Prea putini parinti se pot lauda astazi ca si-au educat copiii cum se cuvine. Unii parinti, buni si ingaduitori, au copii cu un caracter neasteptat, complet nepotrivit. Una din principalele cauze o reprezinta chiar parintii. Numerosi parinti, fie ca sunt nepasatori fata de educatia religioasa si morala a propriilor copii, fie ca sunt atat de orbiti de iubirea lor irationala fata de acestia, incat nu vor sa vada nimic rau in firea lor si raman surzi la avertismentele binevoitorilor, nu vor sa asculte adevarul si sfaturile bune. Cand viciile copiilor devin insuportabile, chiar si pentru parintii lor, abia atunci incep ei sa se gandeasca la indreptare si incep sa ii educe, dar este prea tyrziu.

Cuprins
Invatatura despre nevoia de a incepe educatia de la varsta cea mai frageda
Invatatura despre formarea la copii a credintei si bunei-cuviinte
Invatatura despre cum sa educam copiii ca sa fie ascultatori
Invatatura despre formarea simtului adevarului la copii
Invatatura despre educarea curatiei la copi
Invatatura despre inlaturarea patimii predominante a unui copil
Invatatura despre starpirea mandriei la copii
Invatatura pentru a-i feri pe copii de lacomie
Invatatura despre invidie la copii
Invatatura pentru faptul ca parintii nu pot justifica prin nimic vina pe care o poarta pentru neglijarea educatiei propriilor copii
Invatatura care dezminte opinia usuratica cum ca„tineretea isi cere drepturile“
Invatatura pentru cei ce cred ca„nu trebuie sa te deosebesti de ceilalti“
Invatatura despre cei nesimtitori la tot ce ne invata credinta si Biserica
Invatatura despre faptul ca nu este indiferent carei credinte apartii
Invatatura care dezminte afirmatia ca„religia este o chestiune personala a fiecaruia“
Invatatura impotriva celor care sustin ca nu conteaza cum crezi, doar sa duci o viata cinstita
Invatatura despre asa-zisa religie a oamenilor cinstiti
Invatatura despre faptul ca in toate timpurile si pentru toti oamenii cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos este neschimbat
Invatatura despre faptul ca fara Hristos nu exista o adevarata educatie, moralitate si bunastare
Invatatura despre necesitatea sporirii in cunoasterea sfintei noastre credinte
Invatatura despre faptul ca cel ce nu crede nu poate fi convins de adevarurile credintei nici cu ajutorul simturilor sale
Invatatura despre faptul ca nu trebuie sa inventam o credinta, ci sa credem asa cum ne invata Sfanta Biserica Ortodoxa
Invatatura despre faptul ca nu exista un temei logic sau de alta natura pentru a nu da ascultare Sfintei Biserici
Invatatura care arata de ce trebuie sa ascultam totdeauna si in toate de Sfanta Biserica
Invatatura despre faptul ca doar in Sfanta Biserica este pastrata neatinsa invatatura revelata de Domnul si despre obligatia ce revine de aici credinciosilor de a se supune cu mintea, voia si inima lor Sfintei Biserici
Invatatura despre faptul ca este un pacat sa justificam incalcarea legilor si a cuvantului Domnului prin aceea ca majoritatea oamenilor le incalca
Invatatura despre rolul femeii in afirmarea si intarirea in societate a spiritului crestinesc al Bisericii Ortodoxe si a unei moralitati pline de curatenie
Invatatura despre faptul ca nu ajunge doar sa nu faci rau, ci trebuie, totodata, sa faci bine
Invatatura care arata de ce trebuie sa postim
Invataturi in zilele Saptamanii Patimilor
Invatatura despre cum sa dobandim pacea pe pamant
Invatatura despre cum se purtau oamenii fata de Hristos in noaptea nasterii Sale si cum se poarta ei astazi de sarbatoarea Nasterii Domnului
Invatatura despre iubirea de adevar
Invatatura despre clevetire si clevetitori
Invatatura despre faptul ca cele zece porunci sunt obligatorii pentru crestinii din toate timpurile
Invatatura despre prima porunca
Invatatura impotriva celor ce au idei gresite despre rugaciune
Invatatura despre Infricosata Judecata
Invatatura despre munca si odihna de duminica
Invatatura despre grija si atentia crestineasca fata de cei apropiati
Invatatura pentru a ne feri de falsele si primejdioasele filosofii de astazi
Invatatura despre ceea ce este manastirea pentru calugari si mireni

Invatatura despre cum sa educam copiii ca sa fie ascultatori
„Tanarul care este lasat in voia apucaturilor lui face rusine maicii sale.“ (Pilde 29, 15)
In Evanghelie se povesteste putin despre copilaria si adolescenta Domnului nostru Iisus Hristos, dar putinul acesta este foarte important si plin de invataminte.
