Cartea autorului Irina Ion „EDUCATING. Educatia viitorului perspective postmoderne, in viziune economica de Irina Ion" de la editura UNIVERSITARA

In relativismul si complexitatea timpurilor pe care le traim in prezent, devine din ce in ce mai dificil sa emitem judecati de valoare sau afirmatii normative despre ce este bine si ce este rau, despre ce ar trebui facut sau nu ar trebui facut.

Am invatat sa adoptam multiple perspective, sa ne digitalizam, sa fim toleranti si flexibili, sa imbratisam incertitudinea si, in plus, sa facem toate aceste lucruri intr-o viteza uimitor de mare. Asa cum spunea Marina Dumitrescu, in cartea sa „Cum (sa) imbatranim?”: „suntem generatia istoriei accelerate, a zborurilor cosmice, a erei atomice, a microcipurilor, informaticii, globalizarii si internetului: o generatie (...) care asista (...) la cea mai dramatica incordare a timpului uman: niciodata nu s-a petrecut, intr-un interval atat de scurt, o atat de mare cantitate de schimbari calitative profunde, iesite nu doar din impactul socio-economic al unor noi tehnologii, ci si din dizolvarea totala a sofiei traditionale intr-o bula stiintifica rece, corporatista, anonima, transumana, care comanda profitul si impinge lumea spre nu stiu ce” (Dumitrescu, 2016).

Pluralismul si diversitatea in ideologii, multiplicarea intrebarilor existentiale si a actorilor sociali, relativismul cultural, fragmentarea si diversificarea masiva a punctelor de vedere contureaza o noua perspectiva asupra vietii si conditiei umane, marcata de o vadita crestere a complexitatii. Gestiunea acestei complexitati nu ne obliga sub nicio forma sa acceptam ca totul este doar o chestiune de opinie, ci dimpotriva, ar trebui sa ne indemne sa fim capabili sa cautam adevarul, tinand cont de contextul sau istoric si social (Lees, 2007). Schimbarile de perspectiva, dar si ale conditiei umane in sine sunt puse in discutie in prezent ca fiind parte dintr-o perioada post-moderna, moderna tarzie sau „lichida” (Dholakia, 2000, Fırat, 1991).

In contextul postmodernitatii, in care mare parte din structurile existentei umane si institutionale sunt reconfigurate, se pune problema in ce masura educatia, ca sistem social, raspunde acestor transformari structurale ale unui nou stil de viata individual si societal.

Numerosi factori pun in discutie nevoia unei schimbari de paradigma in modul in care este abordata educatia in politicile nationale, dar si in cadrul institutiilor de invatamant, familiilor si mass media.

Exemple de astfel de factori sunt multiplicarea purtatorilor de interese in domeniul educational, fiecare dorind sa isi impuna preferintele si asteptarile, descentralizarea si flexibilizarea sistemelor educationale, impactul profund al globalizarii asupra politicilor nationale, schimbarile socio-demografice sau progresul tehnologiei.

Un alt factor principal este deschiderea educatiei, mai ales superioare, catre intreaga populatie, prin instituirea invatamantului de masa, mai ales superior. Prin aceasta s-au modificat beneficiile asociate in mod traditional educatiei.

Educatia, nici macar cea superioara, nu mai reprezenta o garantie a unui statut social inalt sau a unor venituri ridicate, ci mai degraba o conditie minimala pentru accesul la anumite profesii. Acest lucru, alaturi de altele, a alimentat o critica sociala generalizata a sistemului educational, fata de care increderea acordata de anumiti purtatori de interese au scazut. Parintii sunt dezamagiti de contributia educatiei la viitorul copiilor lor, iar guvernele sau mass media imputa sistemului educational nefurnizarea progresului social sau egalitatii promise.

De cele mai multe ori, profesorii au fost considerati vinovatii principali pentru problemele sistemului, uitandu-se ca de fapt, profesorii sunt emanatii ale sistemului educational, care are de infruntat foarte multe transformari sociale, demografice, economice, tehnologice si culturale.

