Bizar este faptul ca, dupa ce la inceput s-a temut de natura, omul s-a erijat in „stapan” al naturii, odata cu evolutia industriala (ce a reprezentat o evolutie in plan material, din nefericire, necorelata cu o evolutie, ci, din contra, cu o involutie in plan spiritual), cand (in euforia descoperirilor stiintifice) a crezut ca o poate supune, indiferent de consecinte si pret.

In prezent, omul s-a „trezit” (sau asa tindem sa credem) constientizand ca face parte din natura, fiind (in acelasi timp) creatia si creatorul propriului sau mediu (care-i asigura existenta fizica si ii ofera posibilitatea unei dezvoltari intelectuale, morale, sociale, spirituale), ca existenta lui (ca specie si ca individ), dar si a celorlalte specii, depinde de actiunile lui (care ar trebui sa fie responsabile) si incearca sa desluseasca si sa inteleaga (poate nu este prea tarziu sau poate doar ne amagim) complexele interactiuni dintre/si in interiorul suportului vietii (atmosfera, hidrosfera, litosfera) si viata insasi (biosfera).

OPINIA CITITORILOR