Despre copilul Iisus, in varsta de doisprezece ani, Evanghelistul Luca a notat urmatoarele:„Si a coborat cu ei si a venit in Nazaret. Si le era supus“ (Luca 2, 51).
Ceea ce Evanghelistul consemneaza spre lauda tanarului Iisus, anume ascultarea fata de cei care Ii erau parinti pe pamant, Apostolul Pavel proslaveste la Iisus matur. El proslaveste ascultarea Sa fata de Tatal Ceresc:„S-a smerit pe Sine, marturiseste Apostolul, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte de cruce“ (Filipeni 2, 8).
Apostolul merge mai departe, si arata ca aceasta ascultare si supunere au dus la mantuirea lumii:„Asa cum prin neascultarea unui singur om cei multi s-au facut pacatosi, tot astfel prin ascultarea Unuia cei multi vor deveni drepti“ (Romani 5, 19).
Nu mai e nevoie sa vorbim despre insemnatatea deosebita a ascultarii in viata oamenilor in general. Cat de mare este importanta sa in educatia copiilor cunosc toti parintii. Putem spune chiar ca cine a reusit sa-i faca pe copii ascultatori, acela si-a indeplinit obligatiile, si-a infaptuit misiunea de educator.
Nu voi vorbi acum despre importanta ascultarii, ci doar voi propune parintilor o cale mai scurta. Daca vor pasi pe ea, copiii lor vor fi niste copii ascultatori. Cred ca subiectul nu e deloc lipsit de interes pentru parinti.
Inainte de toate, trebuie sa spunem ca ascultarea este o„planta“ care nu creste si nu rodeste oriunde, ci doar acolo unde gaseste teren prielnic. Desi pare greu de crezut, exista familii in care nimic nu inlesneste educatia copiilor in duhul ascultarii. Acestea sunt familiile in care domneste libertinajul, in care nu sunt respectate legile lui Dumnezeu si ale oamenilor si nu este recunoscuta nici un fel de autoritate.
De cele mai multe ori, astazi se apeleaza la ajutorul legilor lui Dumnezeu sau ale oamenilor doar atunci cand acestea servesc interesului personal. Acolo unde parintii sunt contaminati de acest spirit, nu este posibila educarea copiilor in duhul ascultarii. Cine vrea sa aiba copii ascultatori trebuie sa respecte orice autoritate recunoscuta, puterea si legea. Acestea sunt: Dumnezeu, Biserica, Conducerea tarii, Poruncile lui Dumnezeu, Legile Bisericii si legile de stat. Dar este oare de ajuns pastrarea respectului fata de acestea?
In unele familii, Dumnezeu este ultimul Caruia I se acorda atentie. Despre El nu se vorbeste decat daca se discuta un pasaj din vreo carte in care strabate lipsa credintei in Dumnezeu si negarea adevarurilor de credinta. Credinta intr-un Dumnezeu viu, intrupat, este transformata in aceste carti intr-o poveste pe care o pot crede numai babele. Ca exista obligatii fata de Dumnezeu, nici nu le trece unora prin cap. Cine isi respecta aceste obligatii provoaca cel putin uimire in societate. Toate acestea le vad si le aud copiii. Ce concluzie vor trage ei de aici?
Totul este foarte simplu: daca tatal meu nu Il cinsteste pe Dumnezeu si nu Il asculta, imi este si mie permis sa nu imi cinstesc si sa nu imi ascult parintele; daca Dumnezeu si poruncile Sale sunt niste nascociri, atunci si porunca a cincea este o nascocire; prin urmare, parintii nu reprezinta nimic important. Recunoasteti ca logica este de aceasta data de partea copiilor.
