« Avalon, Ev mediu social»

O noua editie din studiile de istorie sociala ale lui Constantin Giurescu, de asta data sub titlul Despre boieri si despre rumâni (Bucuresti, Editura Compania, 2008, 270 p.), reia integral structurarea din volumul postum, aparutîn 1943, a celor trei studii care l-au consacrat pe autor drept unul dintre cei mai importanti istorici români ai straturilor sociale românesti dinainte de modernitate. Ele au fost incluse,în 1993, siîn masiva retrospectiva plasata sub titlul generic« Studii de istorie», unde chipul expertului seîntregea prin includerea pretioaselor pagini de istoria istoriografiei, Giurescu fiind un studios de prima mînaîn materie de cronistica româneasca. Cu toate acestea, tirajul mic al reeditarii postcomuniste nu avea cum sa tina la dispozitia pasionatilor de istorie aceasta carte aureolata, care l-a consacrat pe cel dintîi istoric din dinastia Giurescuîn calitate de expertîn istoria sociala româneasca. Recitindu-l pe autor astazi–împreuna cu notaînsotitoare a nepotului, Dinu C. Giurescu–, ai prilejul de a estima cît aînaintat cunoasterea vechii clase stapînitoare din Tara Româneasca si din Moldovaîn secolul scurs aproapeînîntregime de la cursul dedicat boierimiiîn 1918, care, prelucrat, a facut mai apoi obiectul paginilor din volum, asa cum le stim. Ceea ce poti afla este ca lucrurile sîntînca neclare, ca nu avem prea multe certitudini cu privire la stapînitorii medievali si la cei care au structurat si au reprezentat sistemul politic din cele doua state românesti si ca 90 de ani de cercetari nu auîmpins fundamentalînainte cunoastereaîn acest domeniu. Stimînca destul de putin si de imprecisîn acest domeniu, nu doar pentru ca, vreme de jumatate de secol, propaganda comunista a fost, mai mult sau mai putin consecvent,împotriva studiilor referitoare la elitele sociale si politice dinainte de comunism.Însesi marile colectii de documente referitoare la timpurile dinainte de modernitate sîntîn continuare incomplete, nepermitînd cunoasterea amanuntita a chestiunii.
Nici cuîntelegerea« rumâniei» nu stam stralucit, ceea ce face cu atît mai pretioase studiile celui dintîi Giurescu, oricît s-ar fiîmbogatitîntre timp cazuistica si oricîte corecturiîn interpretare ar fi survenit mai recent.Înca nu este clar nici ce anume trebuieînteles prin atît de uzitatul astazi termen de« tarani», care asimileazaîn sfera lui de cuprindere atît pe satenii de la cîmpie, ocupati cu agricultura, cît si pe cei din proximitatea padurilor (« codrenii»,« padurenii»), ce-si duceau viata exploatînd resursele silvestre, destelenind, lazuind, construind case, acareturi si biserici din lemn, culegînd plantele comestibile si vînînd salbaticiunile locului, confectionînd obiecte de trai din acelasi material lemnos. Si mai sînt si« muntenii»– populatia spatiilor locuite de la munte, specializataîn exploatarea pasunilor alpine, crescînd oi si capre ; ori satenii din preajma lacurilor si iezerelor, de la Marea Neagra si Dunare, traind mai cu seama din pescuit, exploatînd resursa piscicola a locurilor de bastina.
Dupa Noica,« de peste 100 de ani de la paceaîncheiata la Adrianopol, cînd României agrare i s-au deschis posibilitati moderne de schimb, poporul românesc s-a agrarianizat. Dar el n-a fostîntotdeauna un popor agrar, iar sufletul lui n-are trasaturile de sedentarism si de pasivitate agrara.În taranul nostru coexista azi si a precumpanit altadata un suflet de tip pastoral» (« Suflet agrar sau suflet pastoral?»,în Pagini despre sufletul românesc, Bucuresti, Editura Humanitas, 2008, p. 36). Filozoful– aflat la tinerete pe cînd medita la aceste lucruri–îl urmaîndeaproape pe Densusianu care,în 1914,în cartea lui La Vie pastorale chez les Roumains, sustinea ca pe o certitudine originile pastorale românesti.
Revenind la boieri, faptul ca P. P. Panaitescu le atribuia o origine etnica nomada, vazîndîn ei reprezentantii stapînitorilor nou-veniti si instalatiîn mod violent peste sedentarii cuceriti, este cea mai benigna dintre probabilitati, chiar daca modelul acestei teze se regasesteîn istoriografia occidentala romantica. Ceea ce nu s-a studiatînca nici acum este chipulîn care boierimea s-a reînnoit mereu, dupa fiecare val de decapitari si tentative de anihilare a domnitorilor, ca si dupa mortile cauzate de confruntarile militare cu adversari externi si interni. Nu prea stim cu precizieîn ce fel noii reprezentanti ai clasei stapînitoare au adus cu ei si un nou mod de a-siîntelege misiunea, revizuind aparatul de stat si functionarea acestuia, raporturile dintre ei si voievod ori dinînsusi interiorul grupului lor.
Pentru o asemenea reflectie istoriografica, volumul lui Constantin Giurescu, de mult clasicizat si greu de gasit prin anticariate, este un perfect stimulent si o lectura incitanta, perpetuînd amintirea unui excelent istoric disparut prea curînd de pe scena culturii noastre.

Ovidiu Pecican
Observator cultural nr. 460/februarie 2009

Format: 13, 5 x 20 cm
Nr. pagini: 272