Hainele de piele. Viata, bolile, batranetea, moartea si ceasul mortii
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
In Traditia patristica a Bisericii vedem ca omul are de parcurs trei nasteri. Cea dintai este cea biologica, cand este zamislit in pantecele mamei sale, iar in continuare are loc nasterea si, astfel, venirea lui pe aceasta lume. Cea de‑a doua nastere este asa‑numita nastere din nou, care se savarseste prin Taina Sfantului Botez, cand iese din sfanta colimvitra, pe care o putem numi pantecele Bisericii. Cea de‑a treia nastere este iesirea omului din lumea aceasta si intrarea lui in cealalta viata, in Imparatia lui Dumnezeu – de aceea si in cazul sfintilor praznuim cu multa stralucire ziua in care au adormit drept zi a nasterii lor.
Daca omul, dupa nasterea cea dintai, nu trece prin nasterea cea de‑a doua, prin nasterea din nou, si nu primeste Duhul Sfant, nu este om deplin. Daca se boteaza, dar nu se nevoieste, exersandu‑si propria libertate cu impreuna‑lucrarea lui Dumnezeu, si nu trece si prin cea de‑a treia nastere, atunci, in realitate, scopul existentei sale – urcusul de la chip la asemanare – se zadarniceste.
Intreaga slujire pastorala a Bisericii tinteste la stramutarea noastra din pantecele mamei in pantecele Bisericii (colimvitra), iar apoi la dobandirea ochilor duhovnicesti pentru a vedea Lumina Dumnezeirii lui Hristos, care este Imparatia lui Dumnezeu, spre a ne indrepta si a dantui in jurul Luminii celei in trei Sori.
***
Parintii Bisericii invata in scrierile lor ca „hainele de piele” cu care Dumnezeu i‑a imbracat pe primii oameni dupa cadere sunt stricaciunea, patimirea si moartea, strans legate de modul nasterii noastre, de boli, de batranete si moarte.
In aceasta carte, sunt prezentate cateva opinii despre felul cum omul din Biserica se confrunta cu aceste probleme ale „hainelor de piele” si despre cum dobandeste simtirea vietii celei fara de moarte prin dulceata cunoasterii lui Dumnezeu.
Mitropolitul Ierótheos
al Nafpaktosului si Sfantului Vlasie
OPINIA CITITORILOR