Un manual clasic pentru o viata armonioasa

Unul dintre cei mai mari invatatori din secolul XX, Emmet Fox, ne prezinta diferite strategii pentru a atrage sanatatea, fericirea si prosperitatea in viata noastra. Acest text spiritual clasic ne invata cum sa ne transformam atitudinea negativa in convingeri pozitive care afirma viata, cum sa intelegem natura intelepciunii divine, cum sa ne racordam la puterea lui Dumnezeu prin intermediul rugaciunii si cum sa ne cerem dreptul divin la abundenta intregii vieti.

Emmet Fox (1886-1951) a fost unul din cei mai influenti lideri spirituali din secolul XX si un pionier al miscarii Noua Gandire. Mesajul sau indraznet si dinamic afirma ca gandurile ne modeleaza realitatea. El a schimbat viata a milioane de oameni din intreaga lume, influentand multi autori spirituali importanti, precum Wayne Dyer, Esther Hicks si Louise Hay, care s-au racordat la puterea gandirii pozitive. Alte doua lucrari fundamentale ale lui Fox sunt Puterea printr-o gandire constructiva si Transforma-ti viata.

Lucrare a liderului spiritual care a revelat umanitatii adevarata putere a gandirii pozitive

Pretuit de generatii intregi de cautatori spirituali, acest text spiritual clasic ne invata cum sa ne dezvoltam o personalitate complet integrata si plenar exprimata. El include liniile directoare esentiale pentru a trai o viata in abundenta. Fox ne impartaseste cheile prin care ne putem modela viata asa cum dorim.

„Emmet Fox a fost unul din cei mai mari invatatori metafizici ai lumii. Lucrarile sale au jucat un rol important in trezirea intelegerii spirituale a milioane de oameni, inclusiv a mea”.
- Marianne Williamson

„Este un manual practic de dezvoltare spirituala… [Fox] le prezinta cititorilor sai o perspectiva profunda asupra vietii si un set inedit de valori”.
- Recenzie in New York Times

Cuprins:

Prefata ix
PREDICA DE PE MUNTE
CAPITOLUL 1
Ce a predicat Iisus? 1
CAPITOLUL 2
Fericirile 17
CAPITOLUL 3
Dupa cum gandeste omul 47
CAPITOLUL 4
Nu opune rezistenta raului 65
CAPITOLUL 5
Comoara din rai 87
CAPITOLUL 6
Cu masura cu care masurati 109
CAPITOLUL 7
Dupa roadele lor ii veti cunoaste 119
TATAL NOSTRU 143
O INTERPRETARE
Tatal Nostru 147
Tatal nostru 151
Care esti in ceruri 155
Sfinteasca-se numele Tau 157
Vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant 159
Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi 163
Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri 169
Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau 177
Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci 181

Fragment:

Prefata

Aceasta carte reprezinta esenta distilata a anilor in care am studiat Biblia si metafizica, precum si a numeroaselor conferinte si cursuri pe care le-am sustinut. Mi-ar fi fost mai usor daca scriam o carte dubla ca volum, dar principalul meu scop este de a-i prezenta cititorului un manual practic de dezvoltare spirituala. Prin urmare, am condensat subiectul cat am putut de mult, caci, asa cum stie orice elev, exprimarea concisa este nepretuita atunci cand doresti sa inveti o materie.

Nu iti imagina insa ca vei putea asimila tot ce contine acest manual doar intr-una sau doua lecturi. El trebuie recitit din nou si din nou, pana cand vei capata o perspectiva complet noua asupra vietii si un set de valori diferit, asa cum iti sunt prezentate acestea in Predica de pe Munte. Abia atunci vei putea experimenta Noua Nastere.

Studiul Bibliei nu difera prea mult de cautarea diamantelor in Africa de Sud. La inceput, oamenii au gasit cateva diamante in pamantul galben si s-au bucurat de norocul lor, considerand ca acesta nu poate merge mai departe.

Sapand mai adanc, ei au ajuns insa la pamantul albastru, si spre uimirea lor, au gasit aici mai multe pietre pretioase intr-o singura zi decat inainte intr-un an. Ceea ce inainte parea bogatie a devenit acum insignifiant prin comparatie cu noile comori. Intr-o maniera similara, atunci cand explorezi Adevarul Biblic, nu te considera satisfacut cu pamantul galben al catorva descoperiri spirituale aleatorii, ci continua sa sapi pentru a ajunge la pamantul albastru de dedesubt, infinit mai bogat. Pe de alta parte, Biblia difera de o mina de diamante, caci sub pamantul albastru exista noi si noi straturi de sol, din ce in ce mai bogate, care nu asteapta decat sa fie intelese de omul intuitiv spiritual, si asa mai departe, la nesfarsit.

Atunci cand citesti Biblia, afirma in permanenta ca Intelepciunea Divina te ilumineaza. Aceasta este cea mai buna modalitate de a primi o inspiratie directa de sus.

Si o ultima precizare: am respectat obiceiul autorilor moderni de carti metafizice de a scrie cu initiale mari anumite cuvinte care se refera la aspecte sau atribute ale lui Dumnezeu.

 

Capitolul 1

Ce a predicat Iisus?

Iisus Hristos este cu siguranta cel mai important personaj din istoria umanitatii. Indiferent ce crezi despre el, va trebui sa fii de acord cu aceasta afirmatie. Ea ramane adevarata indiferent daca il consideri Dumnezeu sau un simplu om, iar in masura in care il consideri un om, daca il consideri cel mai mare Profet sau Invatator al lumii ori un fanatic bine intentionat care a sfarsit in suferinta dupa o cariera scurta si furtunoasa, care a esuat. Indiferent cum il privesti, cert este ca viata si moartea lui Iisus, inclusiv invataturile care ii sunt atribuite, au influentat cursul istoriei umane intr-o masura mai mare decat cele ale oricaror altor oameni, cum ar fi Alexandru cel Mare, Cezar, Carol cel Mare, Napoleon sau Washington. Doctrinele sale (sau cel putin cele care ii sunt atribuite) continua sa influenteze vietile oamenilor de astazi, nenumarate carti referitoare la el sunt scrise si citite, la fel ca si nenumarate discursuri (le poti spune predici) in privinta lui – intr-o masura mai mare decat in privinta tuturor celorlalte personaje istorice luate la un loc.

Simplul fapt ca a reprezentat o inspiratie religioasa pentru intreaga rasa europeana de-a lungul a doua milenii, in timpul carora aceasta rasa a dominat si a modelat cultural, social si politic destinele intregii lumi, intr-o perioada in care a fost descoperita si ocupata intreaga suprafata a pamantului, arata clar ca avem de-a face cu cel mai important personaj din istoria umanitatii.

In aceste conditii, nimic nu poate fi mai important decat sa ne intrebam ce a propovaduit de fapt Iisus.

Ce i-a invatat el pe oameni? Ce si-a dorit el sa ne convinga sa credem si sa facem? Ce obiective si-a propus el cu adevarat? Cat de mult a reusit in indeplinirea acestor obiective, prin viata si prin moartea lui? Cat de bine i-a exprimat si i-a reprezentat ideile religia sau miscarea numita crestinism de-a lungul ultimelor 19 secole? Cat de bine prezinta acest mesaj crestinismul modern? Daca s-ar intoarce pe pamant in momentul de fata, ce ar avea el de spus despre natiunile crestine in general, si despre bisericile crestine in particular – despre anglicani, baptisti, catolici, ortodocsii greci, metodisti, presbiterieni, quakers, salvationisti, adventistii de ziua a saptea si unitarieni, ca sa ii citam in ordine alfabetica? Ce a predicat de fapt Iisus?

Aceasta este intrebarea la care mi-am propus sa raspund in aceasta carte. Dorinta mea este sa demonstrez ca mesajul pe care l-a adus Iisus are o valoare unica, intrucat reprezinta chiar Adevarul si singura descriere perfecta a Adevarului referitor la natura lui Dumnezeu, a omului, a vietii si a lumii, inclusiv a relatiilor care exista intre toate acestea. Mai mult decat atat, vom vedea ca invatatura lui Iisus nu este o simpla relatare descriptiva a universului, de interes exclusiv academic, ci reprezinta o metoda practica de dezvoltare a sufletului si de modelare a destinului nostru, astfel incat sa putem duce viata pe care ne-o dorim.

