Cartea autorului Dan Persa „Dincolo" de la editura MEDITATIVE ARTS

Dan Perșa: „Dincolo de proporţiile ce se iau în calcul când e vorba să aminteşti mica ta scriere pe lângă o capodoperă veşnică, la nivel subatomic (să nu spun al subconştientului, ca să nu ne zăpăcim), am avut un vag gând (n-am prea vrut să mi-l mărturisesc) de a da în romanul Dincolo echivalentul ortodox al Divinei Comedii. Dante, catolic, ţine să aibă o arhitectură cosmică perfectă şi de un inviolabil determinism. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Dar un scriitor ortodox, un scriitor care a trăit între valorile ortodoxiei şi este impregnat de valorile ortodoxiei (sau ale spaţiului mioritic, pentru că în ultimă instanţă spaţiul mioritic este spaţiul spiritual al ortodoxului român), cum ar putea descrie arhitectura cosmică? Ca pe un spaţiu în care misterul există şi rămâne să existe oricât omul ar înainta în cunoaşterea materială a lumii. În care determinismul (sau cauzalitatea) este deseori ruptă de intervenţia divină, ininteligibilă pentru noi. Un spaţiu dublu: cel al materiei, cosmosul şi cel divin, spiritual. Uneori acestea două se întrepătrund, iar când un personaj ajunge să perceapă spaţiul divin, îşi dă seama că realitatea (cosmosul) e doar o iluzie, o aparenţă în care păream că am trăi ca făpturi muritoare… Sunt teme de-ale mele acestea, le-am explorat în „Război ascuns”, în „Viaţa continuă”, în „Cărţile vieţii” (când Ştefan, Matei şi Scribul trec prin scorbură) iar în „Dincolo”, spre surpriza mea, au reapărut. Au reapărut într-o cu totul altă înfăţişare, într-o cu totul altă poveste, profund legată de creştinism. Nu înseamnă oare că lumea ce o dublează pe cea vizibilă, numită uneori lume de dincolo, sau lume spirituală, sau lume divină, este una dintre obsesiile mele? Şi că am fost mereu în căutarea ei? Că am căutat să deduc şi să observ ce este şi cum este, folosind datele şi informaţiile ce-mi stau la îndemână în lumea reală în care suntem claustraţi.”

„DINCOLO”. AXA BĂLĂIȚĂ-CIMPOEȘU-PERȘA, de Adrian Jicu
Trei sunt, în opinia mea, prozatorii importanți pe care Bacăul îi are după 1960: George Bălăiță, Petru Cimpoeșu și Dan Perșa. Cel mai recent roman, „Dincolo” (Editura „meditative arts”, 2018), este o parabolă despre viață&moarte, trup&suflet, materie&spirit etc. Un roman-ispită, un roman-capcană, cu preocupări și obsesii similare (tematice, ideatice, atitudinale) celor din cărțile semnate de Bălăiță și Cimpoeșu. Un roman cu umor și umori, din care citez:
„Dar nu lua seama la vorbele lui, drag cetitorule, fiind vorbe misogine și cum să fim noi misogini, când tot ce îndrăgim mai mult pe lume e femeia?
…pe femeie a făcut-o din coasta lui, a bărbatului, a lui Adam, fără să mai sufle ceva în ea, fiind de ajuns cât și cum era. Rumenă în obraji, cu gene lungi și clipitoare, cu ochii sclipicioși, cu buzele cărnoase și de-un roșu aprins…și, ei, na, nu știm, cronicarul nu notează, fost-a Eva blondă? Sau brună ca doamna din sonete? Fost-a sulegetă sau trupeșă? Păcatul lui, al cronicarului divin, că nu ne-a dat astfel de informații. de fapt, sunt sigur, cu înțelepciune și-a înfrânat condeiul. Ce-ar fi fost să spună că Eva a fost blondă? Am iubi atunci doar blondele, iar pe focoasele brunete, ioc! Și pe pistruiatele roșcate, turnate-n aur, parcă, le-am ocoli! Și ce-ar fi fost să spună c-a fost grasă? Am iubi grasele doar și pe bietele slăbănoage le-am lăsa să ofteze, înfierându-le cu vorbe grele: sac de oase! Pe când așa, cum cronicarul n-a dat canon divin la înfățișarea femeii, iubim toate femeile, pe fiecare așa cum este! Că doar, la urma urmei, nu contează cum se înfățișează femeia, ci doar ființa ei, care este feminitatea…”

L-aş imagina pe narator în postura unui păianjen care urzeşte o plasă în care să-l prindă şi să-l devoreze pe cititor. Dan Perşa se dovedeşte un prozator puternic, printre puţinii de astăzi înzestraţi cu un remarcabil har al zicerii. Romanul său este o poveste în sensul originar la cuvântului. ADRIAN JICU

Neîndoielnic, prozatorul Dan Perşa cunoaşte la perfecţie reţeta romanului postmodernist. Amestecând după o ingenioasă şi în acelaşi timp riguroasă construcţie planurile spaţiale şi temporale, întemeindu-se adeseori pe jocul intertextualităţii şi neignorând aproape nimic din tehnica prozei de ultimă oră, este totuşi infinit mai mult decât cartea unui spirit alexandrin, cu o fantastică memorie de lectură şi cu o inepuizabilă dispoziţie ludică. OCTAVIAN SOVIANY

Format: 13*20

Numar pagini: 278

OPINIA CITITORILOR