Toate orologiile din Petersburg care arata si vestesc curgerea vremii batusera de miezsul noptii, cand domnul Goliadkin o lua in nestire pe cheiul canalului Fontanka, in apropiere de podul Izmailovski, cautand sa scape de dusmani, de persecutii, de grindina bobarnacelor ce-i tinteau teasta, de tipetele batranelor speriate, de ofurile si ahurile femeilor si de privirile nimicitoare ale lui Andrei Fillipovici. Domnul Goliadkin era distrus – distrus cu desavarsire, in adevaratul sens al cuvantului, si daca mai pastrase in clipa aceea capacitatea de a fugi, aceasta se datora, desigur, unui miracol de care, la urma urmelor, avea el insusi motive sa se indoiasca si in care refuza sa mai creada.

Era o noapte ingrozitoare, o noapte de noiembrie, umeda, pacloasa, cu ploaie marunta si fulgi de zapada; o noapte aducatoare de dureri de masele, guturaiuri, friguri, anghine, febre de tot felul, intr-un cuvant, bogata in darurile unui noiembrie petersburghez.

OPINIA CITITORILOR