Fraudarea fondurilor europene. Practica judiciara adnotata - Georgiana Tudor-Anghel
DESCRIERE
Cartea autorului Georgiana Tudor-Anghel „Fraudarea fondurilor europene. Practica judiciara adnotata - Georgiana Tudor-Anghel" de la editura HAMANGIU
In anul 2003, legiuitorul roman a incriminat fraudarea fondurilor europene la art. 181-185 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
Cei 15 ani de practica judiciara in materie au scos in evidenta o multitudine de probleme de drept ce au primit o rezolvare neunitara din partea instantelor judecatoresti, probleme vizand, de exemplu, incadrarea juridica (forma si modalitatile infractiunilor, delimitarea de alte infractiuni, infractiuni absorbite sau care pot fi retinute in concurs), subiectii infractiunilor si formele participatiei penale, forma laturii subiective, posibilitatea retinerii raspunderii penale a persoanei juridice, restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, titularul si modalitatea de solutionare a actiunii civile in procesul penal, efectele hotararii instantei de contencios administrativ de anulare a procesului-verbal prin care autoritatea contractanta stabileste o obligatie de plata in sarcina beneficiarului sau implicatiile declansarii, in paralel, a procedurii administrative de recuperare a creantelor. Cu toate acestea, instanta suprema nu a fost sesizata decat recent cu solutionarea unui singur recurs in interesul legii in materie, si anume pentru a delimita infractiunea prevazuta de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 de infractiunile de inselaciune si obtinere ilegala de fonduri.
Fraudarea fondurilor europene. Practica judiciara adnotata cuprinde principalele orientari jurisprudentiale in materie – de la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al curtilor de apel – reflectate in hotarari judecatoresti recente, orientari evidentiate prin adnotarea lor.
Pe langa reliefarea problemelor de practica judiciara neunitara pendinte in materia infractiunilor impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (multe dintre ele comune infractiunilor din domeniul economico-financiar), comentariile incluse in volumul Fraudarea fondurilor europene. Practica judiciara adnotata ofera si opinia autoarei – judecator la Curtea de Apel Bucuresti – cu privire la modalitatea de solutionare a acestora.
An aparitie: 2018
Nr. pagini: 448
ISBN: 978-606-27-1163-4
OPINIA CITITORILOR