Sa umbli pe o adevarata cale spirituala este un proces foarte subtil; nu este ceva in care sa te arunci cu naivitate. Exista numeroase  urme ce duc catre o versiune a spiritualitatii distorsionata si egocentrica; ne putem amagi pe noi insine gandind ca ne dezvoltam spiritual, cand de fapt noi ne intarim egocentrismul prin tehnici spirituale. Aceasta distorsionare fundamentala poate fi considerata materialism spiritual.
Este important de stiut ca scopul principal al oricarei practici spirituale este eliberarea din mrejele egoului. Aceasta inseamna sa te indepartezi de dorinta lui constanta de a crea propria versiune mai inalta, mai spirituala, mai transcendentala a cunoasterii, a religiei, a virtutii, judecatii, a confortului sau a orice i se pare ca ii este de folos. Trebuie sa ne eliberam de materialismul spiritual. Daca nu o facem, daca, de fapt, continuam sa-l aplicam asupra propriei persoane, ne vom trezi pana la urma posesorii unei colectii impresionante de cai spirituale. Si doar atat.
Vasta noastra colectie de cunoastere si experienta este doar o parte a manifestarii egoului, un fragment din uriasa sa prezenta. O raportam la lumea inconjuratoare si, prin aceasta, ne intarim convingerea ca existam cu certitudine ca persoane "spirituale". Din pacate, n-am creat decat o pravalie, o pravalie de antichitati. Om fi noi specializati in antichitati orientale, crestin medievale sa de orice alt soi, indiferent de civilizatie sau moment istoric dar, tara indoiala, nu ne-am deschis decat un anticariat. inainte de a fi umplut pravalia cu atatea lucruri, camera era frumoasa: peretii varuiti in alb, o podea simpla si o lampa luminoasa agatata in tavan. in mijlocul camerei era un singur obiect de arta, si acela era frumos. Toti cei care intrau ii apreciau frumusetea. Inclusiv noi. Dar nu ne-a fost de ajuns si ne-am zis: deoarece acest singur obiect imi face camera atat de frumoasa, daca am sa adaug si alte antichitati, camera va deveni mult mai frumoasa. Asa ca am inceput sa adunam si rezultatul a fost un haos.


Fragmente


Initierea

Multi dintre cei care au venit sa studieze cu mine au facut-o pentru ca aflasera cine sunt sau auzisera de reputatia mea ca maestru de meditatie si lama tibetan. Dar cati ar fi venit daca ne ciocneam intamplator pe drum sau ne intalneam in vreun restaurant? Prea putini ar fi fost inspirati sa studieze budismul si meditatia in urma unei astfel de intalniri. Oamenii par sa fie influentati mai mult de faptul ca sunt un invatator venit din exoticul Tibet, fiind cea de-a unsprezecea reincarnare a lui Trungpa Tulku.
Oamenii vin la mine cautand initierea, initierea in invataturile budiste si in sangha, comunitatea celor care mediteaza pe parcursul caii. Dar ce inseamna cu adevarat initierea? in linia spirituala a lui Buddha exista o traditie lunga si renumita a transmiterii intelepciunii de la o generatie la alta, iar aceasta transmitere este in stransa legatura cu initierea. Dar despre ce este vorba?
In aceasta privinta, am tot dreptul sa fiu cinic. Oamenilor le face placere sa fie initiati. Le place sa se alature unui grup, sa primeasca un titlu, sa obtina intelepciunea. Eu nu doresc sa ma joc cu slabiciunile oamenilor, cu dorinta lor de a dobandi ceva extraordinar. Unii cumpara un tablou de Picasso numai pentru numele artistului. Platesc sume impresionante fara sa le pese daca ceea ce cumpara are valoare artistica. Ei cumpara renumele tabloului, un nume, celebritatea acceptata si valva creata drept garantie a valorii artistice. O astfel de actiune nu denota prea multa inteligenta.
Sau cineva se poate alatura unui grup pentru a fi initiat intr-un domeniu oarecare deoarece se simte infometat si fara valoare. Grupul este gras si sanatos iar el are nevoie de cineva care sa il hraneasca. Primeste hrana, devine gras asa cum si-a dorit, dar dupa aceea? Cine pe cine dezamageste? Este invatatorul sau gurul cel care se amageste si isi hraneste egoul? "Iata catamai armata de discipoli am initiat!" Ori isi amageste invataceii facandu-i sa creada ca au devenit mai intelepti, mai spirituali numai pentru ca au aderat la acea comunitate si au fost etichetati drept calugari, yoghini, sau orice titluri or mai fi primit? Si sunt atat de multe titulaturi de primit. Ne sunt oare de vreun real folos aceste nume, aceste referinte? Chiar ne folosesc la ceva? O jumatate de ora de ceremonial nu ne ridica pe o treapta superioara a iluminarii. Hai sa privim lucrurile in fata. Eu personal sunt devotat trup si suflet credintei in linia spirituala budista si in puterea invataturilor sale, dar acceptarea lor nu are nimic de-a face cu simpla credulitate.
Spiritualitatea trebuie abordata prin prisma unei judecati extrem de sanatoase. Daca ne hotaram sa mergem sa ascultam ce spune un maestru, nu ar trebui sa ne lasam influentati de reputatia sau de carisma sa ci mai degraba sa avem o experienta clara, proprie, a fiecarui cuvant din expunerea sa si a fiecarui aspect al tehnicilor de meditatie care ne-au fost predate. Trebuie sa stabilim o relatie clara si bine gandita intre noi, invataturi si cel care ne invata. O astfel de abordare inteligenta nu are nicio legatura cu sentimentalismul ori cu idealizarea maestrului. Nu are nimic de-a face cu acceptarea naiva a unui renume impresionant, nici cu inscrierea intr-un club in care am putea sa ne imbogatim.
Problema nu este gasirea unui guru intelept de la care sa cumparam sau sa furam intelepciunea. Adevarata initiere implica o relatie onesta si directa cu prietenul spiritual si cu noi insine. Va trebui sa depunem un oarecare efort pentru a ne arata asa cum suntem si a ne scoate la iveala autoamagirile.



