Infirmarea, revocarea si incetarea de drept a actelor procesuale in lumina reglementarilor procesuale penale
DESCRIERE
Prezenta lucrare cu caracter stiintific prezinta elemente de inovatie, avand in vedere faptul ca este unica lucrare in materie procesual penala ce trateaza aceste institutii impreuna, respectiv infirmarea, revocarea si incetarea de drept a actelor procesuale in lumina reglementarilor procesual penale.
In decursul celor doi ani necesari studierii subiectului ce face obiectul tezei, cu efort sustinut, sistematic, am incercat sa identific cat mai multe surse informationale, apte sa aduca o contributie semnificativa la conceperea si ordonarea ideilor ce stau la baza prezentei lucrari.
Demersul stiintific intreprins a avut in vedere analiza actualei reglementari, ce nu se bucura de o reala stabilitate. In decurs de sase ani de la intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, instanta de control constitutional a intervenit prin numeroase decizii, alaturi de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin recursuri in interesul legii sau decizii in vederea dezlegarii unor probleme de drept, statuand ce interpretari sau modificari ar trebui aduse normelor de drept procesual penal.
Nu mai putin lipsit de importanta este faptul ca am incercat sa facem o prezentare comparativa cu legislatiile altor state. Marturisim ca nu a fost un demers usor, cu atat mai mult cu cat denumirile nu corespund intotdeauna acelorasi institutii, fiind necesar a le identifica prin prisma caracterului juridic si al efectelor pe care acestea le produc in plan procesual.
Revocarea sau incetarea de drept a masurilor preventive nu reprezinta neaparat o tema inedita, ci, mai degraba, o constanta importanta, intalnita si in reglementarile anterioare. In mod inevitabil, a trebuit sa facem trimiteri la clasificarile generale existente in doctrina de specialitate. Cu toate acestea, am incercat sa surprindem prin elementele de practica judiciara problemele de drept ivite cu ocazia desfasurarii procesului penal, modalitatea prin care fiecare organ judiciar intelege si interpreteaza o anumita norma juridica.
Asa cum afirma John Milton, acolo unde exista o mare sete de invatatura, firesc este sa fie si multe discutii in contradictoriu, multe scrieri si opinii; caci opinia, la oamenii de valoare, este cunoastere in devenire. Speram ca prin prezenta lucrare ne-am atins dezideratul avut in vedere si ca opiniile expuse sunt utile celor ce doresc sa aprofundeze tema supusa cercetarii.
Am incercat, astfel, ca prezenta cercetare sa acopere toate palierele necesare cunoasterii infirmarii, revocarii si incetarii de drept a actelor procesuale, fara a aprecia totusi ca lucrarea noastra ar fi exhaustiva, ci doar o poarta ce invita mediul academic spre o analiza ampla a institutiilor evocate.
Asa cum subliniaza doamna Nadia Cantemir-Stoica, aceasta monografie a avut ca principal obiectiv analiza institutiilor infirmarii, revocarii si incetarii de drept din perspectiva unei paralele intre vechile norme si noile reglementari, avand in vedere prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, precum si criticile aduse de Curtea Constitutionala in materia supusa analizei.
Acest obiectiv a fost indeplinit cu brio, prezenta monografie constituindu-se intr-o analiza comprehensive a celor trei institutii, pornindu-se de la cele mai vechi reglementari pentru a ajunge la forma pe care infirmarea, revocarea si incetarea de drept o cunosc in prezent, in lumina noilor reglementari procesuale. De asemenea, este de remarcat prezentarea comparativa cu legislatiile altor state, prezentarea deloc usoara, „cu atat mai mult cu cat denumirile institutiilor nu corespund intotdeauna, fiind necesar a le identifica prin prisma caracterului juridic si al efectelor pe care acestea le produc in plan procesual”.
Totodata, autoarea a identificat carentele celor trei institutii supuse analizei si a formulat o serie de propuneri de lege ferenda, semnaland in acelasi timp imbunatatirile legislative aduse prin noul Cod de procedura penala.
Bogdan Bucatariu
ISBN: 978-606-39-0649-7
OPINIA CITITORILOR