In literatura juridica, domeniul dreptului muncii este considerat a fi unul vast, acesta facand parte dintr-o ramura a dreptului privat, alcatuita din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile de munca sub toate aspectele lor, conflictele de munca, atributiile structurilor sindicale si patronale precum si controlul aplicarii legislatiei muncii.

Munca este o trasatura esentiala a activitatii umane, omul fiind singura fiinta care depune efort in mod constient in vederea obtinerii unor foloase. In acelasi timp, munca reprezinta o conditie a traiului, deoarece fara a presta munca nu se pot obtine bunurile necesare vietii. In calificarea corecta a muncii trebuie sa se tina seama, ca forta de munca este inseparabila de persoana care o presteaza, spre deosebire de orice marfa. Munca a fost factorul determinant in aparitia si dezvoltarea speciei umane si continua sa reprezinte o necesitate obiectiva pentru existenta si progresul societatii. Subliniem opinia ca dreptul la munca nu este numai un drept declarativ, ci este un drept obiectiv garantat de stat, statul asumandu-si asigurarea si apararea lui. Garantiile privind realizarea dreptului la munca in Romania prevad ca dreptul la munca nu poate fi ingradit de nimeni, fiindca este insasi dreptul fiintei umane de a trai. In consecinta, este un drept natural si imprescriptibil, garantat de Constitutie, care se realizeaza prin politica organelor de stat. Aceste garantii, sunt specifice economiei de piata (exemplu: negocierea contractului colectiv de munca, tripartidismul, concedierile colective, greva). Ca o consecinta fireasca a schimbarilor petrecute dupa anul 1989, a tranzitiei si trecerea la economia de piata, Romania a ratificat multe Conventii ale Organizatiei Internationale a Muncii (OIM) care reglementeaza multitudinea de schimbari fundamentale, specifice legislatiei muncii, pe plan national si european. Ca o consecinta a acestor schimbari, in Romania s-au adoptat numeroase legi, care au schimbat totalmente intregul evantai de probleme referitoare la dreptul muncii.

Cu privire la actele internationale la care Romania este parte, dreptul muncii, este dreptul pe care il are orice persoana, de a obtine posibilitatea sa-si castige existenta printr-o munca liber aleasa sau acceptata si se vor lua masuri potrivite pentru garantarea acestui drept. Acestea sunt cuprinse in: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata in anul 1948, in Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, in Carta Sociala Europeana, in Conventiile Organizatiei Internationale a Muncii. In concluzie, dreptul la munca, are un caracter complex si include libertatea alegerii profesiei, libertatea alegerii locului de munca, a protectiei sociale a muncii, salarizarea muncii depuse, repausul saptamanal, concediul de odihna platit. In cadrul disciplinei de dreptul muncii, conflictele de munca reprezinta o componenta importanta deoarece este necesara tratarea dezacordurilor intervenite intre partenerii sociali in raportul de munca. Orice asemenea conflict priveste interesele cu caracter profesional, social sau economic ori drepturile rezultate din desfasurarea raporturilor de munca. Aceste drepturi sunt consecinta drepturilor fundamentale ale salariatilor si dreptul la munca, dreptul la salariu, dreptul la odihna, la asociere in sindicate, la conditii de munca corespunzatoare, dreptul la asigurari sociale sau securitate sociala.

In opinia noastra, salarizarea inseamna mult mai mult decat plata unui salariu, este o legatura importanta care creeaza incredere si credibilitate intre salariat si angajator. Salariul a fost creat avand la baza un studiu solid al legislatiei si experienta specialistilor in domeniu. Salariul este considerat corolarul dreptului de munca. El este afirmat in„Declaratia Universala a Drepturilor Omului” adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, la 10 decembrie 1948, potrivit careia„cel ce munceste are dreptul la un salariu echitabil si suficient care sa-i asigure lui si familiei sale o existenta conforma cu demnitatea umana”.

Subliniem opinia ca in societatea contemporana, importanta capitala a activitatilor de formare si perfectionare a tuturor angajatilor oricarei organizatii este determinata de caracteristica dominanta a perioadei actuale, adica accelerarea schimbarilor, a innoirilor in orice domeniu de activitate umana, produse sub imperiul stiintei si tehnologiei, devenite motrice, primordiale ale dezvoltarii societatii. Cunoasterea, avand la baza informatia, contribuie, intr-o masura recunoscuta anterior, la cresterea si dezvoltarea economica, la progresul general al societatii. Reducerea decalajului uman obliga omul modern sa se instruiasca permanent, sa-si dezvolte neintrerupt capacitatile pe care le poseda prin procese adecvate de formare si perfectionare.