Daca tinem seama de faptul ca pentru multi parinti autoritatea Bisericii si a clerului nu are nici cea mai mica importanta, este de inteles ca in familiile respective nu poate fi vorba de ascultare si supunere in educatia copiilor.
„Ce imi pasa de preot? Ce imi pasa de scornelile lui? Parca poti sa crezi ceea ce spune el?“– sunt vorbe pe care astazi le aud adesea si copiii. Ei aud acasa asemenea vorbe, iar la scoala si la biserica altele; copilul trebuie sa-si asculte parintii si pe cei ce le tin locul. Acasa, autoritatea preotului este subminata adesea prin glume grosolane; iar preotul le repeta copiilor mereu: respecta pe tatal tau si pe mama ta.
Pentru copil, concluzia va fi urmatoarea: daca tatal meu nu recunoaste nici una dintre poruncile despre care vorbeste preotul, nici eu nu trebuie sa-l ascult, nu am de ce sa dau atentie vorbelor lui. Si din nou logica este de partea copilului.
Acelasi lucru se intampla si cu autoritatea conducatorilor.„Ce imi pasa de sefi? Eu sunt singurul meu stapan, fac ce vreau!“, spune uneori cate unul, exprimandu-se adesea si mai urat, dar nu priveste in jur sa vada cine l-a auzit. Desigur, aceste discursuri impotriva autoritatilor n-au nici o putere, deoarece autoritatile au de partea lor forta, care poate aduce la ascultare pe oricine, lucru pe care nu-l face nici Dumnezeu, nici Biserica. Totusi, si acesta este un prilej pentru a semana neascultare si nesupunere fata de parinti in sufletul copiilor. Pretutindeni unde nu este recunoscuta si respectata autoritatea lui Dumnezeu si puterea lasata de El pe pamant, unde legile se respecta doar de frica, nu exista pamant bun pentru o educatie in spiritul supunerii si ascultarii.
Cine dispretuieste autoritatea lui Dumnezeu, a Bisericii si a conducatorilor de orice fel, nu poate pretinde propriilor copii sa-i respecte autoritatea parinteasca; cine nu se supune de bunavoie, ci din obligatie, nu-si va putea educa niciodata copiii astfel incat sa-l asculte. De aceea, parinti, daca doriti sa va asculte copiii, respectati autoritatile si legile si invatati-va copiii sa le respecte la randul lor. Aceasta este temelia supunerii si ascultarii lor.
Sa presupunem ca terenul este prielnic semanarii si dezvoltarii supunerii si ascultarii copiilor fata de parinti. Ce trebuie sa facem pentru a dezvolta cum se cuvine aceasta calitate? Ascultarea reprezinta supunerea vointei proprii in fata altei vointe. Vointa noastra domneste asupra tuturor celorlalte: noi gandim, vorbim si actionam asa cum ne dicteaza vointa. Dumnezeu ne-a dat aceasta forta a spiritului ca sa vrem si sa facem binele, sa uram si sa respingem raul. Vointa noastra este slabita insa de pacate si inclina spre rau; chiar de cunoastem binele, suntem prea slabi ca sa-l dorim in mod serios si sa-l infaptuim. Vad si incuviintez ce este mai bine, dar inclin spre rau (Romani 7, 19).
Aceasta slabiciune ne vine de la pacatul originar, aducand cu sine incapatanarea si capriciul, care trebuie supuse si starpite din copilarie. Vita de vie da roade dulci si bogate, dar nu atunci cand este lasata sa creasca nestavilit, ci cand este taiata cum se cuvine si legata de araci. Ce realizam prin taierea si legarea vitei de vie, vom realiza prin disciplina, prin stapanirea capriciilor si incapatanarii copilului, obtinand astfel roadele dulci ale ascultarii. Ca sa culegeti aceste roade dulci, deci roadele dorite, fiti cu luare-aminte la regulile ce trebuie urmate in educatia copiilor.
