„Stau la marginea mesei si lemnul imi musca mainile. Prin mine trece Dumnezeu. Daca ma incumet sa ridic capul, tata ma crede un pui de caine caruia nu i s-au deschis inca ochii; isi baga degetele in orbitele mele, cauta, cauta, Dumnezeu stie ce, vrea sa ma cunoasca, sa-mi stoarca din suflet duhul, sa vada daca-s al lui, daca Mama nu m-a facut cu vreun betiv, rasturnati ca sticlele in vreun sant, la marginea garii, printre scanduri si ulcele din veacul trecut. Tatei nu-i place cine sunt; ma rasuceste, imi smulge picioarele si mi le pune deasupra capului. Asa-i mai bine, conchide el, inca morocanos, si deschide usa. O femeie lata, cu tate uriase, il priveste nedumerita. Cum, aici si copilul sa fie de fata?, intreaba ea, dar tata ii raspunde: Lasa-l dracului, asta nu vede, curva aia l-a facut orb. Orb, orb, se inspaimanta femeia si alearga spre mine, ma mangaie, cu aceleasi maini cu care tine scula tatei; ma plange ca pe un mort. Imi dau si mie lacrimile din pricina ei. Tatei ii fuge cheful. Pune lemne pe foc, isi coase ciorapii, mananca si ragaie. Dar eu vad, eu vad, nenorocitilor, le-as spune, de-as putea; cum va  impreunati in lipsa Mamei, cum o tradati, cum o urati. ?i Mama va vede, va miroase, va lasa sa putreziti. Nici nu se bucura, nici nu plange.”

OPINIA CITITORILOR