Iisus ne explica ce este natura lui Dumnezeu, dar si propria noastra natura; ne descrie semnificatia vietii si a mortii; ne arata de ce facem greselile pe care le facem; de ce cedam atat de usor tentatiei; de ce ne imbolnavim; de ce suntem saraci; de ce imbatranim; si mai presus de toate, ne invata cum putem depasi toate aceste rele si cum ne putem impregna viata cu sanatate, fericire si prosperitate, raspandind aceste valori inclusiv in viata altora, daca si le doresc la randul lor.

Primul lucru pe care trebuie sa il intelegem este un fapt de o importanta deosebita, intrucat presupune o distantare de afirmatiile obisnuite ale ortodoxiei. Adevarul este ca Iisus nu a predicat nici un fel de teologie. Invataturile sale sunt pur spirituale sau metafizice. Din pacate, crestinismul istoric nu si-a pus decat intrebari teologice si doctrinale, care – in mod paradoxal – nu apar nicaieri in invataturile evanghelice. Majoritatea celor cu inima sincera vor ramane uimiti sa afle ca toate doctrinele si teologiile bisericilor sunt simple inventii umane, nascute din mentalitatea autorilor lor si inserate in Biblie. Din pacate, chiar asa stau lucrurile. In Biblie nu exista nici o teologie doctrinara; pur si simplu nici una. Multi oameni sinceri care au simtit nevoia unei explicatii intelectuale asupra vietii si care au crezut ca Biblia reprezinta o revelatie oferita umanitatii de catre Dumnezeu au tras concluzia naturala ca aceasta nu poate exista fara o teologie inerenta in ea, dupa care, mai mult sau mai putin subconstient, au creat ei insisi aceasta teologie. Din pacate, ei nu detineau cheia spirituala sau metafizica a Bibliei – ceea ce am putea numi Baza Spirituala a acesteia. In consecinta, ei au cautat o explicatie pur intelectuala sau tridimensionala asupra vietii, iar o astfel de explicatie pur si simplu nu exista.

Explicatia reala a vietii omului rezida in faptul ca acesta este in esenta lui o fiinta spirituala si eterna, iar aceasta lume, inclusiv aceasta viata pe care o cunoaste dintr-o perspectiva intelectuala, nu reprezinta decat o sectiune transversala a adevarului plenar. Indiferent la ce se refera (de la o masinarie la un cal), o sectiune transversala nu poate oferi decat o explicatie partiala a ansamblului.

Pornind de la mica perspectiva pe care o aveau asupra universului si de la o imagine a acesteia luata cu ochii pe jumatate inchisi, si interpretand-o dintr-o perspectiva exclusiv antropocentrica si geocentrica, oameni au creat un basm absurd si de-a dreptul oribil referitor la un Dumnezeu cu forma umana care isi conduce universul la fel ca un print barbar si ignorant dintr-un mic regat din Orientul Mijlociu. Ei i-au atribuit acestei fiinte divine tot felul de slabiciuni umane, cum ar fi vanitatea, inconstanta si ura, dupa care au creat o legenda stupida si lipsita de substanta referitoare la pacatul originar, la ispasirea prin sange, la o pedeapsa infinita pentru niste greseli finite, si in unele cazuri, chiar o doctrina oribila referitoare la o tortura eterna sau la o fericire eterna predestinata. In realitate, in Biblie nu apare nici o astfel de teorie. Daca si-ar fi dorit propovaduirea unei astfel de doctrine, autorii Biblie ar fi afirmat-o raspicat undeva, dar nu au facut-o.

„Planul Mantuirii”, care apare atat de proeminent in predicile evanghelice si in cartile religioase din ultima generatie, nu este mentionat nici in Biblie, nici in Coran. Nu a existat niciodata un astfel de aranjament in univers, iar Biblia nu il afirma in nici un caz. Inventatorii acestei doctrine nu au facut altceva decat sa ia cateva texte obscure din Geneza, cateva fraze disparate din scrisorile lui Pavel si unul sau doua versete izolate din alte parti ale Scripturilor, punandu-le impreuna pentru a crea o invatatura pe care au atribuit-o apoi Bibliei. In realitate, Iisus nu a avut nimic de-a face cu aceasta invatatura. L-am putea considera orice pe Iisus, numai un optimist de doi bani nu. Dimpotriva, el ne avertizeaza adeseori ca repetarea incapatanata a pacatului poate atrage dupa sine o pedeapsa foarte severa si ca cei care castiga intreaga lume cu pretul integritatii sufletului lor sunt niste smintiti. Iisus continua insa afirmand ca noi nu suntem pedepsiti decat pentru greselile noastre (de fapt, chiar de catre ele) si ca orice om are un acces direct la Tatal Ceresc cel atotputernic si preaplin de iubire, indiferent cat de adanc s-a scufundat in rau si in intinare, caci acest Dumnezeu il va ierta – daca va fi cazul – chiar si de 7 ori 70 de ori, dandu-i taria de a se regasi pe sine.

In mod regretabil, invatatura lui Iisus a fost interpretata gresit si in alte privinte. Spre exemplu, ea nu ofera nici o garantie care sa justifice ecleziasticismul, adica ierarhia de oficiali, sisteme sau ritualuri religioase. Iisus nu numai ca nu a recunoscut asa ceva, ba chiar a avut o atitudine cat se poate de anti-ecleziastica. De-a lungul vietii sale publice, el s-a razboit tot timpul cu ecleziastii si cu ceilalti oficiali ai bisericii din propria sa tara. Dintr-un instinct de autoconservare, acestia l-au obstructionat cat au putut, dupa care l-au persecutat, simtind instinctiv ca Adevarul propovaduit de el reprezenta inceputul sfarsitului pentru ei. In cele din urma au sfarsit prin a-l ucide. Iisus a ignorat complet pretentiile acestor reprezentanti ai bisericii ca ei sunt mediatorii lui Dumnezeu. Cat despre ritualurile si ceremoniile lor, acestea nu i-au trezit decat nerabdarea si dispretul.

Dupa toate aparentele, natura umana este predispusa sa creada numai ceea ce isi doreste sa creada. Asa se explica de ce atat de multi oameni refuza sa isi dea osteneala sa cerceteze Scripturile cu o minte deschisa. Spre exemplu, oameni altminteri onesti s-au autointitulat lideri crestini, acordandu-si titluri pompoase, dupa care s-au imbracat in haine elaborate si superbe pentru a-i impresiona pe enoriasi, in pofida faptului ca Invatatorul lor le-a interzis in modul cel mai explicit acest lucru: „Voi insa sa nu va numiti rabini, ca unul singur este Invatatorul vostru: Hristos, iar voi toti sunteti frati” (Matei 23: 8). De asemenea, el i-a denuntat pe farisei ca ipocriti, caci „le place sa stea in capul mesei la ospete si in bancile dintai, in sinagogi” si „leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor”, creand tot felul de reguli si de regulamente.

Asa cum vom vedea mai tarziu, Iisus a descurajat in mod explicit punerea accentului pe ceremoniile si regulile exterioare, indeosebi pe cele greu de indeplinit, insistand in schimb asupra spiritului in care se comporta oamenii. Mai mult, el a propovaduit numai principii, constient ca atunci cand spiritul este adecvat, detaliile se vor aranja de la sine si ca „adevarul inteles in sens literal ucide, in timp ce cel inteles in spiritul lui da viata”, asa cum se putea vedea cu usurinta in exemplul trist al fariseilor. Din pacate si in pofida acestui lucru, istoria crestinismului ortodox este alcatuita in mare masura din incercari de a impune tot felul de reguli externe oamenilor. Un caz izbitor care ilustreaza acest lucru este incercarea puritanilor de a impune Sabatul din Vechiul Testament crestinilor, desi aceasta lege este pur evreiasca, iar pedepsele feroce aplicate pentru nerespectarea ei se refereau exclusiv la profanarea zilei de sambata. Iisus insusi a descurajat in mod particular respectarea superstitiei Sabatului, afirmand raspicat ca acesta a fost creat de oameni, si nu invers, si insistand ca omul poate face orice doreste in aceasta zi. De-a lungul intregii sale invataturi, el sugereaza clar ca a sosit timpul ca oamenii sa isi faca din fiecare zi un Sabat spiritual, prin cunoasterea si practicarea tuturor lucrurilor intr-o lumina spirituala.

