Bucurestii au fost dintotdeauna un oras complicat, populat cu personaje uluitoare, care l-au transformat constant intr-un „targ al desertaciunilor” umane, cu momente succesive de glorie si agonie.

Spectacolul istoric bucurestean a fost animat de o sumedenie de figuri fabuloase, adesea extravagante, care si-au hranit „pohtele” cu o frenezie unica, fie ca era vorba despre iubire, putere, avere sau – da! – mancare (nu doar hrana sufleteasca, ci si rasfat culinar, al „foalelor” si al mintii deopotriva, conform axiomelor „sandamarinului” pastorelian!), dar si cu „ighemoniconul” de rigoare, caci orice traseu existential era, in fapt, un ritual initiatic bine intiparit in firidele complicate ale subconstientului colectiv.

Intr-adevar, „fandoseala” bucurestenilor cu nume va fi avut mereu acea doza inerenta de gratuitate, insa pitorescul degajat cu generozitate si candoare de actiunile lor eroi-comice se integreaza perfect in atmosfera orasului pe care aviatorii interbelici il recunosteau de departe de la fumul miilor de gratare cu mititei care ardeau necontenit, hranind diacronic visurile, „ambaturile” si, uneori, nebuniile stilate ale „ipochimenilor” de legenda, care au facut ca sub fiecare pietricica din caldaram sa se ascunda cate o farama de istorie picanta – in toate sensurile posibile! Vivat! „Bere, antren, lautari!” Si – de ce nu? –, aici la Porti(i)le Orientului, unde totul este luat cu o inenarabila „usuratate”, mititei dolofani, mustind de zemuri nenumite, dar indesati temeinic in „fliutele” cu sampanie, spre deznadejdea snoaba a dusmanilor „apelpisiti”…

OPINIA CITITORILOR