Din primii ani de viata nu trebuie sa permiteti copiilor sa-si manifeste incapatanarea si mofturile daca vreti sa va asculte. Aceasta nu inseamna sa interziceti copilului orice: copilul isi poate dori ceea ce are dreptul sa-si doreasca. Atunci ii veti face pe voie cu bucurie, pe cat se poate. Daca la momentul potrivit copilul cere mancare pentru ca ii este foame, aceasta dorinta trebuie indeplinita, caci ar fi nemilos si crud sa-i refuzi mancarea. Cand copilul cere un lucru necesar la scoala, ii vom face pe voie, altfel exista pericolul sa incerce sa-si procure obiectul respectiv pe cai necinstite. Este cu totul altceva cand copilul vrea ceva nepermis: atunci trebuie sa-i interzicem, sa nu-i satisfacem mofturile, fara a da atentie lacrimilor. Niciodata nu trebuie sa ne supunem capriciilor manifestate de copil; cine si-a manifestat o data slabiciunea va fi si pe viitor rob al copilului, iar capriciile acestuia vor guverna asupra parintilor.
Dorind sa infranga incapatanarea si capriciile copiilor, parintii trebuie sa actioneze de acord unul cu altul: nu se poate ca unul sa distruga ceea ce a cladit celalalt. Nimic nu intareste mai mult incapatanarea si mofturile unui copil, decat faptul ca un parinte ii da ceea ce i-a refuzat celalalt. Copilul vine plangand la mama si se plange ca tata i-a interzis ceva; mama nu trebuie sa-l caineze si cu atat mai putin sa-si exprime in fata lui nemultumirea si supararea pe tata. La fel trebuie sa procedeze fratii si surorile mai mari, rudele si slugile, dar mai ales bunicii.
Se stie ca batranii cauta afectiune si, deoarece tinerii nu raman prea mult in preajma lor, ei incearca sa-si apropie copiii, dar intr-un mod gresit, facandu-le toate voile. De aceea nepotii se lipesc atat de des de bunicii lor, asteptandu-se ca acestia sa le ofere tot ce le trece lor prin cap.
Nu trebuie sa incurajam niciodata toanele copiilor. Nu trebuie sa permitem ca un copil sa porunceasca fratilor si surorilor mai mari, servitorilor sau altor adulti, sa dea tot felul de ordine dupa capul lui. Daca un copil doreste ceva din partea celor mai in varsta decat el, va trebui sa exprime aceasta prin rugaminte, nu sa dea ordine; si orice i s-ar da, sa-i fie de ajuns si sa multumeasca.
Nu trebuie sa permitem niciodata copilului sa depaseasca limitele unei purtari supuse, de ascultare fata de autoritatea parinteasca. Ceea ce a spus tata sau mama copilul trebuie sa indeplineasca de indata, fara intarzieri si amanari. Numai in acest fel se poate infrange incapatanarea, formand cu adevarat la copil o vointa puternica, orientata spre bine si supusa fata de parinti.
Starpind in acest mod capriciile si incapatanarea copilului, actionati apoi in asa fel incat acesta sa aiba respect fata de dumneavoastra, parintii. Stima fata de cel ce porunceste constituie o motivatie esentiala a supunerii. Copiii isi privesc cu deosebit respect parintii prin firea lucrurilor, acesta fiind un simtamant natural.
La el se refera si cea de-a cincea porunca. De aceea pare un lucru cu totul inutil sa li se spuna parintilor: procedati in asa fel incat copiii sa nutreasca stima pentru dumneavoastra, totusi repetarea este necesara. Desigur, copilul stie ca trebuie sa-si respecte tatal si mama, ca Dumnezeu asa ne porunceste; dar ce ne facem cand copilul vede cateodata la parinti unele trasaturi si apucaturi, de care pana si el, un copil nevinovat, se scarbeste si se ingretoseaza?
Ce se intampla daca, desi doreste, copilul nu-si poate respecta parintii? Daca in permanenta isi vede tatal beat, pe mama ocarand si blestemand si pe amandoi intr-o vesnica cearta? Oare ii mai poate el stima? Exemplul rau al parintilor distruge respectul copilului fata de ei si, totodata, zdruncina temelia supunerii, a ascultarii datorate parintilor. Oare copilul nu se va gandi: ce fel de educatori sunteti voi pentru mine? De aceea, parintii trebuie sa evite prin toate mijloacele pierderea respectului propriilor copii.
Niciodata parintii nu trebuie sa se umileasca unul pe altul si sa se ocarasca in fata copiilor, pierzand astfel stima acestora. Ei trebuie sa aiba o atitudine plina de respect unul fata de celalalt, sa nu-si permita nicicand vorbe grele si ocari in prezenta copiilor, sa nu se invinuiasca reciproc.