Profesorii sunt, in fond, responsabilizati pentru o anume evolutie a societatii care a impus schimbari fundamentale si in ceea ce priveste propriul lor rol. In contextul trecerii de la un sistem al educatiei elitelor la un sistem de educatie al maselor, rolul profesorului a suferit modificari. Factori precum eterogenitatea crescuta a elevilor, data de invatamantul obligatoriu, dar si multiplicarea si diversificarea conflictelor si tensiunilor sociale in diferitele comunitati, democratizarea accesului urias la informatii sau schimbarea programelor educationale, i-a indus pe multi profesori in eroare si i-a facut sa fie nesiguri pe ei in privinta lucrurilor pe care le au de facut pentru a se adapta si reforma. De cele mai multe ori, in acest context, profesorii sunt expusi unor situatii a caror gestiune presupune largirea obligatiilor lor fundamentale, ceea ce a creat stres si supra-solicitare (Esteve, 2000).

Toate acestea conduc la cresterea complexitatii sistemelor de educatie, dar si ale responsabilitatilor societale ale acestora, intr-o societate contemporana care este, intr-o anumita masura, un veritabil capitalism al notelor. Institutia contemporana a scolii a dobandit functii si responsabilitati noi. Daca in trecut rolul scolilor era legat in cea mai mare parte de excelenta educationala, din ce in ce mai multe scoli pregatesc acum copii intr-o forma holistica, rolul scolii extinzandu-se dincolo de crearea unor competente academice, presupunand antrenarea unor abilitati precum cele de management personal, gestiunea carierei, dezvoltarea inteligentei emotionale, integrarea pe piata muncii, dezvoltarea creativitatii si pregatirea pentru antreprenoriat.

Aceste schimbari fac ca gestionarea si abordarea educatiei sa fie mai complicata nu numai pentru profesori, cat si pentru tineri, parinti, cadre de conducere a institutiilor scolare si guverne.

In ceea ce priveste guvernele, uneori raspunsul acestora este fie supra-dimensionat, de exemplu, prin impunerea unor testari standard coplesitoare pentru elevi si profesori, sau prin cresterea birocratiei, sau sub-dimensionat, in principal prin practicarea pe scara larga a unui grad mare de descentralizare sau realizarea unor procese de privatizare, ceea ce ascunde ideea unei strategii politice mai ieftine si cu mai putine costuri. Pentru multe tari, nivelul optim al cheltuielilor educationale este o inca intrebare deschisa (Busemeyer, Trampusch, 2011), in special din cauza efectului redistributiv al acestor cheltuieli, mai ales pentru educatia superioara. Toate acestea au loc in contextul globalizarii, in care se creeaza un model universal al educatiei si in acelasi timp se tinde, cel putin in anumite tari, la o renuntare la scopurile sociale, de coeziune si solidaritate, urmarite in mod traditional de guverne. Astfel, in relatia sistem politic – educatie apar noi intrebari, precum care este rolul cunoasterii in guvernarea sistemelor complexe ale educatiei sau, in sens opus, care este noul rol al guvernului in crearea de cunoastere, dar si in elaborarea si aplicarea de politici educationale.

Preocuparile academice actuale pentru analiza sistemelor educationale sunt bine dezvoltate, insa exista si anumite minusuri.

In primul rand, asa cum arata cunoscutul specialist in educatie Alfie Kohn (2015), cu referire la literatura de parentaj in mod special, care este in stransa legatura cu cea despre educatie, exista o uniformitate descurajanta a lucrarilor despre copii si cresterea acestora. Acest fapt indica sisteme de valori indoielnice care alimenteaza educatia, si la modul general, societatile contemporane. Mai mult decat atat, Kohn (2015) ajunge la o concluzie alarmanta, si anume, ca la nivelul societatii noastre inca nu am invatat inca sa agream copii. Desi aceasta pare o afirmatie foarte radicala, cred ca ar trebui sa ii dedicam timp pentru a intelege daca nu cumva asa stau lucrurile.

In al doilea rand, studiile care analizeaza sistemele educationale se concentreaza de cele mai multe ori pe aspecte specifice de functionare ale acestora, si mai putin pe oferirea unei analize holistice. Astfel, lipsesc evaluari sistematice ale modului in care factorii institutionali interactioneaza cu cei individuali in obtinerea unor rezultatele educationale sau analize care sa cuprinda toti purtatorii de interese ai educatiei: tinerii, familiile, scoala, guvernele, firmele. Alte fragmentari ale analizelor actuale sunt date de faptul ca de multe ori abordarile cu un pronuntat caracter didactic nu iau in calcul si analiza economica sau aspecte legate de managementul educational. In mod similar, exista putine eforturi de a pune laolalta macar o parte din externalitatile educatiei. In literatura de specialitate concentrata pe educatie, abordarile pluridisciplinare sunt rare, omitandu-se astfel punerea in legatura a educatiei cu politicile sociale si economice.

