Am stat și m-am gândit de multe ori la ce mai ajută cărțile de medicină în activitatea clinică, sau cum ar trebui scrisă acum o carte de medicină pe care să o și citească cineva cu oareșce plăcere. Am citit și învățat din numeroase cărți. De cele mai multe ori, acestea adunau informații scrise de alții, care erau aranjate într-o structură mai mult sau mai puțin logică. Multe texte pierdeau la un moment dat structura logică și nu erau decât un amalgam de informații legate de un anumit subiect. Alte cărți erau scrise, de fapt compilate, doar pentru promovare. Le-am citit fiindcă le aveam la examen, dar practic nu prea m-au ajutat. Acest lucru a existat (și încă mai există, ca interție) fiindcă mult timp sistemul medical de la noi era “închis”, iar accesul la informația medicală era restricționat și filtrat de posibilitățile materiale și intelectuale ale șefului de departament, sau ale titularului de curs. Țin bine minte cum am învățat “șocul” în cinci feluri pe la diverse cursuri, și tot nu am reușit să înțeleg prea bine despre ce este vorba. Când am avut de tratat primul pacient cu “șoc” a trebuit să cer ajutorul unui coleg mai experimentat, care mi-a explicat și cel mai important lucru practic: cum se apreciază diagnosticul în funcție de gazometria sangvină. Poate că acesta a fost predat, dar nu l-am reținut. Eram copleșit de restul informațiilor despre șoc și de clasificările acestuia. Știam foarte bine, de exemplu, clasificarările șocului care, pana acum, nu mi-a ajutat la nimic. În 2019 informația medicală de calitate este ușor de găsit și multă este gratis. Vrei să vezi cum se tratează șocul, deschizi internetul, cauți ghidurile în vigoare și vezi despre ce este vorba. La fel și cu ecografia toracică. Vrei cu adevărat să ai ultimele informații despre ecografie? Deschizi internetul, cauți și găsești informații galore. Deci cum să scrii o carte de ecografie care să aducă plus valoare în tot acest peisaj? Pentru a fi atractivă si cu adevarat practica, în cartea “Ecografia clinică a toracelui” (ECT) am inclus elemente inspirate tangențial din tenis, de la o carte de terapie intensivă, și de la o revistă de pictură. Din cartea de tenis a lui Nick Bollttieri (Tennis Handbook) am învățat despre cum se descrie descompunerea unei tehnici complexe în elemente care pot fi analizate individual, învățate, și apoi puse împreună într-o mișcare complexă. Achiziția imaginii în ecografie, de exemplu, se poate învăța la fel ca o lovitură de rever, sau ca o servă. Și așa am descris-o in carte. Din terapia intensivă a lui Paul L. Marino (The ICU Book) am înțeles că la o carte de medicină modernă contează părerea autorului, nu numai concluziile studiilor clinice. Adică enumerarea unor ghiduri, sau a unor protocoale, bazate pe dovezi, desigur, este importantă, dar nu este suficientă. Protocoalele le pot lua de pe internet oricând. Vreau însă să știu ce părere are autorul despre aceste protocoale, cum le folosește el, ce probleme are, unde crede că ar putea fi îmbunătățite. Asadar, în ECT am încurajat includerea opiniilor autorilor și am încercat să facem textul să fie ca un comentariu al unor informații pe care eu ca autor le consider utile pentru tine, cititor, și coleg de suferință. Iar din revista pentru pictori amatori (Artist & Illustrators, UK) am învățat că analiza, compunerea și descrierea unei imagini complexe nu este artă, ci este doar tehnică. Cu toate acestea ECT păstrează și elementele unei cărți clasice de medicină. Am păstrat o structură de semiologie clasică, iar unele lucruri, în special la cord, încă par prea complicate pentru pneumologi și ar putea fi simplificate mai bine. Dar, cu timpul, poate o să reușim să îmbunătățim cartea, și de aceea feedback-ul tău, oricare ar fi el, nu ne supără, ci îl așteptăm cu nerăbdare și îl vom lua în seamă.

