Despre descoperirea lui Dumnezeu in lume. Talcuiri la Sfanta Scriptura
DESCRIERE
Traducere de Monahul Gherontie
La redactarea lucrarii mele "Despre Descoperirea lui Dumnezeu" in lume am purces gasind pricina in intrebarea pe care mi-a adresat-o un oarecare domn din Alexandria, anume de cred fara urma de indoiala in minuni. Pe moment i-am dat raspunsul cuvenit, insa mai apoi, cugetand, am socotit ca ar fi bine sa pregatesc un Cuvant referitor la minuni, pe care sa-l rostesc de la amvon si, totodata, sa-l tiparesc intr-o brosura, spre ajutorarea celor slabi in credinta si spre izbavirea celor vatamati de relele invataturi ale unor dascali iviti de curand. Insuflati deci de aceste ganduri am pornit la lucru.
Cuvantul aparut in brosura a fost retiparit apoi de revista Anatolikos Astir din Constatinopol, implinindu-mi-se astfel dorirea. Dar dupa publicare un oarecare prieten, profesor de Studii Elene la Universitatea Ambetio din Cairo, mi-a facut observatia ca, fiind prea putin dezvoltat, cuvantul nu multumeste indeajuns, ramanand in urma-i multe obiectii si neatingandu-si scopul, si ca lucrarea ar fi mai de folos si mai de valoare daca subiectul ar fi expus mai cu de-amanuntul.
Am socotit cu dreptate a lua aminte la observatia primita, astfel ca ne-am asumat sarcina de a satisface exigentele celor putini la numar, dar carora nu le-a placut cuvantul. Dedicandu-ne din nou studiului, pe cat ne-a stat in putere si pe cat ne-au ingaduit multele noastre ocupatii, am redactat o a doua parte a lucrarii, care a aparut mai intai in Anatolikos Astir, iar apoi intr-o brosura, asemenea partii intai. Dar si aceasta a doua lucrare s-a dovedit nesatisfacatoare, fiind apreciata ca foarte teoretica, lipsita de probe practice si de marturii istorice. In urma acestor sugestii am hotarat sa epuizam – dupa putere – subiectul si sa aducem criticilor nostri – de va fi posibil – o multumire mai deplina. Ne-am asumat astfel inca o data osteneala scrisului si am redactat cea de-a treia parte a tratatului nostru Despre Descoperirea lui Dumnezeu in lume, precum si epilogul, dand-o spre publicare in aceasta forma.
Prima parte cuprinde, deci, cuvantul despre Descoperirea lui Dumnezeu in lume, in care dovedim ca, din punct de vedere logic, minunile nu sunt imposibile, deoarece nu au existenta exclusiva si nici nu ameninta cu rasturnarea legilor firesti prin aparitia altor legi mai presus de fire pe care le implica, si ca sunt rodul dragostei Creatorului fata de insasi creatia Sa, pe care nu o paraseste, ci o conduce spre un sfarsit, avand un scop bine definit si rational.
A doua parte este o dezvoltare mai pe larg a subiectului, prin metoda dialectica fiind condusi la concluzia ca Dumnezeu Se descopera in lume.
In partea a treia, aducem dovezi despre Descoperirea lui Dumnezeu in lume din istorie, in primul rand facand referire la toate profetiile cate s-au spus de catre prorocii de Dumnezeu insuflati despre venirea lui Mesia cel asteptat si aratand ca ele isi afla plinirea in persoana Domnului nostru Iisus Hristos. In al doilea rand supunem atentiei profetiile referitoare la necredinta iudeilor, la patria lor, la chemarea neamurilor si la pedepsirea neamurilor si tarilor ce au pricinuit necazuri fiilor lui Israil. Intru sfarsit am asezat epilogul, in care adeverim descoperirea lui Dumnezeu in lume pe temeiul Noului Testament.
Aceasta este lucrarea intocmita de noi si ne vom socoti fericiti daca se va aprecia ca aduce folos celor ce nu cred in minuni si nu respecta credinta.
OPINIA CITITORILOR