Simtul umorului

Ar fi interesant sa privim tema data prin prisma a ceea ce nu este simtul umorului. Lipsa umorului pare sa provina din mentalitatea ca totul este "greu". Ca lucrurile sunt foarte dificile si ingrozitor de oneste, ingrozitor de serioase, cum ar fi, prin analogie, un cadavru viu. Acesta este macinat de suferinta, are tot timpul pe fata un rictus de durere. El a experimentat ceva dificil - realitatea - si cum este ingrozitor de serios si a mers atat de departe, a devenit un cadavru viu. Rigiditatea unui cadavru viu exprima exact opusul umorului. Este ca si cum cineva ar tine deasupra capului tau o sabie ascutita. Daca nu meditezi cum trebuie, daca nu stai corect si nemiscat, atunci exista cineva gata sa te loveasca. Sau daca nu ai grija de viata ta respectand canoanele, cineva este gata sa te pedepseasca. Acesta este autocontrolul care te domina. O supraveghere lipsita de sens. Orice am face este in permanenta observat si cenzurat. Supraveghetorul nu este Big Brother, Fratele cel Mare, este Marele Eu! O alta trasatura a mea este sa ma tin sub observatie, sa am ochi si la ceafa, gata sa ma pedepsesc, gata sa-mi infierez greselile. Acest tip de abordare nu contine niciun pic de bucurie, nici macar un fir de umor. Tipul acesta de rigiditate se aplica foarte bine si materialismului spiritual. Deoarece m-am alaturat unei anumite scoli de meditatie, deoarece apartin unei anumite credinte, datorita convingerilor mele religioase, trebuie sa fiu baiat bun ori fetita de treaba, onest, credincios, bisericos. Trebuie sa ma conformez standardelor bisericii, regulilor si canoanelor.


