Ceea ce s-a petrecut laînchisoarea din Piteştiîntre 1949şi 1952 merită un loc aparteînînspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea.

„Fenomenul Piteşti“ aparţine aceluiaşi registru, la care vineînsă cu o trăsătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deţinuţilor de către alţi deţinuţi. Ideeaîi aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialistîn delincvenţa juvenilăşi partizan al reeducării deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea bună, dar făcând parte din aceeaşi clasă de vârstă.

Virgil Ierunca povesteşte una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant– dacă sadismul poate fi astfel–, torţionarii lor impunându-le să tortureze la rândul lor, ca să li se contesteînsăşi calitatea de victime.În ultima fază a ciclului, nefericiţii sunt constrânşi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice.
Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morţi acoloşi cei care au supravieţuit au fost privaţi pânăşi de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intreîn acest infernşi să-i devină istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare. (François FURET)

An aparitie: 2013
Editie: a III-a
Pagini: 96
Format: 13x20 cm

OPINIA CITITORILOR