Avem, asadar, o altfel de filosofie a istoriei. Semnata de un P.P. Negulescu care chestioneaza, plecand de la istoria evenimentiala, o istorie procesuala. Ce este „dat” sa se intample in istoria omenirii, plecand de la istoriile fiecarui popor care uneori face rabat de la cultura de dragul civilizatiei? Daca evolutia politica a unei natiuni „trebuia” sa arate astfel, inseamna ca ea este rezultatul unui „dat” natural. Dar orice „dat” natural diferentiat, de la popor la popor, este fie sursa unei inegalitati, fie temeiul unei superioritati care va dezvolta justificari politice pe intemeieri biologice. De aceea, destinul omenirii este incompatibil cu fatalismul si determinismul. Altminteri, e ca si cand am spune ca national%u2011socialismul german trebuia sa se intample, sau ca fascismul italian era inevitabil, doar pentru ca in scenariul starii naturale premergator contractului social german sau italian dintr%u2011o anumita etapa istorica, anumite pasiuni au facut diferenta. Provocarea lui Negulescu e mai subtila decat am crede la prima vedere: cum pastram scenariul egalitatii naturale dintre popoare, dar asumam ca destinul omenirii se intrevede din modulatiile contractului social, de la un stat la altul? Sau, mai lesne spus, cum facem din destinul omenirii o chestiune mai degraba contractuala, decat naturala, prin care progresul istoric se desluseste ca alternare a nivelurilor de cultura si civilizatie din geneza fiecarui popor, respectiv a fiecarui regim constitutional? Aceasta este Europa necunoscuta a lui P.P. Negulescu, una in care Romania trebuie sa isi gaseasca locul ei, castigat prin cultura, vulnerabilizat prin civilizatie. Oana Serban

OPINIA CITITORILOR