In prezentul studiu autorul cerceteaza problema relatiei dintre harul lui Dumnezeu si libertatea omului in lumina unei traditii patristice unitare. Traditia patristica a secolului al XIV-lea este unitara in privinta acestei probleme concrete la care limitam cercetarea noastra, deoarece exista unitate a abordarii teologice in pofida diferentelor de terminologie teologica utilizata de catre isihasti si de Cabasila. Prin urmare, avand in vedere ca invatatura dogmatica a Parintilor secolului al XIV-lea referitoare la relatia dintre harul lui Dumnezeu si libertatea omului nu a fost examinata in profunzime pana astazi, autorul isi asuma tentativa de a cerceta aceasta invatatura, urmarind a scoate in evidenta importanta soteriologica a harului dumnezeiesc in conexiune cu libertatea omului. Tratarea temei acestui studiu se face in trei capitole. In primul capitol se vorbeste despre harul dumnezeiesc si libertatea omului fiecare in parte, si in continuare se cerceteaza relatia ce se poate dezvolta intre ele. In capitolul al doilea este examinata inrobirea omului si eliberarea lui ontologica, precum si caracterul eliberarii harismatice ce este daruita in cadrul Bisericii. In sfarsit, in capitolul al treilea este prezentata participarea omului eliberat la harul lui Dumnezeu si sunt abordate consecintele acestei participari pentru indumnezeirea omului.

OPINIA CITITORILOR