Am stat și m-am gândit de multe ori la ce mai ajută cărțile în activitatea clinică, sau cum ar trebui scrisă acum o carte de medicină pe care să o și citească cineva cu oareșce plăcere. Am citit și învățat din numeroase cărți care, de cele mai multe ori, adunau informații scrise de alții și le aranjau într-o structură mai mult sau mai puțin logică. Multe din acestea pierdeau la un moment dat structura logică, și nu erau decât un amalgam de informații legate de un anumit subiect, unele fiind cărți scrise doar pentru promovare. Le-am citit fiindcă le aveam la examen, dar practic nu prea m-au ajutat. Acest lucru a existat (și încă mai există, ca interție) fiindcă mult timp sistemul medical de la noi era “închis”, iar accesul la informația medicală era restricționat și filtrat de posibilitățile materiale și intelectuale ale șefului de departament, sau ale titularului de curs. Țin bine minte cum am învățat “șocul” în cinci feluri pe la diverse cursuri, și tot nu am reușit să înțeleg prea bine despre ce este vorba. Când am avut de tratat primul pacient cu “șoc” a trebuit să cer ajutorul unui coleg mai experimentat, care mi-a explicat și cel mai important lucru practic, adică cum se apreciază diagnosticul în funcție de gazometria sangvină.Lucru care poate că a fost predat, dar pe care nu l-am reținut, fiindcă am fost copleșit de restul informațiilor despre șoc și de clasificările acestuia (știam, în schimb, foarte bine clasificarea șocului). În 2019 informația medicală de calitate este ușor de găsit și foarte multă este gratis. Vrei să vezi cum se tratează șocul, deschizi internetul, cauți ghidurile în vigoare și vezi despre ce este vorba. La fel și cu ecografia toracică. Vrei cu adevărat să ai ultimele informații despre ecografie? Deschizi internetul, cauți și găsești informații galore. Deci cum să scrii o carte de ecografie care să aducă plus valoare în tot acest peisaj? Ecografia clinică a toracelui este puțin altfel, fiindcă inspirația pentru stilul și conținutul ei a venit, tangențial, și din tenis, de la o carte de terapie intensivă, și de la o revistă de pictură. Din cartea de tenis a lui Nick Bollttieri (Tennis Handbook) am învățat despre cum se descrie descompunerea unei tehnici complexe în elemente care pot fi analizate individual, învățate, și apoi puse împreună într-o mișcare complexă. Achiziția imaginii în ecografie, de exemplu, se poate învăța la fel ca o lovitură de rever, sau ca o servă și așa a fost descrisă. Din terapia intensivă a lui Paul L. Marino (The ICU Book) am înțeles că la o carte de medicină modernă vreau să văd și părerea autorului, nu numai concluziile studiilor clinice. Adică enumerarea unor ghiduri, sau a unor protocoale, bazate pe dovezi, desigur, este importantă, dar nu este suficientă. Protocoalele le pot lua de pe internet oricând. Mă interesează însă ce părere are autorul despre aceste protocoale, cum le folosește el, ce probleme are, unde crede că ar putea fi îmbunătățite. Asadar, în ECT am încurajat includerea opiniilor autorilor, și am încercat să facem textul fie și un comentariu al unor informații, pe care eu ca autor le consider utile pentru tine, cititor, și coleg de suferință. Iar din revista pentru pictori amatori (Artist & Illustrators, UK) am învățat că analiza, compunerea și descrierea unei imagini complexe nu este artă, ci este doar tehnică. Cu toate acestea ECT păstrează și elementele unei cărți clasice de medicină. Am păstrat o structură de semiologie clasică, iar unele lucruri, în special la cord, încă par prea complicate pentru pneumologi și ar putea fi simplificate mai bine. Cu timpul, poate o să reușim să îmbunătățim cartea, și de aceea feedback-ul tău, oricare ar fi el, nu ne supără, ci îl așteptăm cu nerăbdare și îl vom lua în seamă.