Desi educatia, din cadrul scolii si familiei, este la baza viziunilor individuale si societale, nu se discuta despre o ordine mondiala a educatiei si nu exista teorii clare care sa explice marile crize economice, sociale si morale, precum razboaiele, terorismul, inegalitatile, anumite boli, in termeni de educatie (Lynn, 2000), in ciuda unor legaturi evidente.

In acest context care subliniaza o mare nevoie de analiza si schimbare a educatiei in acord cu provocarile societatii postmoderne, am considerat ca o carte despre educatie poate fi binevenita pentru mai multi actori societali, incepand cu profesorii, cadrele de conducere ale institutiilor scolare, factorii de decizie, dar si parintii care doresc sa inteleaga mai bine cum functioneaza sistemul educational in noua economie.

Educat-ing are ca scop principal sa furnizeze argumente stiintifice despre importanta educatiei in societatea contemporana, cu scopul ca acestea sa fundamenteze decizii si politici educationale si sa inspire conducerea scolilor si cadrele didactice, spre un leadership educational adaptat mileniului trei.

Al doilea obiectiv urmarit este acela de a arata ca sistemele actuale de educatie sunt, in multe aspecte care le caracterizeaza, anacronice, si ca este nevoie de regandirea acestora, in concordanta cu noile imperative ale muncii si economiei cunoasterii. Fara a pretinde elaborarea unui model absolut functional si reformat, cartea lanseaza insa o serie de idei despre principiile pe care un sistem de educatie postmoderna ar trebui sa se sprijine.

In incercarea de a atinge aceste obiective, Educat-ing formuleaza intrebari, carora incearca sa le raspunda, fie si partial, precum: suntem pregatiti la scoala sa facem cele mai bune alegeri pentru viata? Ne ajuta educatia contemporana sa gestionam complexitatea prezentului si a viitorului sau poate inca viziunea noastra este unidirectionala si armele noastre de lupta anacronice si rudimentare? Ne ajuta educatia primita la scoala, inclusiv la facultate, sa fim mai fericiti? Cum definim fericirea? Ne fereste educatia de pericolul denuntat de Maria Dumitrescu (2016), si anume acela ca “omul post-modern esueaza in intemeierea existentei sale, fiindca este obsedat de imaginea de a fi fara cusur, vesnic fericit”? Cu cat creste salariul daca am facultate? Merita sa merg la facultate?

Educat-ing este elaborata sub forma unei colectii eclectice de idei si teorii despre educatie, organizate in trei parti, si anume Partea I Unde suntem?, Partea a II-a Educatia, vaca sfanta de muls a omenirii si Partea a III-a Principii de educatie postmoderna.

Intregul volum este un manifest pro educatie, tineri si familii, care speram ca va inspira aducerea unui suflu nou sistemului educational, de catre purtatorii de interese preocupati permanent de Educat-ing.

Cuprinsul cartii EDUCAT- ING. Educatia viitorului – perspective postmoderne, in viziune economica

De ce trebuie sa regandim paradigma educationala/ 9

PARTEA I

UNDE SUNTEM?/ 17

Capitolul 1. Educatia – originea sistemelor sociale/ 19

Capitolul 2. Educatia moderna, avantul (neo)liberal si societatea cunoasterii/ 40

Capitolul 3. Educatia postmoderna/ 61

PARTEA A II-A

EDUCATIA – VACA SFANTA DE MULS A OMENIRII/ 83

Capitolul 4. Economia educatiei / 85

Capitolul 5. Castiguri non-piata /105

PARTEA A III-A

PRINCIPII ALE EDUCATIEI POSTMODERNE/123

Capitolul 6. Principiul 1: Flexibilitate functionala si mobilitate profesionala /125

Capitolul 7. Principiul 2: Abilitati antreprenoriale si creativitate/ 158

Capitolul 8. Principiul 3: Educatia valorilor morale si a abilitatilor non-cognitive/ 191

Capitolul 9. Principiul 4: Integrarea familiei in abordarea educatiei/ 209

Principiul 10: Educatie, justitie si coeziune sociala in era globalizarii /224

Implicatii pentru profesori, decidenti de politica publica si parinti/ 249

Bibliografie / 254

Nr. de pagini: 270
Anul aparitiei: 2017

OPINIA CITITORILOR