Cartea autorului Maria Mazilu „Framantarile unui pisoi salvat de Maria Mazilu" de la editura RISOPRINT

"Framantarile unui pisoi salvat" este o carte cu doua chipuri: pentru copii e o istorie cu pisici, plina de talcuri, iar pentru adulti, povestea unor indoieli si cautari personale. Bumbi, un pisoi negru, este aruncat in albia paraului Valea Alba din Busteni. Dupa trei zile de plans speriat, parintii mei, care locuiesc in apropiere, reusesc sa-l prinda. Il aduc acasa, unde mai au 2 motani-frati: Ilie si Grigore. Ei fusesera salvati in urma cu 3 ani, cand mama lor ii parasise la cateva zile dupa ce-i fatase. Ilie si Grigore ii devin familia pe care n-a avut-o.

Numele personajului este inspirat de bumbii canapelelor de piele sau ai plapumilor vechi, pentru ca ochii lui mari, galbeni si rotunzi chiar asa par in contrast cu blana taciune. El este marcat de abandon, dar si de culoarea sa. Il aude pe omul care l-a parasit ca nu-l poate lua la copii pentru ca "este negru si le-ar baga ghinionul in casa". De aceea traieste cu convingerea ca este urat, motiv pentru care nu-l va dori nimeni si va fi parasit mereu. Cum este diferit de celelalte pisici din cartier, nu poate sa omoare si mananca doar boabe, cum nu si-a cunoscut nici parintii, Bumbi se indoieste ca ar fi pisica. Cei doi frati il adopta si invata pisicisme, incearca sa-i insufle mai multa incredere. Insa propunerea de a merge la scoala si a cunoaste alti pisoi, il sperie si mai tare, astfel ca intr-o noapte fuge de acasa. Trece apa cu ajutorul unor veverite si ajunge in padure, unde spera sa duca alta viata si sa gaseasca raspunsuri la framantarile sale.

La inceput este incantat de locurile noi si animalele intalnite, dar pe masura ce trece timpul realizeaza cat de diferit este totul. Lipsa mancarii, singura lui hrana sunt frunzele si scoarta de copac, a unui pat cald si uscat, singuratatea, ii amintesc tot mai mult de ”acasa”. In tot acest timp, toata familia lui, oameni si pisoi, il cauta ingrijorata. Grigore si Ilie il cauta impreuna cu prietenii din cartier si afland ca s-a dus in padure, fac o intelegere cu corbul Manole: in schimbul vestilor despre Bumbi, ii promit ca nu vor mai omori niciodata pasarele.

Vinovat de disparitia lui Bumbi pare a fi Golanul, un motan singuratic, care vrea sa impuna noi reguli pisicesti. Prietenii pisoi se mobilizeaza in cautarea celui mic, iar cand il gasesc pe Golan, il ameninta si-l alunga din cartier. Acesta le va dezvalui niste lucruri uimitoare care vor schimba situatia.

Evenimentele din padure si intalnirile cu animale salbatice, il pun pe pisoi fata-n fata cu temerile si-ndoielile sale. De la ras va afla despre stramosii comuni, de la lupi va afla ce inseamna sa fii in pericol, iar de la urs va invata intelepciunea. Ce se va intampla cu Bumbi, este de fapt talcul acestei povesti si veti afla doar citind pana la ultimul rand. Pentru ca atunci cand este vorba de pisici, nimic nu este previzibil si orice-mprejurare se poate rasturna cat ai zice "peste".

Ideea unei carti despre pisici a inceput dintr-o joaca, cum probabil incep lucrurile serioase. Cei trei pisoi, Grigore, Ilie si Bumbi sunt personaje reale, la fel ca si inceputurile vietii lor. De cum au fost adusi in casa au avut parte de dragoste si au fost ingrijiti ca niste copii: n-au fost lasati niciodata sa doarma noaptea afara, li s-au facut paturi, niste cosuri de rachita, cu saltele, postavuri si carpe de bumbac, li s-a dat de mancare la "orele de masa".

