Membrii Echipei Nr. 1 au ajuns pe varf, dar muntele este atat de plin de alpinisti, incat echipa ramane din nou prinsa intr-un blocaj, la peste 8 500 metri, in timpul coborarii.

Traseul se transforma intr-un adevarat maraton de aproape 18 ore, iar alpinistii sufera de degeraturi grave, caci temperatura aerului este de -40 grade Celsius.
In aceasta noapte, Russell transmite instructiuni Echipei Nr. 2, care se afla acum la tabara de sus, gata sa inceapa atacul asupra varfului: echipa trebuie sa plece cu doua ore mai devreme, pentru a evita aglomeratia.
Desi ar putea fi o miscare utila, efortul presupune alte doua ore petrecute la cheremul fortelor naturii, inainte de rasaritul soarelui, intr-o zi foarte rece.
Cativa membri ai echipei, printre care si Mark Inglis, pornesc in forta, dar altii incep imediat sa intampine dificultati.
Russell cere serpasului-sef sa aiba grija de cei mai slabiti alpinisti, in timp ce el acorda asistenta unei echipe turcesti care are probleme.
Membrii Echipei Nr. 2 incep atacul asupra varfului, iar Mark Inglis intra in istorie, devenind prima persoana cu dubla amputatie care cucereste Everestul.
Insa doi dintre alpinistii mai lenti ai echipei creeaza probleme, caci ignora in mod repetat ordinul lui Russell de a se intoarce.
Dupa ce calculeaza viteza acestora, distanta pe care o au de parcurs si oxigenul ramas, el stabileste ca cei doi nu au suficient oxigen in butelii pentru a ajunge pe varf si a cobori apoi in siguranta.
Cum 80 la suta din accidentele de alpinism se produc la coborare, Russell si ceilalti din taberele de mai jos sunt foarte ingrijorati de refuzul acestor alpinisti de a se intoarce.

OPINIA CITITORILOR