De altfel, este evident ca daca Sabatul evreiesc le-ar fi impus crestinilor, acestia nu l-ar respecta, asa cum nu respecta nici duminica crestina.

Pe de alta parte, foarte multi crestini moderni realizeaza ca Biblia nu contine nici un sistem teologic de genul celui creat de biserica, motiv pentru care renunta complet la teologie, dar continua sa se cramponeze de crestinism, caci intuiesc ca acesta reprezinta Adevarul. Aceasta atitudine nu are o justificare logica, caci nici ei nu dispun de Cheia Spirituala care traduce inteligibil invataturile lui Iisus. Prin urmare, ei incearca sa isi rationalizeze asa cum pot atitudinea. Aceasta este dilema celor care nu au credinta oarba a ortodoxiei, dar nu cunosc nici interpretarea spirituala a Crestinismului Stiintific. De aceea, argumentele pe care si le gasesc singuri apartin de regula unitarianismului invechit. Chiar daca nu resping intru totul miracolele, ei se simt totusi neconfortabil atunci cand se gandesc la ele. Si-ar dori ca ele sa nu apara deloc in Biblie si s-ar bucura sincer daca ar putea scapa de aceasta povara.

O lucrare publicata recent de un cleric binecunoscut, intitulata Viata lui Iisus, ilustreaza perfect cat de gresita este aceasta pozitie. Autorul este de acord ca Iisus a ajutat cativa oameni sa se vindece, dar trage linia aici, nefiind de acord cu nici un alt miracol facut de acesta. El considera aceste miracole simple legende fantastice tesute in jurul lui Iisus, asa cum se obisnuia in acele timpuri cu foarte multe personaje istorice. Spre exemplu, atunci cand se aflau pe lac in timpul furtunii, ucenicii lui Iisus erau foarte speriati si s-au gandit la invatatorul lor, lucru care i-a calmat. Acest „adevar” a fost exagerat mai tarziu si transformat intr-un basm absurd in care Iisus a venit la ucenici mergand pe apa. Cu o alta ocazie, el a reformat un pacatos, ridicandu-l din mormantul pacatului, lucru transformat peste ani in legenda ridicola ca a inviat din morti pe cineva. La fel, intr-o noapte Iisus s-a rugat cu ardoare, atingand o stare de beatitudine care i s-a reflectat pe fata. Petru, care adormise, s-a trezit, iar in confuzia sa (in starea sa dintre veghe si somn), lui i s-a parut ca l-a vazut pe Moise. Asa s-a nascut legenda Schimbarii la Fata. Si asa mai departe.

Nu pot decat sa imi exprim simpatia pentru cei care, fascinati de frumusetea si de misterul Evangheliilor, dar in absenta Cheii Spirituale, apeleaza la bunul simt si la cunoasterea stiintifica pentru a le interpreta. Din pacate, acest lucru nu ii ajuta prea mult. Daca miracolele efectuate de Iisus nu s-au intamplat, restul povestii Evangheliilor isi pierde orice semnificatie. Daca Iisus nu a crezut cu adevarat ca acestea erau posibile si nu le-ar fi realizat in mod constant si repetat, daca nu ar fi crezut si nu ar fi propovaduit foarte multe lucruri care contravin filozofiei rationaliste dezvoltate in secolele XVIII-XIX, mesajul Evangheliilor ar fi haotic, contradictoriu si lipsit de orice semnificatie. Nu putem iesi din aceasta dilema afirmand ca Iisus nu era interesat de convingerile si de superstitiile curente ale epocii sale, acceptandu-le mai mult sau mai putin pasiv, caci ceea ce il interesa cu adevarat era caracterul oamenilor. Acest argument este slab, caci caracterul trebuie sa includa o reactie inteligenta si vitala in fata vietii, inclusiv anumite convingeri bine definite referitoare la ceea ce conteaza cu adevarat.

Miracolele chiar au avut loc. Toate faptele relatate in cele patru Evanghelii s-au petrecut, inclusiv multe altele, „care, daca ar fi scrise, intreaga lume nu ar putea contine toate cartile care le-ar descrie pe toate”. Iisus insusi si-a justificat invataturile aparent ciudate, dar sublime, prin faptele sale, ba chiar a spus, referindu-se la cei care studiaza si practica aceste invataturi: „Lucrarile pe care le-am facut eu le vei putea face si voi, ba chiar si altele mai mari”.

La urma urmelor, ce inseamna un miracol? Cei care neaga posibilitatea miracolelor sub pretextul ca universul este un sistem perfect ordonat si legiferat care nu accepta nici o exceptie, au in felul lor dreptate, dar lumea in care traim si ale carei legi le cunoastem nu reprezinta decat un fragment din totalitatea universului. Exista si alte legi pe care noi nu le cunoastem, legi superioare, de care cele inferioare asculta. Invocarea unei legi superioare nu reprezinta in nici un caz o incalcare a legii, caci ea face parte integranta din constitutia generala a universului. Cu alte cuvinte, daca ar reprezenta o incalcare reala a legii, miracolele ar fi intr-adevar imposibile, dar ele devin posibile in masura in care nu fac decat sa ocoleasca legile si limitarile obisnuite ale planului fizic, ridicandu-se mai presus de acesta.

Sa luam un exemplu: sa presupunem ca intr-o zi de luni faci anumite lucruri care vor genera anumite consecinte pana la sfarsitul saptamanii. Poate fi vorba de consecinte legale, eventual foarte neplacute, ca urmare a deciziei unui tribunal. La fel de bine, ar putea fi consecinte fizice legate de corp. Un medic competent ti-ar putea spune ca trebuie sa faci o operatie periculoasa sau chiar ca nu mai ai nici o sansa de recuperare. Daca iti poti eleva constiinta mai presus de limitarile planului fizic si material (aceasta fiind descrierea stiintifica a ceea ce numim in mod normal rugaciune), conditiile din acest plan se vor schimba si tu vei putea evita tragedia legala intr-o maniera neprevazuta si aparent imposibila, sau te vei vindeca fara a mai fi necesar sa fii operat sau sa mori.

Cu alte cuvinte, miracolele – in intelesul cel mai popular al cuvantului – se pot petrece oricand, ca rezultat al rugaciunii. Rugaciunea schimba efectiv realitatea din acest plan fizic. Ea face ca lucrurile sa se deruleze intr-o maniera diferita decat daca nu ar fi fost rostita. Nu conteaza cu ce dificultate te confrunti, sau ce cauze au condus la ea. Daca te vei ruga suficient de mult si cu perseverenta, tu vei putea iesi din ea.

De altfel, rugaciunea este in acelasi timp o stiinta si o arta. Acestei stiinte si arte si-a dedicat Iisus cea mai mare parte a ministeriatului sau. Miracolele descrise in Evanghelii s-au intamplat tocmai pentru ca Iisus detinea intelegerea spirituala capabila sa ii confere o putere mai mare a rugaciunii decat a oricarui alt om care a trait vreodata pana la el sau dupa el.

Mai exista o interpretare a Bibliei pe care trebuie sa o examinam. Tolstoi s-a straduit sa puna in aplicare Predica de pe Munte, considerand-o un ghid practic pentru viata de zi cu zi, dar interpretandu-i preceptele intr-o maniera literala, nu spirituala, caci nu credea in Planul Spiritual. Renuntand la restul Bibliei, cu exceptia celor patru Evanghelii, si denuntand toate miracolele, el a facut o incercare eroica, dar inutila, de a combina crestinismul cu materialismul. Nu este de mirare ca a esuat. In acest fel, el nu a ramas in istorie ca fondator al unei noi miscari religioase, ci ca un om al carui anarhism pragmatic promulgat insa cu toata forta geniului sau a pavat calea catre Revolutia Bolsevica, asa cum Rousseau a pavat calea catre Revolutia Franceza.