In decembrie 2016, parintii mei au plecat pentru o saptamana la Bucuresti si mi i-au lasat pe cei 3 in grija. Iubesc animalele enorm, asa ca mi-am luat rolul in serios si mi-am atribuit in gluma calificativul de "bona". Era prima zi; se facuse amiaza cand am realizat ca eram obosita desi nu facusem nimic altceva decat sa raspund nevoilor pisicesti de intra-iesi, inchide-deschide usa. Asa mi-a venit ideea sa postez pe facebook cateva randuri despre sutele de genuflexiuni si alte exercitii facute, pe care le-am intitulat ”Jurnal de bona”. Textul a avut succes, asa ca am continuat si-n zilele urmatoare. Descriam cu umor micile aventuri din casa pentru ca ii lasam sa exploreze aproape tot ce vroiau si parintii mei nu le dadeau voie. Erau pe si in dulapuri, in chiuveta, in paharul cu apa, tragand mancarea cu laba din farfuria mea. Am ajuns la un mini serial de 5 zile. Cititorii erau amuzati si unii au comentat laudativ, indemnandu-ma sa scriu o carte pentru copii.

Dupa o pauza de aproape 2 luni, am reluat povestirea. Si desi nu mai eram in apropierea lor, plecasem chiar din tara, simteam nevoia sa scriu despre ei. Nu am continuat "Jurnalul de bona", am scris episoade scurte despre relatia dintre cei 3, cum Bumbi, personajul principal, era invatat pisicisme de catre Grigore si Ilie. Pentru ca sfaturile seniorilor erau pline de intelepciune, au iesit niste minipovestiri motivationale. Pentru un timp scurt, am postat pe facebook o istorie pe saptamana. In privat insa, scriam mai mult de-atat. Desi simteam cum povestea creste in mine, directia ei imi era total necunoscuta. Nu aveam un fir principal pe care sa-l urmaresc si sa stiu cum vor evolua lucrurile. Ideea de carte imi ramasese in minte, dar nu vedeam cum ar putea fi inchegate toate povestirile. O prietena care mi-a vazut ingrijorarea, a insistat:

- Tu scrie, o sa se lege totul la un moment dat! Ai incredere! Continua sa scrii!

I-am urmat sfatul si dintr-o data, cartea a-nceput sa prinda contur. Cum, nu imi amintesc! Cand am devenit sigura de ea si-am stiut despre ce va fi, am renuntat la postarile pe facebook si m-am concentrat doar pe scris. In 4 luni a iesit la lumina "Framantarile unui pisoi salvat". Dupa ce am terminat-o, am anuntat public si am inceput sa caut editura. Cum au decurs lucrurile mai departe, sunt simple intamplari si potriviri. Nu pentru ca a fost usor, dar odata ce-am avut convingerea ca va vedea lumina tiparului, stiam ca pentru orice problema voi gasi solutii.

"Framantarile unui pisoi salvat" este o carte despre temeri, neincrederi, despre diferitul din noi si acceptarea lui. Povestea este insa si un semnal tras oamenilor in relatia cu animalele. Chiar daca au un limbaj diferit, animalele inteleg, simt si stiu. Avem toate motivele sa le consideram fiinte cu nevoi si dorinte proprii si nu niste accesorii insufletite. Totodata, noi suntem responsabili de viata lor si tot ce li se-ntampla este rezultatul actiunilor sau inactiunilor noastre! Grija pentru ele este o obligatie ce ne revine exclusiv.

Si nu in ultimul rand, "Framantarile unui pisoi salvat" este o carte-metafora. Realitatea imbracata in simboluri, este mai usor de spus si acceptat. Asa ca m-am ascuns intr-un pisoi si i-am pus in blana, temeri si indoieli personale

Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 240

OPINIA CITITORILOR