Prin intermediul izvoarelor de drept si prin intermediul codului muncii, orice angajat beneficiaza de informatii utile referitoare la procesul muncii, la incheierea unui contract individual si/sau colectiv de munca, precum si notiuni esentiale in ceea ce priveste timpul de munca, timpul de odihna, concediile si nu in ultimul rand protectia muncii acestuia. Conform codului muncii, dreptul la munca nu poate fi ingradit. Orice persoana este libera in alegerea locului de munca, profesie, meserie, activitatea pe care urmeaza sa o profeseze. Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca intr-un anumit loc de munca. Conform Constitutiei Romaniei, dreptul la munca include: libertatea muncii, alegerea profesiei, problema sociala a muncii, salarizarea muncii, stabilitatea in munca.

In cadrul disciplinei de dreptul muncii, medierea muncii are o importanta deosebita, aceasta este un concept nou pentru publicul romanesc fiind preluat ca un model viabil de solutionare a conflictelor, din legislatia altor state cu experienta incontestabila in domeniu. Cu toate ca medierea se poate aplica in principiu cu privire la orice tip de conflict, legiuitorul roman instituie prevederi speciale cu privire la medierea in anumite domenii ale dreptului, referindu-se in mod special la conflicte civile, familiale, penale. Statul urmareste realizarea pe piata muncii a urmatoarelor obiective: prevenirea somajului si combaterea efectelor sale sociale, incadrarea sau reincadrarea in munca a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca, sprijinirea ocuparii persoanelor apartinand unor categorii defavorizate, asigurarea egalitatii sanselor.

Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca pot participa la programe de formare profesionala care sa le asigure cresterea si diversificarea competentelor profesionale in scopul asigurarii mobilitatii si reintegrarii pe piata muncii. Somajul are efecte negative pe plan economic si social. Acceptand existenta somajului, societatea trebuie sa renunte la un anumit volum al productiei care s-ar fi putut produce cu acesti indivizi, ceea ce constituie o pierdere pentru economie. Somajul, ca dezechilibru macrosocial, are multiple cauze, care pornesc de la statutul economico-social atat al celor care angajeaza forta de munca, cat si al celor care ofera forta de munca, in conditiile pietei. In concluzie, somajul determina pierderea unei parti din productia potentiala a societatii.

La nivelul fiecarui somer, costul somajului este destul de mare, somerul nu sufera numai o pierdere a venitului si ca atare o deteriorare a standardului sau de viata, ci sufera si un efect psihologic, deoarece atunci cand se afla in situatia de somer are un sentiment de inutilitate care il afecteaza profund. In opinia noastra, libera circulatie a persoanelor este unul dintre cele mai importante drepturi ale individului in cadrul legislatiei comunitare si un element esential atat pentru piata interna, cat si pentru cetatenia europeana. Securitatea sociala este un aspect esential pentru persoanele care isi exercita dreptul la libera circulatie. De aceea, in cadrul Uniunii Europene, asigurarea liberei circulatii a lucratorilor necesita masuri active, o parte importanta a acestora fiind din sfera securitatii sociale, astfel incat migrantii sa nu fie dezavantajati din punctul de vedere al drepturilor lor de securitate sociala.

Coordonarea sistemelor nationale de securitate sociala se realizeaza in baza unor reguli cu caracter supranational care determina legislatia nationala aplicabila, garantand dreptul la protectie sociala al unei persoane, chiar si atunci cand aceasta se deplaseaza dintr-un stat membru in altul. In ceea ce priveste protectia muncii, aceasta se realizeaza atat prin masurile tehnice necesare pentru evitarea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, cat si prin norme de drept care stabilesc drepturile si obligatiile angajatorului si ale salariatilor menite sa le asigure acestora din urma securitatea si sanatatea in munca. Asadar, institutia juridica a protectiei muncii are un caracter complex, la realizarea ei contribuind dispozitii din diferite ramuri ale dreptului. Reglementarea principala este cuprinsa in dreptul muncii deoarece asigurarea sanatatii si securitatii salariatului este necesara pe timpul prestarii muncii.

Consideram ca aparitia dreptului muncii va fi utila studentilor, care studiaza aceasta disciplina in facultati, cat si specialistilor din toate domeniile (juridic, economic, administrativ, tehnic). Multumim editurii pentru ca a facut posibila aparitia acestei carti.

Autoarea

Nr. de pagini: 426
Anul aparitiei: 2016