Singura care poate debloca misterul invataturilor din Biblie in general, si cele ale Evangheliilor in particular, este Cheia Spirituala. Numai aceasta ne poate explica miracolele descrise aici, aratand faptul ca acestea au fost realizate pentru a ne dovedi ca si noi putem realiza astfel de fapte iesite din comun, transcenzand pentru totdeauna pacatul, boala si limitarea. Daca detinem aceasta cheie, noi putem evita simplele inspiratii verbale si superstitiile literale, intelegand ca Biblia este intr-adevar cea mai pretioasa si mai autentica dintre toate valorile mostenite de umanitate.

Privita dintr-o perspectiva strict istorica, Biblia este o colectie de documente scrise de tot felul de oameni, in diferite circumstante, de-a lungul a sute de ani. Acestea sunt rareori originale, ci reprezinta redactari si compilatii ale unor fragmente mai vechi, ale caror autori nu sunt cunoscuti cu certitudine. Acest lucru nu afecteaza in nici un fel scopul spiritual al Bibliei, fiind complet lipsit de relevanta. Cartea ramane un rezervor inepuizabil de Adevar Spiritual, scris sub o inspiratie divina, iar maniera in care a ajuns la noi pur si simplu nu conteaza. Numele autorilor diferitelor capitole sunt la fel de lipsite de importanta ca si cele ale scribilor lor, in cazul in care acestia au folosit asa ceva. Adevaratul autor al cartii este Intelepciunea Divina, iar acest lucru este singurul lucru care ar trebui sa ne preocupe. Criticile aduse Bibliei se refera in primul rand la aspectele istorice, ratand complet continutul spiritual al Scripturilor. De aceea, ele nu au nici o importanta din punct de vedere spiritual.

Mesajul spiritual este transmis in Biblie prin intermediul relatarilor istorice, biografice, lirice si al altor forme poetice, dar mai presus de toate prin intermediul parabolelor, care descriu cel mai bine adevarul metafizic. In unele cazuri, aceste parabole au fost interpretate de oameni ca adevaruri literale, aparent contradictorii intre ele. Povestea lui Adam si Eva, respectiv a Gradinii Paradisului, este unul din aceste exemple. Daca este inteleasa corect, avem de-a face cu una dintre cele mai reusite parabole. In mod evident, autorul ei nu si-a propus niciodata ca ea sa fie interpretata insa la modul literal (ca o poveste care s-a petrecut dintr-o perspectiva istorica), dar exact asa a fost interpretata ea de oamenii cu mintea ingusta, fapt care a generat nenumarate consecinte absurde.

Cheia Spirituala a Bibliei ne ajuta sa iesim din aceste dificultati, dileme si inconsistente aparente, evitand astfel pozitiile false ale ritualismului, evanghelismului si liberalismului, intrucat ne ofera Adevarul pe tava. Iar acest Adevar nu este altul decat faptul uluitor, dar incontestabil, ca intreaga lume exterioara – de la corpul fizic la lucrurile obisnuite ale vietii, la vanturi si ploi, la nori, la pamantul insusi – este supusa gandurilor omului, care le poate guverna atunci cand intelege acest Adevar. Departe de a fi o inchisoare a circumstantelor aleatorii, asa cum cred cei mai multi dintre oameni, lumea exterioara nu are un caracter in sine, nici bun, nici rau. Ea nu are decat caracterul pe care i-l dam noi prin gandurile noastre, mulandu-se dupa acestea, indiferent daca suntem sau nu constienti de acest lucru, ori daca ni-l dorim sau nu.

Fara nici o exceptie, gandurile din mintea ta, sau Locul tau Secret, dupa cum s-a exprimat Iisus, iti modeleaza destinul intr-un sens sau in altul. De fapt, adevarul este ca experientele vieti nu sunt altceva decat simple expresii exterioare ale gandurilor noastre interioare. Daca intelegem acest lucru, ne vom putea alege singuri gandurile pe care dorim sa le cultivam. La inceput ne va fi greu sa iesim din vechile tipare mentale, dar acest lucru nu este imposibil. Noi nu numai ca ne putem alege gandurile, ci chiar o facem, chiar daca nu ne dam seama, modelandu-ne astfel viata in functie de acestea. In acest fel, putem vorbi de o ordine si de o justitie perfecta in univers. Nimeni nu sufera pentru pacatul originar al altui om, dar toata lumea culege exact ce a semanat. Avem cu totii un liber arbitru, care se manifesta inainte de toate prin gandurile pe care le cultivam.

Aceasta este esenta mesajului propovaduit de Iisus. Asa cum vom vedea in continuare, acesta este mesajul care transpare in intreaga Biblie, chiar daca nu este exprimat intotdeauna cu o claritate de cristal. In primele capitole ale cartii el este mai degraba voalat, putand fi recunoscut, dar cu mai multa dificultate. Pe masura ce avansam insa cu lectura, el devine din ce in ce mai usor de recunoscut, iar lumina lui straluceste din ce in ce mai puternic, pana cand devine absolut clara in invatatura lui Iisus Hristos. Adevarul nu se schimba niciodata, dar depinde cum este inteles in acest plan material. De-a lungul istoriei, aceasta intelegere s-a imbunatatit continuu. De fapt, ceea ce numim progres nu este altceva decat expresia exterioara a intelegerii umanitatii referitoare la Dumnezeu.

Iisus Hristos a sintetizat perfect acest Adevar, propovaduindu-l complet si profund, si mai presus de toate, demonstrandu-l prin propriul sau exemplu personal. Marea majoritate a oamenilor pot intelege din punct de vedere intelectual aceasta idee si consecintele ei. Noi dorim sa facem insa o demonstratie diferita. Acceptarea Adevarului reprezinta primul pas, dar numai dupa ce demonstram ca ne apartine cu adevarat. Iisus a dovedit tot ce a propovaduit, inclusiv Invierea din morti. Din motive pe care nu le pot comenta aici, ori de cate ori depasim o dificultate prin rugaciune, noi ajutam intreaga umanitate, inclusiv cea din trecut si cea din viitor, sa depaseasca acest tip particular de dificultate. Prin transcenderea tuturor dificultatilor prin care a trecut vreodata umanitatea, si indeosebi a mortii, Iisus a realizat o lucrare cu o valoare unica si incalculabila pentru rasa umana, putand fi considerat astfel pe buna dreptate Mantuitorul acesteia.

Intr-un moment al ministeriatului sau public pe care el l-a considerat oportun, Iisus a decis sa isi sintetizeze toate invataturile intr-o serie de predici pe care le-a tinut probabil de-a lungul mai multor zile, in care trebuie sa fi tinut 2-3 conferinte pe zi. Cineva a comparat destul de inspirat acest lucru cu o scoala de vara din zilele noastre.

Iisus s-a folosit de acest prilej pentru a-si sintetiza mesajul intr-o forma perfect coerenta si usor de inteles. In mod evident, mai multi participanti la aceste prelegeri au luat notite, iar mai tarziu acestea au fost editate in ceea ce am ajuns sa numim Predica de pe Munte. Autorii celor patru Evanghelii si-au selectat materialele pentru textele lor in functie de propriile lor obiective, iar cel care ne ofera cea mai completa si mai atenta versiune a Predicii de pe Munte este Matei. Relatarea sa reprezinta poate cea mai perfecta codificare a religiei lui Iisus Hristos, motiv pentru care am ales-o ca baza pentru acest manual. Consider ca ea atinge toate punctele esentiale, ca este in acelasi timp practica si personala, bine definita, specifica, dar profund iluminatoare. Odata inteleasa adevarata semnificatie a instructiunilor, tot ce mai trebuie sa facem este sa incepem sa le punem in aplicare pentru a obtine rezultate imediate. Rezultatele pe care le vom obtine vor depinde exclusiv de sinceritatea si de profunzimea cu care vom aplica aceste precepte. Acest lucru depinde de fiecare dintre noi. „Nimeni nu poate mantui sufletul fratelui sau si nu poate plati datoria acestuia”. Noi putem (si trebuie) sa ne ajutam unii pe ceilalti in diferite ocazii speciale, dar pe termen lung fiecare dintre noi trebuie sa isi realizeze propria lucrare personala, renuntand la „pacat” daca nu doreste sa atraga asupra sa consecintele cele mai neplacute.

