Icoane si Iconari din Tara Fagarasului
DESCRIERE
Cartea autorului Elena Bajenaru „Icoane si Iconari din Tara Fagarasului" de la editura OSCAR PRINT
Cercetarea unui univers atat de specific ca cel al icoanelor pe sticla deschide perspective nebanuite in intelegerea mentalitatii si sensibilitatii colectivitatii satului transilvanean, implicit a celui fagarasean.
Spre deosebire de Europa apuseana, de unde a fost importata in Transilvania, pictura pe sticla s-a dezvoltat ca indeletnicire cu caracter de arta taraneasca, atat din punct de vedere al creatiei, cat si al destinatiei. Ea a aparut ca pictura religioasa, sub forma icoanelor pe sticla, cunoscand o mare extindere si o mare circulatie in mediul rural.
Desi este un domeniu extrem de interesant, el dezvaluind nivelul cunostintelor, superstitiile, conceptia despre lumea de dincolo de moarte pe care o aveau taranii, a fost putin cercetat, astfel ca au fost realizate pana acum numai doua lucrari inchinate tehnicii innobilarii sticlei prin pictura.
Icoanele pe sticla, indisolubil legate de glajariile din zona, realizate de zugravii din Tara Fagarasului, au fost cercetate in contextul mai larg al mestesugului picturii pe sticla, insa o lucrare inchinata lor neexistand pana acum in literatura de specialitate, oricum foarte redusa.
In acest context, se inscrie incercarea mea (proiectul) de a cerceta icoanele pe sticla din zona Fagarasului, atat formal, cat si din punct de vedere al continutului de idei pe care acestea il exprima.
Demersul meu stiintific se va axa pe urmatoarele planuri majore:
In primul rand, voi urmari identificarea surselor iconografice pe care zugravul de icoane le-a utilizat. La nivelul actual al cercetarii, pot afirma ca acestea sunt destul de numeroase, insa toate studiile sau articolele de pana acum numai le amintesc cu titlu informativ, fara a detalia.
Plecand de la aceste surse iconografice, voi incerca sa explic care au fost temele iconografice preferate de tarani, care au fost motivatiile si cauzele pentru care acestia au ajuns sa incline spre un subiect sau altul. In timp ce s-au descifrat componentele formale, artistice ale icoanelor pe sticla, in context social, cultural si istoric, se omite adesea identificarea semnificatiei religioase pe care icoanele au avut-o pentru privitorii originari. S-a pus accentul asupra celor ce le-au realizat si asupra calitatii artistice a icoanelor, in dauna surselor iconografice folosite si a scopului pentru care au fost realizate.
Un alt plan pe care se va axa cercetarea, il constituie identificarea centrelor si curentelor de pictura pe sticla din Tara Fsgsrasului, precum si aprecieri de natura stilistica si estetica asupra operei fiecarui iconar. Aceste evaluari au ca suport de analiza Stiintifica colectiile de icoane pe sticla detinute de muzee, lacasuri de cult sau persoane particulare.
Constituirea si organizarea unui muzeu al icoanelor pe sticla, care sa puna in valoare relatia arta-religie, este al treilea plan pe care il voi urmari.
APARITIE:2012
ISBN:978-973-668-299-5
PAGINI:256
FORMAT: 23x28 cm
ISBN: 978-973-668-299-5
OPINIA CITITORILOR