Copiii nu trebuie sa auda niciodata, cum se intampla adesea:„Minti la fel ca taica-tau!“,„Vei fi un neispravit, ca si taica-tau!“ sau„Vei fi o risipitoare, ca maica-ta“,„Nu vei face, ca si maica-ta, nici o branza!“... Acolo unde copiii aud astfel de vorbe, s-au dus stima si ascultarea fata de parinti!
Parintii nu trebuie niciodata sa-si permita jocuri si glume necuviincioase cu copiii sau in prezenta lor. Un tata care face pe mascariciul in fata copiilor nu trebuie sa mai pretinda respectul lor; copiii il vor sfida cu vorba si cu fapta. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa fim duri si incruntati in permanenta. O atitudine de seriozitate, combinata cu blandetea si duiosia parinteasca se deosebesc cu usurinta de bufoneriile care pagubesc autoritatea parinteasca. Un tata bland, duios, dar serios este respectat mult mai mult. La o singura privire a sa, copiii ii dau imediat ascultare.
Daca vreti sa fiti ascultati de copii, aratati-le si demonstrati-le iubirea voastra– nu acea iubire de maimuta, care isi dragaleste puiul si este gata sa-l omoare indopandu-l cu dulciuri, ci o iubire din inima, rationala, indreptata spre binele copilului. Unde vede o astfel de iubire, copilul arata supunere si ascultare, nu de frica, ci din respect si dragoste.
Nu va aratati niciodata indiferenti la bucuriile si durerile copilului. Sa nu spuneti niciodata ca acesti copii sunt povara si chin pentru voi; nu aratati ca un sacrificiu facut de dragul lor este prea mare sau prea greu. Oferiti-le tot ce trebuie sa le oferiti din toata inima si cu bucurie. Daca parintii ii arunca unui copil o bucata de paine insotita de ocari si regrete, cum isi va mai pastra acesta iubirea pentru ei?
Faceti-le copiilor uneori mici placeri si bucurii. Un mic dar de sarbatori sau de ziua lor, oferit cu dragoste, mentine iubirea copiilor. Atrageti-va inimile lor prin comportamentul sincer si increzator fata de ei. Trebuie sa avem mereu incredere in ceea ce este bun in copii, atata timp cat nu avem temei sa ne convingem de contrariu. Suspiciunea si neincrederea ii intristeaza si le ucid dragostea. Nu adanciti gravitatea pedepselor meritate de copiii printr-o ironie dispretuitoare sau observatii rautacioase; acestea le inaspresc inima si sterg orice urma de iubire din ea.
V-am aratat, dragi parinti, principalele mijloace de a-i educa pe copii sa fie ascultatori. Folosindu-le cu buna credinta puteti obtine rezultate uimitoare. Inainte de toate obisnuiti-va copiii sa va asculte, stiind ca aceasta este vointa Domnului. Opriti la timp patrunderea si inradacinarea capriciilor in fiinta lor, nu admiteti incapatanarea si obraznicia fata de nimeni. Nu le oferiti tot ce li se nazare. Dimpotriva, obisnuiti-i cu autocontrolul, abtinerea si masura in toate. Cereti copiilor sa va dea ascultare neintarziat si neabatut, obisnuiti-i sa indeplineasca de la primul cuvant ceea ce le cereti. Insistati cu fermitate sa faca ceea ce trebuie. Dar, pentru a putea indeplini totul la timp si corect, nu le impuneti ceva imposibil sau prea dificil. Nu fiti nici voi capriciosi si arbitrari in ceea ce le pretindeti, admitand azi ceea ce ieri ati interzis. Nu va contraziceti propriile afirmatii sau unul pe celalalt in ceea ce intreprindeti pentru educatia copiilor. Mentineti in copii respectul pe care il datoreaza parintilor si evitati cu grija tot ce l-ar putea stirbi.
In fine, sa nu uitati sa chemati mereu binecuvantarea Domnului asupra muncii voastre de educatie si, avand aceasta binecuvantare, efortul, grija si munca va vor fi incununate de dobandirea unor copii ascultatori.
Amin.


Format: 13 x 20 cm, 288 p.
Traducere din limba engleza de Diana Potlog