Daca doresti sa iti transformi cu adevarat viata, sa te transformi pe tine insuti, sa devii un alt om mai bun in fata lui Dumnezeu si a semenilor tai, daca iti doresti sa te bucuri cu adevarat de sanatate si de pace interioara, dar si de dezvoltarea spirituala, ei bine, Iisus Hristos ti-a aratat foarte limpede ce ai de facut in Predica sa de pe Munte. Sarcina nu va fi una usoara, dar se stie ca ea poate fi indeplinita, caci exista oameni care au facut deja acest lucru. Va trebui sa platesti insa un pret, care consta in punerea in aplicare a acestor principii in toate domeniile vietii tale, in toate activitatile tale de zi cu zi, indiferent daca iti doresti sau nu acest lucru, si cu deosebire atunci cand nu ti-l doresti.

Daca te simti pregatit sa platesti acest pret, renuntand la vechiul om din tine si incepand sa creezi omul nou, studiul Predicii de pe Munte te va ajuta cu siguranta sa ajungi pe Muntele Eliberarii.

 

Capitolul 2

Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, si asezandu-se, ucenicii Lui au venit la El.

Si deschizandu-si gura, ii invata zicand:

Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.

Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.

Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.

Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.

Fericiti cei curati cu inima, ca aceia il vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.

Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.

Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

Matei 5[1]

Predica de pe Munte incepe cu cele Opt Fericiri. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute fragmente din Biblie. Chiar si cei care nu cunosc mai mult de cateva capitole familiare din Cartea Sfanta sunt familiarizati cu Fericirile. Din pacate, aproape nimeni nu le intelege, acestea fiind considerate niste simple sfaturi de atingere a perfectiunii fara vreo aplicabilitate in viata reala. Aceasta lipsa de intelegere se datoreaza absentei Cheii Spirituale.

Fericirile sunt de fapt un poem in proza exprimat in opt versuri, absolut complet si care reprezinta o sinteza generala a intregii invataturi crestine. Ele reprezinta un sinopsis mai degraba spiritual decat literal, sintetizand spiritul invataturilor lui Iisus, nu sensul lor ad literam. O astfel de sinteza este specifica in general vechiului mod oriental de abordare a invataturilor religioase si filozofice, amintindu-ne in mod natural de Calea cu Opt Ramuri a budismului, de Cele Zece Porunci ale lui Moise si de alte astfel de grupuri compacte de idei-forta.

Iisus a propovaduit indeosebi principiile generale, legate aproape inevitabil de starile mentale, caci era constient ca daca starile mentale ale omului sunt adecvate, tot restul vietii sale va fi in armonie, in timp ce daca aceste stari nu sunt adecvate, tot restul vietii sale va fi in dizarmonie. Spre deosebire de ceilalti mari invatatori religiosi, el nu ne ofera instructiuni detaliate referitoare la ceea ce trebuie sau nu trebuie sa facem. Nu ne spune ce trebuie sa mancam sau sa bem, ori dimpotriva, sa nu mancam si sa nu bem. Nu ne spune ce ritualuri religioase trebuie sa practicam in diferite perioade sau momente. De fapt, intreaga sa invatatura este anti-ritualista si anti-formalista. Iisus nu a avut prea multa rabdare la vremea sa cu preotimea evreiasca si cu teoria mantuirii pe care o propovaduia aceasta prin intermediul practicilor de la Templu. „Crede-Ma ca vine ceasul cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti inchina Tatalui… Dar vine ceasul si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar, ca si Tatal astfel de inchinatori isi doreste. Duh este Dumnezeu si cei ce I se inchina trebuie sa i se inchine in duh si in adevar”.

Fariseii, cu codul lor strict de ritualuri exterioare detaliate, au fost singurii oameni fata de care Iisus s-a aratat cu adevarat intolerant. Un fariseu constiincios din acele zile (si marea majoritate erau foarte constiinciosi) trebuia sa indeplineasca in fiecare zi un numar enorm de ritualuri, pentru a satisface toate cerintele lui Dumnezeu (din perspectiva sa). Un rabin modern a estimat numarul acestor sarcini de zi cu zi la nu mai putin de 600, si cum nici un om nu ar putea duce la bun sfarsit toate aceste obligatii, el devine practic o victima, lucrand fara incetare pentru a scapa de spectrul apasator al pacatului. Din punct de vedere pragmatic, convingerea ca esti un pacatos echivaleaza cu a fi un pacatos, cu toate consecintele care urmeaza de aici. Politica lui Iisus era complet diferita. El si-a propus sa ii invete pe oameni sa isi elibereze inima de lucrurile exterioare, nu doar de obligatiile menite sa ii ajute sa obtina mantuirea, ci si de placerile lor, cultivand in schimb o noua atitudine mentala. Aceasta politica este ilustrata perfect in Fericiri.

Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.

Inca de la bun inceput, trebuie sa tinem seama de un aspect extrem de important pentru studiul Bibliei, si anume faptul ca aceasta este scrisa intr-un limbaj cu totul particular, folosind expresii si chiar cuvinte cu o semnificatie diferita de cea din viata de zi cu zi. La acest lucru se adauga si faptul ca unele cuvinte moderne si-au schimbat semnificatia din perioada in care a fost tradusa Biblia si pana astazi.

De fapt, Biblia nu este altceva decat un manual de metafizica, destinat cresterii sufletului. Nu putem sublinia indeajuns acest lucru. De aceea, ea analizeaza fiecare subiect din aceasta perspectiva foarte ampla, examinandu-l in raport cu sufletul uman si folosind foarte multi termeni comuni cu intelesuri mult mai ample decat cele care le sunt atribuite de regula. Spre exemplu, cuvantul „paine” din perspectiva biblica nu se refera exclusiv la hrana fizica in general (aceasta fiind principala interpretare care ii este atribuita in literatura de specialitate), ci si la celelalte obiecte materiale de care are nevoie omul, cum ar fi hainele, adapostul, banii, educatia, compania altor oameni, si asa mai departe. Dar mai presus de toate, el se refera la unele aspecte spirituale, cum ar fi perceptia spirituala, intelegerea spirituala si chiar realizarea spirituala. „Painea noastra cea de toate zilele da-ne noua astazi”, „Eu sunt painea vietii”, „Daca nu veti manca aceasta paine…”.

Un alt exemplu este cuvantul „prosperitate”. Din perspectiva scripturala, cuvintele „prosperitate” si „prosper” nu se refera doar la dobandirea de posesiuni materiale, ci si la succesul in rugaciune. Din perspectiva sufletului, succesul in rugaciune reprezinta singurul tip de prosperitate pentru care merita sa lupti, caci daca vei avea succes in rugaciunile tale, te vei putea bucura inclusiv de toate lucrurile materiale de care ai nevoie. O anumita cantitate de bunuri materiale este absolut esentiala in acest plan, dar bogatia fizica ramane cel mai putin important lucru din viata. Fara aceasta interpretare este foarte greu sa intelegem adevarata semnificatie pe care o acorda Biblia cuvantului „prosperitate”.

A fi sarac cu duhul nu are nimic de-a face cu felul in care a ajuns sa fie interpretata in zilele noastre aceasta expresie, ci inseamna sa te golesti de orice dorinta de a-ti exercita vointa personala, si la fel de important, sa renunti la orice opinii preconcepute atunci cand iti propui din toata inima sa il cauti pe Dumnezeu. Inseamna de asemenea sa te detasezi de actualele tale obisnuinte (tipare) mentale, puncte de vedere si prejudecati, ba chiar si la actualul tau mod de viata daca acest lucru este necesar, adica la toate cliseele ce se pot opune gasirii lui Dumnezeu.