Rabdarea

O alta virtute a unei bodhisattva este rabdarea. De fapt, nu putem sa delimitam cele sase moduri de a se manifesta. Nu exista sase categorii distincte. Incercand sa manifesti una din ele, ajungi sa manifesti o alta. Prin urmare. In cazul paramitei rabdarii, actiunea nu inseamna sa vrei sa te controlezi, sa devii un adevarat truditor, sa renunti la extrem de multe fara sa-ti pese de oboseala fizica si psihica, sa-i tot dai inainte pana cazi din picioare de extenuare. La fel ca si generozitatea si disciplina, rabdarea implica anumite capacitati de manifestare.
Rabdarea transcendentala nu asteapta nimic in schimb. Neasteptand nimic, n-avem nevoie sa ne grabim. In general, asteptam foarte multe de la viata, ne straduim sa facem diverse lucruri, acest tip de actiune bazandu-se foarte mult pe impulsurile interioare. Gasim ca un anume ceva este deosebit de atragator si placut, ne fortam din greu sa-l obtinem si, mai devreme sau mai tarziu ne trezim impinsi inapoi. Cu cat ne fortam mai tare, cu atat vom fi respinsi mai puternic, deoarece impulsul este actiune fara intelepciune. Impulsul actioneaza asemeni unei persoane care alearga fara sa vada pe unde merge, asemeni unui orb care vrea sa ajunga undeva. Actiunea unui bodhisattva nu provoaca niciodata o reactie externa. Acesta se adapteaza oricarei situatii deoarece nici nu-si doreste nimic, nici nu este fascinat de ceva. Forta rabdarii transcendentale consta in a nu da curs impulsurilor interne sau oricarui alt stimul asemanator. Este lenta, sigura si continua, asemeni unui pas de elefant.
Rabdarea are si capacitatea de a percepe spatiul. Ea nu se teme de situatiile nou create pentru ca nimic, dar nimic, nu poate surprinde un bodhisattva. Orice s-ar intampla, fie el distructiv, haotic, creativ, de bun augur sau favorabil, acesta nu va fi niciodata tulburat ori socat, deoarece are constiinta spatiului dintre...



Cu toate acestea, exista si un alt fel de dragoste si compasiune, un al treilea tip. Fii doar ceea ce esti. Nu te reduce la nivelul unui copil, nici nu-ti dori ca altcineva sa atarne de tine. Fii numai ce esti in orice domeniu al existentei. Daca poti sa o faci, situatiile exterioare iti vor aparea de la sine asa cum sunt. Astfel, vei putea comunica direct si corect, fara sa fii nevoit sa faci uz de vreo interpretare emotionala, psihologica sau de vreun neadevar. Acest al treilea tip este o cale echilibrata de deschidere si comunicare ce ne ofera automat un spatiu imens, un loc pentru dezvoltare creativa, un spatiu unde sa dansam si sa realizam schimbul.
Compasiunea inseamna sa nu intram in jocul ipocriziei si al autoamagirii. De exemplu, daca dorim ceva de la cineva si ii spunem "te iubesc", cel mai adesea speram ca vom reusi sa-l momim inspre teritoriul nostru, sa-l facem sa treaca de partea noastra. Acest soi de dragoste prozelitista este foarte limitat. "Ar trebui sa ma iubesti chiar daca ma urasti, deoarece eu sunt plin de dragoste, te iubesc nespus, dau pe afara de atata dragoste!" Cum vine asta? Nimic altceva decat ca cealalta persoana ar trebui sa adere la teritoriul tau doar pentru ca i-ai spus ca o iubesti si ca nu-i vei face niciun rau. E foarte indoielnic. Nicio persoana inteligenta n-ar trebui sa poata fi sedusa cu asemenea tertipuri. "Daca ma iubesti asa cum sunt, de ce vrei sa trec in teritoriul tau? De ce aceasta dorinta? Ce vrei de la mine? De unde stiu ca daca voi trece acolo unde ma chemi, n-o sa incerci sa ma domini, sa-mi creezi o stare de claustrofobie cu teribila ta cerere de iubire?" Atata timp cat va fi implicata o persoana care face caz de iubire, ceilalti ar trebui sa fie banuitori fata de atitudinea sa "iubitoare si plina de compasiune". Cum putem fi siguri ca, odata invitati la un festin, mancarea nu este otravita? Aceasta deschidere vine de la o persoana care se situeaza pe sine in centrul atentiei, sau este complet deschisa?
Caracteristica fundamentala a adevaratei compasiuni este deschiderea pura si lipsita de teama, fara niciun fel de delimitari...



Cuprins

Cuvant inainte
Introducere
Materialismul spiritual
Abandonarea
Maestrul (Guru)
Initierea
Autoamagirea
Calea cea grea
Calea exterioara
Simtul umorului
Dezvoltarea egoului
Cele sase taramuri
Cele patru adevaruri nobile
Calea Bodhisattva
Generozitatea
Disciplina
Rabdarea
Energia
Meditatia
Cunoasterea
Shunyata
Tantra


Nr. de pagini: 271
Anul aparitiei: 2014