Descriere:

Destinele paralele sau intersectate ale regilor si reginelor, ostenilor sau borfasilor, hangiilor sau florareselor ilustreaza ideea ca istoria nu este decat suma tuturor destinelor individuale, de la cele mai faimoase la cele mai obscure, de la cele mai nobile la cele mai marsave, si ca hazardul este singurul stapan al lor.
Pe fundalul razboaielor civile necrutatoare in care se infrunta ambitiile privind tronul Frantei, Zévaco face sa renasca intrigi, comploturi, serbari regale si princiare, procesiuni si audiente, dar si scene intime sau de pe strada cu o sensibilitate si un umor uimitoare.
Ciclul ,,Cavalerul Pardaillan" este unanim recunoscut drept una dintre cele mai reusite creatii ale romanului de capa si spada, o fresca pasionanta a unor vremuri pline de romantism si de eroism.

"Se cutremura indelung. Apoi se indrepta catre pionul de care era legata funia ce sustinea trapa!... Dar, pentru a ajunge la el, facu un ocol larg fara sa se uite la victima... Sudoarea i se prelingea in picaturi mari pe fata... Si astfel ajunse la funie. Fara a indrazni sa se intoarca, intinse o mana tremuratoare catre nodul pe care incepu sa-l desfaca... In acest moment, condamnata, victima, scoase un suspin."

"Chiar de la prima ciocnire, Pardaillan avu un moment de surpriza: se luptase de o suta de ori poate, cunostea cele mai bune lame aleregatului, avea la degetul mic cele mai dificile parade si, de aceasta data, dadea de un adversar de temut. Niciodata nu intalnise o incheietura a mainii mai supla si mai ferna, o spada mai vie, un varf mai amenintator. Incearca sa-l dezechilibreze pe necunoscut.
Acesta ramase neclintit, tintuit pe pozitie, cu umerii trasi inapoi, neoferind nici o priza. Deodata, se destinse ca un arc si Pardaillan fu cel care trebui sa faca un pas inapoi...
- Complimentele mele, spuse cavalerul, cu o asemenea lovitura aveati toate sansele sa ma ucideti...toate mai putin una. Si chiar asta e cea care m-a salvat!
La randul sau, ataca si poate ca, datorita priceperii sale desavarsite in arta scrimei, avu in mai multe randuri ocazia de a-si atinge adversarul in piept. Dar Pardaillan spusese ca nu va atinge decat fata.
Acum se lumina de ziua; deodata unul dintre combatanti scoase un strigat teribil, strigatul omului ranit de moarte...i totusi, nici unul dintre adversari nu cadea!..
Cel care scosese acest strigat era necunoscutul. pardaillan, dupa o serie de atacuri combinate de mare arta, il ainsese in frunte...Varful strapunsese masca si aceasta, smulsa, ramasese agatata la capatul spadei.
- O femeie! facu Pardaillan stupefiat..."

OPINIA CITITORILOR