Una din cele mai triste povesti din intreaga literatura este aceea a Tanarului Bogat care a ratat una din cele mai mari oportunitati din istorie, „refuzand-o cu tristete pentru a ramane cu posesiunile sale”. De fapt, aceasta este povestea intregii umanitati. Noi respingem mantuirea pe care ne-a oferit-o Iisus (sansa noastra de a-l descoperi pe Dumnezeu) pentru ca „avem posesiuni prea mari”, nu neaparat din punct de vedere financiar, caci marea majoritate a oamenilor nu au foarte multi bani, ci din punctul de vedere al ideilor preconcepute pe care le avem, al increderii in propria noastra judecata si in ideile cu care suntem familiarizati, al orgoliului spiritual nascut dintr-o distinctie academica, al atasamentului sentimental ori material fata de diferite institutii sau organizatii, al obisnuintelor la care nu dorim sa renuntam, al dorintei noastre de a ne bucura de respectul celorlalti, al fricii noastre de ridiculizare publica, sau al interesului nostru fata de onorurile si distinctiile lumesti. Toate aceste posesiuni ne mentin inlantuiti de stanca suferintei si in exilul nostru fata de Dumnezeu.

Tanarul Bogat este unul din cele mai tragice personaje din istorie – nu pentru ca era bogat, caci bogatia nu este nici buna, nici rea in sine, ci pentru ca inima sa era sclava iubirii de bani despre care Pavel spunea ca este radacina tuturor relelor. El ar fi putut foarte bine sa fie un multimilionar in aur si argint, dar daca inima sa nu ar fi fost atasata de averea pe care o avea, ar fi fost la fel de liber ca si cel mai sarac dintre cersetori sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Din pacate, el nu avea incredere decat in bogatia sa, iar acest lucru i-a inchis poarta Paradisului.

De ce nu a fost primit cu aclamatii mesajul lui Hristos de catre ecleziasticii de la Ierusalim? Pentru ca acestia aveau posesiuni foarte mari: invataturile rabinice, onorurile si importanta publica, functiile lor pline de autoritate, de preoti oficiali ai religiei lor. Toate aceste posesiuni ar fi trebuit sacrificate pentru ca ei sa poata accepta invatatura spirituala a lui Iisus. Oamenii saraci si umili care l-au urmat bucurosi pe Invatator nu aveau astfel de posesiuni care sa ii tenteze si sa ii indeparteze de Adevar.

Oare a fost o intamplare faptul ca atunci cand acelasi mesaj simplu al lui Hristos referitor la imanenta si la disponibilitatea lui Dumnezeu si la Lumina Interioara care arde pentru totdeauna in interiorul sufletului uman si-a facut aparitia in aceasta lume, cei care l-au primit cu bucurie au fost oamenii simpli si analfabeti? Cum se face ca nu episcopii, vicarii, moderatorii, preotii si presbiterienii au fost cei care l-au transmis lumii? De ce nu au devenit Oxford-ul, Cambridge-ul, Harvard-ul sau Heidelberg-ul marile centre de transmisie a acestei cunoasteri, mai importante ca oricare alta? Raspunsul este de fiecare data acelasi: pentru ca acesti oameni au mari posesiuni: orgoliul lor intelectual si spiritual, vanitatea lor, angajamentul lor academic si prestigiul lor social.

Cei saraci cu duhul nu au astfel de probleme, fie pentru ca nu le-au avut niciodata, fie pentru ca s-au ridicat deasupra lor prin intelegerea lor spirituala. Ei s-au eliberat de iubirea de bani si de proprietati, de teama de opinia publica si de dezaprobarea rudelor si prietenilor. Nu se mai inchina orbeste autoritatii umane, indiferent cat de augusta incearca sa para aceasta. Nu-si mai considera opiniile batute in cuie. Au inteles ca convingerile lor cele mai adanci au fost probabil gresite si ca ideile lor referitoare la viata sunt probabil false si trebuie schimbate. Sunt gata sa o ia de la inceput si sa vada viata cu alti ochi.

Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.

Jalea si tristetea nu sunt in sine ceva bun, caci Vointa lui Dumnezeu este ca toata lumea sa se bucure de fericire si de succes. Iisus spune: „Eu am venit pentru ca ei sa aiba viata si sa o aiba din abundenta”. Cu toate acestea, necazurile si suferinta sunt adeseori extrem de utile, caci foarte multi oameni refuza sa invete Adevarul altfel decat sub influenta durerii si esecului. In aceste conditii, durerea devine un lucru relativ bun. Mai devreme sau mai tarziu, toti oamenii vor descoperi Adevarul legat de Dumnezeu, stabilind un contact direct cu Acesta. In acest scop, ei vor trebui insa sa se familiarizeze cu Adevarul, care ii va elibera pentru totdeauna de limitarile lor tridimensionale si de consecintele acestora: pacatul, boala si moartea. Marea majoritate a oamenilor refuza insa sa il caute sincer pe Dumnezeu pana cand nu dau de un necaz sau altul. In realitate, nici o lege nu le impune oamenilor sa sufere, iar cei care il pun intotdeauna pe primul lor pe Dumnezeu nu vor cunoaste niciodata suferinta. Oamenii au intotdeauna de ales intre procesul de invatare prin evolutie spirituala si cel prin experiente dureroase, iar daca fac cea de-a doua alegere, nimeni altcineva nu este vinovat decat ei.

Ca regula generala, oamenii nu incep sa realizeze cu adevarat ca trupul este salasul Vietii Divine decat atunci cand se imbolnavesc, iar mijloacele medicale obisnuite nu reusesc sa le aline suferinta. De aceea, ei cauta vindecarea in alta parte, in sfera invataturilor spirituale, in incercarea disperata de a transcende boala, si in ultima instanta moartea. Daca oamenii s-ar intoarce catre Dumnezeu si ar dobandi aceasta cunoastere cat timp sanatatea lor este inca perfecta, ei nu s-ar mai imbolnavi niciodata.

Intr-o maniera similara, atunci cand oamenii simt foarte acut povara saraciei, respectiv cand nu mai au acces la sursele materiale obisnuite ale abundentei, ei se intorc in ultima instanta catre Dumnezeu si invata lectia ca Puterea Divina este Sursa oricarei prosperitati, in timp ce agentii materiali nu sunt decat canale ale acesteia.

Aceasta lectie trebuie invatata si realizata corect pentru ca omul sa poata trece la o experienta superioara celei actuale. In Casa Tatalui Ceresc exista multe camere, dar cheia ce conduce la camerele superioare este intotdeauna dobandirea controlului absolut asupra camerei in care ne aflam la ora actuala. De aceea, ar fi de preferat sa intelegem cat mai din timp secretul prosperitatii. Daca un om prospera si are intelepciunea de a intelege ca adevarata Sursa a prosperitatii sale este Dumnezeu, rugandu-se in mod regulat pentru o intelegere spirituala cat mai profunda, el nu va saraci si nu va cunoaste niciodata problemele financiare. Pe de alta parte, el trebuie sa isi foloseasca cu intelepciune resursele actuale, fara sa stranga cu egoism bogatii din ce in ce mai mari si recunoscandu-l ca proprietar adevarat al lor pe Dumnezeu, in timp ce el nu este decat un custode al acestora in numele Lui. Gestionarea banilor presupune o responsabilitate de care nimeni nu poate scapa. De aceea, oamenii bogati trebuie sa se foloseasca cu intelepciune de ei, sau sa suporte consecintele actiunilor lor.

Acest principiu general se aplica si celorlalte dificultati prin care trecem, nu doar celor fizice sau financiare, ci si celorlalte probleme de natura materiala. Necazurile familiale, certurile si separarile, pacatul si remuscarile, etc., nu trebuie sa apara neaparat, atat timp cat cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si Intelegerea Corecta. Daca nu o vom face insa, este absolut obligatoriu ca ele sa apara, iar lamentarile noastre vor fi o binecuvantare deghizata, caci ne vor ajuta sa ne gasim „mangaierea”. Iar prin mangaiere, Biblia intelege experimentarea Prezentei lui Dumnezeu, care reprezinta sfarsitul oricarei suferinte.

