Astmul, o boala cu o vechime istorica incredibila, cu relatari datand din epoca faraonilor si cu un an 450 I.Hr. care a marcat si intrarea in analele patologiei respiratorii a denumirii etimologice a bolii (descrisa de Hipocrate din Kos) sub numele grecesc „gafait” a pus de-a lungul timpului probleme serioase de natura epidemiologica, diagnostica si terapeutica. Parcurgerea unui drum lung de descifrare patogenica a bolii a fost corelat cu conturarea de strategii terapeutice si definitii diagnostice. Astfel, rand pe rand s-a crezut ca este o boala emotionala, psihosomatica, ca poate fi tratata cu cloroform, pilocarpina I.V., adrenalina etc. pentru ca ulterior sa se instaleze epoca autoritara a corticosteroizilor initial orali, injectabili si apoi inhalatori si a combinatiilor cu bronhodilatatoare de lunga durata. Ei au domnit decenii pentru ca in final sa asistam la progresul spre terapiile biologice care sunt cele mai recente achizitii terapeutice. Progresul a mers cu deconspirarea pe parcurs a din ce in ce mai multor cazuri de astm la copii si adulti ajungand astfel la cifre impresionante pe glob: 300 milioane de cazuri si peste 250.000 de decese anual. Si etapa diagnostica s-a regrupat din mers, plecand de la o clasificare simpla cu astm atopic, infectios, mixt si ajungand la fenotipuri, genotipuri, endotipuri, ierarhizari care au pastrat in ritmul dictat de explorarea functionala, de investigatia bronhoscopica si de corelatiile cu markeri biologici; acestia s-au lasat cu greu descoperiti, dar s-au dovedit a fi de utilitate maxima in noua era a terapiei biologice.

OPINIA CITITORILOR