucruri ce nu sunt ale sale, si nu le va arata stapanului locului ori chirias ului".
In cadrul aceluiasi capitol, sectiunea a V-a definea .Incelaciunea sau escrocheria". In art. 332 din aceasta sectiune se prevedea ca acela care, in vedere obtinerii unui folos, face sa nasca o amagire in paguba averii altuia sau facand sa treaca de adevarate fapte mincinoase sau prefacand in mincinoase fapte adevarate ori suprimandu-le in intregime este culpabil de inselaciune. In mod asemanator cu reglementarea din Codul penal din 1968, art. 334 C. pen. 1864 prevedea ca .celu ce va intrebuinta sau nume sau calitati mincinose, sau uneltiri viclene ca sa induplece pe omeni a crede vre o intreprindere mincinos a, vre o putere sau vre unu creditu inchipuitu, ori ca sa faca a se nas ce speranta, sau temerea vre unei isbutiri, vre unei nenorociri sau a vre unei intimplari chimerice, si printr-acesta va amagi pe cineva sa i dea bani, mobili sau obligatiuni, dispositiuni, bileturi, promisiuni, chitante sau inscrisuri liberatore, si prin vre unulu dintr-acele mijloce va lua sau va cerca sa ia cu viclenia tota sau parte din averea altuia, se va pedepsi cu inchisore de la sese luni pina la doui ani si cu amenda de la cinci deci pina la doue mii lei, fara a se apara cu acesta de alte mai mari pedepse ce i s-ar cuveni de va cade in crima de plasmuire",
In varianta de specie, cel ce va insela pe cumparator asupra probei lucrurilor de aur sau argint, asupra calitatii unei pietre mincinoase, vanduta de buna, sau asupra felului ori cantitatii marfii, precum si acela care, prin intrebuintare de mincinoase dram uri sau masuri, va insela asupra catimei lucrurilor vandute se va pedepsi cu inchisoare de la o luna pana la sase si cu amenda.
Tot in aceasta sectiune regasim inclusa si o norma care incrimina o fapta cu privire la nesocotirea dreptului de autor. Art. 339 din aceasta sectiune prevedea ca"ori ce editiune de scrieri, de compuneri musicali, de desemnuri, de pictura sau de ori ce alta productiune care se va fi tiparitu sau gravatu cu ori ce mijlocu fara voia autorului, se socotesce contra-facere, si veri ce contra-facere este delictu".
In categoria infractiunilor contra patrimoniului erau incluse si normele din sectiunea a VI-a, denumita"Bancruta". Conform art. 343 din aceasta sectiune, cei culpabili de bancruta frauduloasa se pedepseau cu recluziunea. Mai mult, cei care, conform Codului comercial, erau declarati complici la bancruta frauduloasa erau pedepsiti cu aceeasi pedeapsa ca si autorii insisi, in timp ce aceia care erau declarati culpabili de bancruta simpla se pedepseau cu inchisoare de la o luna pana la doi ani.
In temeiul art. 346 din aceeasi sectiune, .sindiculu care va fi culpabile de viclena si rea intrebuintare in implinirea datorielor sale de administare, se va pedepsi cu inchis ore de la doue luni la doui ani si cu amenda de la doue sute pina la doue mii lei".
Conform aceluiasi act normativ, comitea infractiune si creditorul care a facut cu falitul ori cu alta persoana invoiri in folosul sau, ca sa dea votul sau spre paguba masei creditorilor sau care a fost parte la o tocmeala frauduloasa din care a rezultat pentru sine un folos in sarcina activului falitului.
Capitolul continua cu sectiunea denumita"Jocuri de noroc, loterii, tulburari si fraude intrebuintate la licitatiuni publice". In art. 351 din aceasta sectiune se prevedea:"Cei cari in adjudicatiunile proprietatei, usufructului sau inchirierii lucruriloru miscatore, ori a vre-unei intreprinderi sau a ori carii aprovisionari, voru impedica sau turbura libera concurenta la licitati uni, sau la sumisiuni prin oferte, intrebuintandu violenta seu amenintari ori naintea sau in timpulu licitatiuniloru ori sumisiuniloru, se voru pedepsi cu inchisorede la cinci-spra-dece dile pina la sese luni si cu amenda de la una suta pina la doue mii cinci sute lei". In varianta mai grava, fapta putea fi comisa de catre cei care .formand asociatiuni cu scopul de a specula asupra licitatiunilor publice, vor departa pe concurenti, prin daruri, promisiuni sau alte mijloace spre a face sa scada preturile obiectelor puse in licitatiune". In acest caz, sanctiunea era inchisoarea de la o luna pana la un an.
Capitolul se incheia cu doua sectiuni dedicate faptelor de distrugere si a celor care puneau in pericol viata mai multor persoane. Spre exemplificare, citam prevederile art. 360 din ultima sectiune, in conformitate cu care"ori care, cu vointa, va pune focu la lemne taiate in padure sau la bucate secerate sau la fenete cosite, fie acele lemne gramadite, ori asedate aprope unele de altele, precumu si bucate gramadite, ori facute stoguri, sau fenulu strinsu in capite, dai, ori sire, daca aceste lucruri nu voru fi ale lui, se va pedepsi cu redusiune de la trei pina la cinci ani".
Codul penal roman din 19361 reglementa si el faptele contra patrimoniului. Acestea se regaseau in Cartea II, Titlul XIV intitulat"Crime si delicte contra patrimoniului" - art. 524-573, sistematizat in cinci capitole: Capitolul I - Furtul; Capitolul II - Talharia si
1 Publicat in M. Of. nr. 65 din 18 martie 1936.

Autor: Mihail-Silviu Pocora, Monica Pocora
Data aparitiei: Aprilie 2014
Format: A5
Pagini: 216

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review