Bisericile ortodoxe insista prea mult asupra sfarsitului lui Hristos pe cruce, dar Biblia ni-l prezinta pe Hristos inclusiv in ipostaza sa triumfala, de Hristos ridicat din morti.

Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.

La prima vedere, aceasta Fericire nu pare sa aiba vreo noima, fiind contrazisa de cele mai elementare dovezi ale vietii de zi cu zi. Nici un om care priveste aceasta lume sau care studiaza istoria nu ar putea accepta vreodata aceasta afirmatie in intelesul ei literal, iar crestinii cei mai onesti au evitat sa o puna vreodata in aplicare, convinsi ca ar fi frumos daca ea ar fi posibila in aceasta lume, dar nu este.

Aceasta atitudine nu este insa justificata. Mai devreme sau mai tarziu, sufletul atinge un punct in care trebuie sa renunte o data pentru totdeauna la ezitari si pretexte, privind in fata adevarul, indiferent de cost.

Nu avem de ales decat ori in a crede ca Iisus stia ce spune, ori in a porni de la premisa ca acesta se referea la altceva. Daca nu am lua in serios aceasta afirmatie, am ajunge la o pozitie pe care nici un crestin adevarat nu ar putea-o accepta, considerand fie ca Iisus a afirmat ceva in care nu credea el insusi (la fel cum nu cred oamenii lipsiti de scrupule), fie ca spunea prostii. Daca ne propunem sa studiem cu seriozitate Predica de pe Munte, nu avem de ales decat sa elucidam cat mai raspicat aceasta situatie. Fie il luam in serios pe Iisus, fie nu, caz in care putem renunta complet la invatatura lui si la titlul de crestini. Afirmatia ca doctrina crestina este un Adevar de inspiratie divina si ca noi suntem crestini, urmata de refuzul de a accepta in totalitate invatatura lui Hristos, nu este altceva decat o dovada de ipocrizie si o slabiciune fatala. Fie pornim de la premisa ca Iisus a fost un invatator divin redutabil, fie nu. Daca il acceptam ca atare, nu putem decat sa pornim de la premisa ca el a stiut exact ce spunea, cunoscand mai bine decat oricare dintre noi principiile vietii adevarate. Toate suferinte umanitatii se datoreaza exact faptului ca modul nostru de viata este atat de opus Adevarului intrucat nu puteam accepta mesajul pe care ni l-a transmis Hristos.

Adevarul este ca daca o intelegem corect, invatatura lui Iisus se dovedeste nu doar adevarata, ci si extrem de pragmatica. De fapt, ea este cea mai pragmatica dintre toate doctrinele. Descoperim astfel ca Iisus nu a fost un visator sentimental, versat in platitudini golite de sens, ci un realist perfect lucid, asa cum numai un mistic poate fi. Iar intreaga esenta a invataturilor sale cu aplicatie practica este sintetizata in acest verset.

Aceasta Fericire se numara printre cele sase versete cele mai importante din Biblie. Atunci cand dispui de intelegerea spirituala a semnificatiei sale, poti spune ca detii Secretul Guvernarii acestei vieti si al transcenderii oricarei dificultati. Aceasta este literalmente Cheia Vietii. Ea reprezinta Mesajul lui Iisus Hristos redus la o singura fraza. Aceasta afirmatie aparent simplista este nici mai mult nici mai putin decat Piatra Filozofala a alchimistilor care transforma metalul inferior al limitarii si al necazurilor in aurul „mangaierii” si al adevaratei armonii.

Asa cum putem observa, in acest verset exista doua cuvinte polar opuse: „blanzi” si „pamant”. Ele sunt folosite intr-un sens special si extrem de tehnic, care trebuie revelat pentru a putea intelege semnificatia sublima a acestui verset. Pe de o parte, cuvantul „pamant” nu se refera in Biblie exclusiv la acest glob terestru, ci mai degraba la manifestare. Manifestarea sau expresia este rezultatul unei cauze. Pentru a afla ceva despre ea, o cauza trebuie sa devina manifesta sau exprimata. Invers, orice expresie sau manifestare trebuie sa aiba o cauza. Metafizica Divina, si indeosebi Predica de pe Munte, ne invata ca orice cauzalitate este mentala si ca tot ceea ce exista, de la corpul nostru la casa, afacerile si experientele noastre, reprezinta manifestari ale starilor noastre mentale. Faptul ca nu suntem constienti de cele mai multe stari mentale ale noastre nu are nici o importanta, caci acestea exista oricum in mintea noastra subconstienta, indiferent daca am uitat de ele sau nici macar nu am fost constienti de existenta lor.

Cu alte cuvinte, „pamantul” nostru se refera la totalitatea experientelor noastre exterioare, iar „mostenirea pamantului” se refera la guvernarea (controlul) acestor experiente, adica la puterea de a ne armoniza viata si de a cunoaste succesul in tot ceea ce facem. „Intregul pamant se va umple de slava Domnului.” „Sufletul Lui va pluti liber, iar semintele (rugaciunile) Lui vor mosteni pamantul.” „Domnul vegheaza, deci pamantul se poate bucura.” Dupa cum putem vedea din aceste citate, atunci cand vorbeste despre pamant – despre posedarea acestuia, despre guvernarea lui, despre slava proiectata asupra lui, si asa mai departe – Biblia se refera de fapt la conditiile din viata noastra, de la sanatatea fizica la celelalte domenii de interes. Prin urmare, acest text ne arata felul in care putem poseda sau guverna, adica in care ne putem controla viata si destinul.

Iar acum, sa vedem efectiv cum putem face acest lucru. Aceasta Fericire afirma ca puterea asupra conditiilor din viata noastra poate fi obtinuta intr-o maniera precisa, dar si neasteptata: prin blandete, nici mai mult nici mai putin. Si cuvantul „blandete” este folosit aici intr-un sens tehnic si cu totul special. Adevarata lui semnificatie nu are nimic de-a face cu cea acordata in limbajul modern. De fapt, exista putine calitati mai neplacute ale naturii umane decat cea desemnata de cuvantul „blandete[2]”. Pentru omul modern, cuvantul „bland” sugereaza o creatura nevolnica, lipsita de curaj si de respect de sine, incapabila sa faca ceva pentru sine sau pentru ceilalti, care se taraste pe suprafata pamantului ca un vierme si cel mai probabil ipocrita si rautacioasa. El ne aminteste la o extrema de lingusitorul personaj Uriah Heep al lui Dickens si la cealalta de alte personaje complet golite de spirit ale aceluiasi autor. De altfel, Dickens prezinta astfel de personaje pentru a le ridiculiza, nicidecum ca exemplu pozitiv pentru cititori. Tinand cont de aceste conotatii, cititorul modern este tentat sa respinga invatatura din Predica de pe Munte, caci aceasta ii spune ca cei care vor mosteni (guverna) pamantul vor fi exact cei blanzi (slabi de inger), doctrina pe care nu o poate accepta.

Adevarata semnificatie a cuvantului „bland” in Biblie se refera la o atitudine mentala pentru care nu exista un alt cuvant mai potrivit. Si totusi, exact aceasta atitudine mentala este secretul „prosperitatii” sau succesului in rugaciune. Ea reprezinta o combinatie de deschidere mentala, credinta in Dumnezeu si intelegere a faptului ca Vointa Divina in ceea ce ne priveste este intotdeauna plina de bucurie, interesanta si plina de vitalitate, fiind cu mult superioara tuturor lucrurilor pe care ni le-am putea dori personal. Aceasta stare de spirit include dorinta absoluta de a ne abandona in fata Vointei lui Dumnezeu, indiferent de forma pe care doreste sa o ia aceasta, potrivit Intelepciunii Divine, si nu neaparat in forma pe care am alege-o noi insine.

Aceasta atitudine mentala aparent complexa, dar de fapt foarte simpla, este Cheia Controlului sau al succesului in viata. In limbajul comun nu exista un cuvant special care sa o desemneze, caci foarte putini oameni au aceasta atitudine interioara pentru ca inteleg invatatura lui Iisus Hristos. Cert este insa ca daca dorim sa mostenim pamantul, noi trebuie sa dobandim aceasta „blandete”.

