Răspunzând parcă „unei chemări de mărturie şi imaginaţie lansate de însăşi istoria Americii Latine, istorie în acelaşi timp năpăstuită şi strălucitoare, în care coexistă o plagă atât de cumplită ca tortura şi un miracol atât de uman ca solidaritatea“ (Mario Benedetti), au fost publicate aproape simultan în America Latină trei mari romane pe tema dictaturii — în 1974, Eu, Supremul de Augusto Roa Bastos şi Recursul la metodă de Alejo Carpentier, iar în 1975, Toamna Patriarhului de Gabriel García Márquez.
Spre deosebire de Carpentier şi Márquez, ale căror personaje constituie sinteze ale mai multor dictatori latinoamericani, în romanul lui Roa Bastos figura centrală este inspirată de un personaj istoric, unul dintre oamenii politici cei mai controversaţi ai istoriei continentului, José Gaspar Rodríguez de Francia (1758–1840), cel care a exercitat o „dictatură perpetuă“ în Paraguay, din 1814 până la moartea sa.
Cartea însă este mai curând un roman mitic şi simbolic decât unul istoric în sens curent: Roa Bastos reface istoria esenţială a poporului paraguayan şi îl surprinde pe dictator în intimitatea gândirii lui delirante, prin intermediul unui monumental monolog al puterii absolute.
Un excepţional succes literar, o mărturie pasionantă şi o operă de avangardă, Eu, Supremul este incontestabil o capodoperă a literaturii latinoamericane şi o lectură obligatorie pentru cititorul de astăzi.
„Cred că de la Pedro Páramo al lui Juan Rulfo, proza latinoamericană nu a mai produs o operă atât de originală şi de inexpugnabilă ca Eu, Supremul.“
Mario Benedetti
Augusto Roa Bastos (1917–2005), romancier, dramaturg şi scenarist, este unul dintre cei mai mari scriitori ai Paraguayului. Larg apreciat în întreaga lume mai ales pentru Eu, Supremul (1974), unul dintre cele mai importante romane din toate timpurile pe tema dictaturii, Roa Bastos este deopotrivă autorul unei opere semnificative ce include numeroase alte romane (Hijo de hombre, El fiscal, Contravida, Madama Sui etc.), povestiri, piese de teatru, poezii şi eseuri. În 1974, din cauza opoziţiei sale faţă de preşedintele Higinio Morínigo din timpul Războiului Civil paraguayan, este obligat să părăsească ţara. Se stabileşte în Argentina, la Buenos Aires, unde publică mare parte din creaţia sa. Odată cu instaurarea dictaturii militare şi în această ţară, se refugiază în Franţa, unde predă literatura guaraní şi spaniolă la Universitatea din Toulouse. Se reîntoarce în Paraguay abia în 1989.
În acelaşi an primeşte Premiul Cervantes, valoarea în bani a distincţiei cheltuind-o pentru proiecte educaţionale şi literare. Numeroase universităţi europene, sud- şi nord-americane îi decernează titlul de doctor honoris causa, omagiindu-l ca pe un mare maestru al literaturii latinoamericane a secolului XX.

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review