Moise, care avea la randul lui un succes extraordinar in rugaciune, a reusit sa transceanda credinta in batranete si sa manifeste corpul fizic al unui tanar aflat la apogeul vietii, desi avea varsta calendaristica de 120 de ani. In final, el a transcens chiar complet planul material si s-a „dematerializat” fara sa moara. Ei bine, Moise era cunoscut in principal exact pentru aceasta calitate, de unde si expresia „la fel de bland ca Moise”. Nu trebuie sa uitam ca in afara vietii sale personale desavarsite, Moise a adus servicii nepretuite natiunii sale, scotandu-i pe evrei din sclavia egipteana, chit ca s-a confruntat cu dificultati inimaginabile (succesul Exodului nu a fost altceva decat o „demonstratie” a succesului lui Moise si al altor catorva suflete avansate care l-au ajutat). Mai mult decat atat, el a influentat intreaga istorie de dupa el prin invataturile si faptele sale. Moise a avut o minte deschisa, gata oricand sa invete lucruri noi. Nu a respins niciodata revelatia numai pentru ca era inedita si neconforma cu tiparele sale, asa cum ar fi facut probabil multi dintre colegii sai din ierarhia preoteasca egipteana, mult prea plini de sine. Moise nu a fost lipsit de defecte, cel putin la inceputul vietii, dar a stiut sa evite orgoliul intelectual si spiritual, reusind sa se inalte treptat mai presus de acestea, pe masura ce noul adevar a patruns in sufletul sau.

Moise a inteles in profunzime ca supunerea riguroasa in fata Vointei lui Dumnezeu nu presupune niciodata pierderea vreunui lucru bun, ci numai savurarea unei vieti din ce in ce mai rafinate si mai satisfacatoare. Prin urmare, el nu a privit niciodata aceasta supunere ca pe un sacrificiu de sine, ci ca pe o forma suprema de glorificare de sine, in cel mai sublim inteles al cuvantului. Glorificarea de sine a omului egocentric este vanitatea rautacioasa care mai devreme sau mai tarziu conduce la umilinta. Adevarata glorificare de sine insa este o glorificare a lui Dumnezeu – „Cel care face aceste lucrari este Tatal din mine”, „Eu sunt in Tine si Tu esti in Mine”. Moise a inteles perfect puterea Cuvantului rostit de invocare a binelui, care nu este altceva decat definitia stiintifica a credintei. El a fost unul dintre cei mai „blanzi” oameni care au trait vreodata pe pamant, si nimeni in afara de el, cu exceptia Mantuitorului nostru, nu a mostenit pamantul intr-o masura mai mare decat el.

Exista o zicala orientala minunata care spune ca: „Blandetea il obliga chiar pe Dumnezeu sa ii dea ascultare”.

Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.

„Dreptatea” este un alt Cuvant Cheie din Biblie, una din acele chei fara de care cititorul nu va putea intelege niciodata adevarata semnificatie a acestei carti. La fel ca si cuvintele „pamant”, „bland” sau „mangaiere”, acesta este un termen tehnic folosit intr-un sens special si foarte bine definit.

In Biblie, dreptatea nu se refera atat la comportamentul corect, cat la gandirea corecta, in toate domeniile vietii. Atunci cand vom studia Predica de pe Munte, vom vedea ca fiecare clauza a ei reitereaza marele adevar potrivit caruia lucrurile exterioare nu sunt decat expresia sau manifestarea exterioara a gandurilor si convingerilor noastre launtrice, asupra carora avem o putere deplina. In acest fel, noi ne putem modela indirect destinul sau viata prin gandurile noastre. Iisus ne spune in permanenta in aforismele sale ca noi nu avem un control direct asupra lucrurilor exterioare, caci acestea nu reprezinta altceva decat consecinte sau imagini proiectate in exterior de ceea ce se intampla in Locul nostru Interior. Daca am putea influenta direct lumea exterioara fara a ne schimba gandurile, ar insemna ca am putea gandi ceva si am putea produce un rezultat diferit, fapt care ar incalca insasi Legea Universului. De fapt, aceasta greseala este cea care sta la baza tuturor necazurilor umane, a bolilor, pacatelor, problemelor, saraciei si chiar mortii.

Marea Lege a Universului afirma exact acest lucru, ca ceea ce gandesti in plan mental atragi in experienta ta. Ceea ce este in interior se produce si in exterior. Nu poti gandi una si produce cu totul altceva. Daca doresti sa iti controlezi circumstantele astfel incat acestea sa devina mai armonioase si mai fericite, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa emiti ganduri armonioase si fericite, iar restul va veni de la sine. Daca iti doresti sanatate, trebuie sa incepi prin a te gandi la aceasta; dar retine: a te gandi la starea de sanatate nu inseamna sa te gandesti exclusiv la sanatatea corpului fizic, ci si la starea de pace si de multumire care o insoteste pe cea dintai, ba chiar la bunastarea tuturor creaturilor, caci, asa cum vom vedea mai tarziu, emotiile distructive reprezinta una din principalele cauze ale bolilor. Daca iti doresti sa evoluezi spiritual si sa iti aprofundezi cunoasterea legata de Dumnezeu, trebuie sa emiti ganduri spirituale, ganduri referitoare la Dumnezeu, si sa iti focalizezi atentia, care reprezinta insasi viata ta, asupra lui Dumnezeu, nu a limitarilor tale ca om.

Daca iti doresti sa te bucuri de prosperitate materiala, trebuie sa incepi prin a te gandi la prosperitate si sa iti faci un obicei din a emite astfel de ganduri, caci principalul lucru care ii mentine pe oameni in saracie sunt gandurile referitoare la saracie. Daca doresti sa te bucuri de armonie in cuplu, respectiv sa fii iubit, trebuie sa incepi prin a emite ganduri de iubire si de bunavointa. O alta maniera de a formula Marea Lege este: principiile similare se atrag, ceea ce inseamna ca omul culege in lumea vizibila ceea ce a semanat prin gandurile sale invizibile. „Totul merge bine pentru cei care iubesc binele”, iar a iubi binele inseamna a te gandi numai la bine.

Atunci cand oamenii se trezesc in fata acestor mari adevaruri, ei incearca in mod natural sa le aplice in propria lor viata. Realizand in sfarsit importanta vitala a „dreptatii”, adica a emiterii de ganduri armonioase, ei incep imediat sa isi puna casa in ordine, dand astfel dovada de bun simt. Principiul implicat aici este cat se poate de simplu, dar din pacate punerea lui in aplicare nu se dovedeste la fel de usoara. De ce? Din cauza extraordinarei puteri a obisnuintei. Tiparele mentale au un caracter extrem de subtil si sunt foarte greu de dizolvat. Este mai usor sa renunti la o obisnuinta fizica, caci actiunea in acest plan este infinit mai lenta si mai palpabila decat in cel mental. In cazul obisnuintelor mentale, este greu sa faci un pas inapoi si sa le arunci o privire detasata, asa cum poti face atunci cand iti contempli o actiune. Gandurile noastre curg neincetat catre constiinta de veghe, fiind atat de rapide incat nu pot fi sesizate decat printr-o vigilenta maxima. Pe de alta parte, teatrul actiunilor este cel care inconjoara omul. Acesta nu poate actiona decat acolo unde se afla. Chiar daca da o comanda prin posta sau prin telefon, ori apasa un buton si produce un rezultat la distanta, actiunea sa se petrece in continuare acolo unde se afla si in momentul prezent. In cazul gandurilor, acestea pot acoperi toate domeniile vietii, inclusiv oamenii pe care i-am vazut sau care ne preocupa, trecutul si viitorul. De aceea, este infinit mai greu sa emiti ganduri suta la suta armonioase (adica „drepte”, „corecte” sau adecvate).


Nr. de pagini: 200
Anul aparitiei: 2015
Pentru a vedea fragmente din carte dati click pe imaginea de mai jos: