De dincolo am sa va ajut mai mult. Marturii despre parintele Arsenie Boca
PRP: 13,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 10,80 lei
Diferență: 2,20 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Vlad Herman
Editura: AGATON (S)
Anul publicării: 2014
DESCRIERE
Marturiile din aceasta carte, indeosebi cele din capitolele finale, sunt marturia lacrimilor de pocainta varsate la mormantul Parintelui Arsenie.
La mormant oamenii trec printr-un adevarat botez al lacrimilor si pleaca de acolo schimbati, inviati din nou, viata lor se schimba din temelii deoarece de acum au o noua temelie: Hristos.
Dar Parintele Arsenie– si sfintii, in general– din iubire pentru noi, nu neglijeaza nici nevoia noastra urgenta de a scapa de necazuri si fac minuni, spre marirea lui Dumnezeu si smerirea noastra.
Cati dintre noi nu avem nevoie de o minune in viata noastra sau a apropiatilor nostri, dar nu o cerem. Cand suntem cu adevarat in comuniune cu Dumnezeu si cu sfintii Sai, orice cerem in numele lui Hristos, primim: Mt. 21, 22; In. 14, 13-14; 15, 16; 16, 23.
Fragmente din carte:
Ma aflam intr-o criza psihica, izvor de multa neliniste, nu ma spovedisem de patru ani si simteam acum nevoia sa-mi rezolv aceasta suparatoare problema.
M-am rugat fierbinte sa aflu un duhovnic care sa ma vindece sufleteste si, Domnul, in marea Sa milostivire, m-a chemat prin Zorica Latcu atunci (mai tarziu maica Teodosia), la cel mai adorat parinte duhovnic din Transilvania.
Am pornit, deci, spre Parintele Arsenie, cu elanul tineretii spre Sambata de Sus, manastirea Brancoveanu din muntii Fagarasului, unde Parintele Arsenie impartea pace si lumina miilor de credinciosi care veneau dupa sfat si mangaiere.
Cu inconstienta specifica varstei am pornit printre troiene sa strabatem pustietatea muntilor potopiti de iarna, o iarna destul de grea. Pe drum, Zorica m-a familiarizat cu monumentala personalitate a Parintelui, sporind in mine sfiala care ma bloca, imi taia si farama de curaj cu care pornisem la un astfel de demers.
M-am rugat in sinea mea pe drum ca sa-l cunosc pe Parintele direct, fara prezentarea Zoricai. Nu stiam de ce, nu stiam daca ar fi posibil asa ceva, dar mi-o doream din tot sufletul. Cand am ajuns la tinta, Zorica a zburat sa-l caute pe Parintele, iar eu am ramas singura ca sa-i astept intoarcerea impreuna cu sfintia sa.
Stateam singura in chilia care ne-a fost repartizata, stateam in fata geamului deschis si contemplam peisajul mirific. Aveam lacrimi siroaie pe obraz, plangeam adanc si temeinic, fara sa stiu de ce. Mai tarziu am invatat ca ori de cate ori ne atinge aripa divinitatii o primim aceasta binefacere cu lacrimi.
Deci, printre lacrimi admiram splendorile locului, inundate in oceanul de frumusete faurit de mestesugara iarna. Un alb desavarsit, imaculat, dadea peisajului o puritate absolut fascinanta, un fum albastru completa peisajul, se inalta dintr-un trunchi in care era practicat un tamaier. Fumul care se inalta direct, pentru ca nu era nicio pala de vant, marea impresia de sfintenie a locului.
La un moment, in linistea desavarsita, mi-a intrerupt contemplarea o intrebare. Un glas bland, aproape tandru, mi se adresa in grai ardelenesc: No, da ce s-o intamplat? M-am intors brusc si am vazut in fata mea un calugar inalt, subtire, imbracat in alb, de o frumusete nepamanteana, care ma privea foarte atent.
M-am speriat, era sa cad, dar mana Parintelui m-a oprit de cadere. Ochii care ma priveau erau nespusi de frumosi, de un albastru luminos, dar privirea lor nu avea limite. Nu stiu cum sa explic lucrul acesta, era parca prelungita la infinit. Eram atat de uluita si infricosata, pentru ca am intuit ca ma aflam in fata unui om cu totul deosebit, eram incapabila sa adresez un cuvant de raspuns, eram total blocata.
Parintele a continuat: de ce te-ai speriat, nu asa ai vrut sa ma cunosti? Sunt pregatit sa te ajut sa rupi zapisul cu nenumitul. Asadar, Parintele stia tot, stia ca am dorit sa-I cunosc in intimitate, stia pentru ce am venit si aceasta cunoastere se reflecta in minte pentru ca, in acel moment, mi-am revazut fulgerator toata viata si am inteles cu o luciditate inspaimantatoare esentialul din problemele mele.
Parintele a continuat: trebuie sa stii ca lupta cu cel rau este o cursa cu obstacole, iti trebuie curaj sa le depasesti, chiar daca pe undeva sunt si greseli. Parintele a accentuat puternic cuvantul curaj si a trecut usor peste cuvantul greseala. Atunci am invatat cum era vorba Parintelui, scurta, dar foarte clara, tocmai datorita accentului cu care sublinia esentialul.
„Lasa sfiala la o parte, nu totdeauna sfiala este si virtute”
La cina, Parintele mi-a spus ca ma va spovedi si ma va impartasi in Postul Sfintelor Pasti. Aveam nevoie de pregatiri. Cum stateam cu mainile incrucisate pe masa, si-a asezat usor mana pe incheietura mainilor mele, spunand: lasa sfiala la o parte, nu totdeauna sfiala este si virtute, ia curaj de aici, mai lasa din cand in cand Vavilonul in care traiti voi si vino aici sa iei o gura de aer duhovnicesc.
Vei veni in cursul Sfintelor Pasti si vom rupe zapisul, il vom rupe in mod sigur si va fi bine. Am revenit, deci, in ajunul Floriilor, am participat la Slujba Floriilor, cea mai miraculoasa Liturghie din viata mea, nici una nu a putut sa depaseasca mirajul acestei Sfinte Liturghii.
Pastele cazuse in anul 1948 in 2 mai, ne aflam deci in plina primavara. Slujba s-a tinut in altarul liber din mijlocul gradinii, de langa biserica, Pentru ca erau prezenti mii de oameni, imposibil sa incapa toti in bisericuta destul de mica. Eram cu totii cu adevarat langa o gura de Rai, simteam si traiam acest miracol, cantau sfintii parinti, cantau teologii veniti de pretutindeni in strana, cantau pasarile pe ramurile verzi si inflorite, frematau copacii si susurau apele in imnele de slava. Natura si oameni, ingenunchiati in rugaciune primeau cu recunostinta pe crestete lumina revarsata din plin din cerurile Parintelui Vesnic.
„Cel ce vrea sa scada la crucea lui, mai mult isi adauga”
Luni, marti si miercuri am fost consemnata la chilie; in singuratate si tacere a trebuit sa ma pregatesc pentru Taina Marturisirii. Pe langa canoanele de rugaciuni, am primit sa citesc, in manuscris, primul capitol din Cararea imparatiei.
Nu a fost un canon aceasta lectura, ci o adevarata lectura in duh si adevar. Miercuri, dupa Vecernie, am intrat in spovedanie, linistita si plina de curaj. A fost o marturisire lunga, completa, ampla, eliberatoare.
Parintele mi-a fagaduit ca se va ruga Maicii Domnului ca sa ne spuna daca este sau nu voia Domnului sa iau calea monahismului. Urma sa vin sa iau raspunsul la Adormirea Maicii Domnului, deci in 15 august. Conditia era sa respect raspunsul primit de la Maica Domnului, chiar daca nu va fi cel dorit de mine. Curand am aflat ca chemarea Domnului era jertfa, era la marturisire, dar nu pe calea monahismului, ci pe cel al inchisorii.
Parintele a stiut de la inceput lucrul acesta, dar nu a vrut sa ma sperie sau nu stiu care erau ganduri le sfintiei sale. Eu mi-am dat seama ca Parintele m-a pregatit pentru aceasta chemare abia cand am ajuns in temnita si am pus cap la cap tot ce mi s-a intamplat si tot ce mi-a spus in acest interval.
In primul rand, m-a impartasit fara niciun canon, desi nu ma spovedisem de patru ani; desi eu aveam nevoie de taria ce mi-o dadea Sfanta Euharistie, Parintele putea sa mi-o refuze pentru ca ma despartisem atatia ani de ea. M-a dezlegat stiind ca nu de acest canon voi avea parte, ci de un altul, mult mai dur.
Mi-a dat ca si cuvant de invatatura pentru toata viata o sintagma care avea sa ma avertizeze ca nu e bine sa ceri usurare la incercarile pe care le voi intalni. Sintagma era urmatoarea: cel ce vrea sa scada la crucea lui, mai mult isi adauga. Era un avertisment ca bine imi va fi mie daca voi accepta cu ascultare tot ce-mi va fi harazit, pentru ca Domnul a spus Ia-ti crucea ta si imi urmeaza Mie…(Aspazia Otel Petrescu)
CUPRINS:
Introducere– Vlad Herman
Aspazia Otel Petrescu:„Cel ce vrea sa scada la crucea lui, mai mult isi adauga”
Pr. Ramba Gheorghe: Parintele Arsenie Boca, vrednic de a fi canonizat
Parintele Nicolae Bordasiu:„Parintele a fost arestat si anchetat pentru ca nu m-a denuntat pe mine”
Gheorghe Morar: Ilie nu este in vis, ma, este in realitate
Elena Kaluczi: Despre parintii Savian Bunescu si Arsenie Boca
Alte marturii
„De dincolo am sa va ajut mai mult” -„Vreau sa schimb lacrimile voastre in bucurie”– Marturii de la mormant
Cea mai mare minune a Parintelui Arsenie: schimbarea vietii noastre (marturii)
Nr. de pagini: 128
Anul aparitiei: 2014
La mormant oamenii trec printr-un adevarat botez al lacrimilor si pleaca de acolo schimbati, inviati din nou, viata lor se schimba din temelii deoarece de acum au o noua temelie: Hristos.
Dar Parintele Arsenie– si sfintii, in general– din iubire pentru noi, nu neglijeaza nici nevoia noastra urgenta de a scapa de necazuri si fac minuni, spre marirea lui Dumnezeu si smerirea noastra.
Cati dintre noi nu avem nevoie de o minune in viata noastra sau a apropiatilor nostri, dar nu o cerem. Cand suntem cu adevarat in comuniune cu Dumnezeu si cu sfintii Sai, orice cerem in numele lui Hristos, primim: Mt. 21, 22; In. 14, 13-14; 15, 16; 16, 23.
Fragmente din carte:
Ma aflam intr-o criza psihica, izvor de multa neliniste, nu ma spovedisem de patru ani si simteam acum nevoia sa-mi rezolv aceasta suparatoare problema.
M-am rugat fierbinte sa aflu un duhovnic care sa ma vindece sufleteste si, Domnul, in marea Sa milostivire, m-a chemat prin Zorica Latcu atunci (mai tarziu maica Teodosia), la cel mai adorat parinte duhovnic din Transilvania.
Am pornit, deci, spre Parintele Arsenie, cu elanul tineretii spre Sambata de Sus, manastirea Brancoveanu din muntii Fagarasului, unde Parintele Arsenie impartea pace si lumina miilor de credinciosi care veneau dupa sfat si mangaiere.
Cu inconstienta specifica varstei am pornit printre troiene sa strabatem pustietatea muntilor potopiti de iarna, o iarna destul de grea. Pe drum, Zorica m-a familiarizat cu monumentala personalitate a Parintelui, sporind in mine sfiala care ma bloca, imi taia si farama de curaj cu care pornisem la un astfel de demers.
M-am rugat in sinea mea pe drum ca sa-l cunosc pe Parintele direct, fara prezentarea Zoricai. Nu stiam de ce, nu stiam daca ar fi posibil asa ceva, dar mi-o doream din tot sufletul. Cand am ajuns la tinta, Zorica a zburat sa-l caute pe Parintele, iar eu am ramas singura ca sa-i astept intoarcerea impreuna cu sfintia sa.
Stateam singura in chilia care ne-a fost repartizata, stateam in fata geamului deschis si contemplam peisajul mirific. Aveam lacrimi siroaie pe obraz, plangeam adanc si temeinic, fara sa stiu de ce. Mai tarziu am invatat ca ori de cate ori ne atinge aripa divinitatii o primim aceasta binefacere cu lacrimi.
Deci, printre lacrimi admiram splendorile locului, inundate in oceanul de frumusete faurit de mestesugara iarna. Un alb desavarsit, imaculat, dadea peisajului o puritate absolut fascinanta, un fum albastru completa peisajul, se inalta dintr-un trunchi in care era practicat un tamaier. Fumul care se inalta direct, pentru ca nu era nicio pala de vant, marea impresia de sfintenie a locului.
La un moment, in linistea desavarsita, mi-a intrerupt contemplarea o intrebare. Un glas bland, aproape tandru, mi se adresa in grai ardelenesc: No, da ce s-o intamplat? M-am intors brusc si am vazut in fata mea un calugar inalt, subtire, imbracat in alb, de o frumusete nepamanteana, care ma privea foarte atent.
M-am speriat, era sa cad, dar mana Parintelui m-a oprit de cadere. Ochii care ma priveau erau nespusi de frumosi, de un albastru luminos, dar privirea lor nu avea limite. Nu stiu cum sa explic lucrul acesta, era parca prelungita la infinit. Eram atat de uluita si infricosata, pentru ca am intuit ca ma aflam in fata unui om cu totul deosebit, eram incapabila sa adresez un cuvant de raspuns, eram total blocata.
Parintele a continuat: de ce te-ai speriat, nu asa ai vrut sa ma cunosti? Sunt pregatit sa te ajut sa rupi zapisul cu nenumitul. Asadar, Parintele stia tot, stia ca am dorit sa-I cunosc in intimitate, stia pentru ce am venit si aceasta cunoastere se reflecta in minte pentru ca, in acel moment, mi-am revazut fulgerator toata viata si am inteles cu o luciditate inspaimantatoare esentialul din problemele mele.
Parintele a continuat: trebuie sa stii ca lupta cu cel rau este o cursa cu obstacole, iti trebuie curaj sa le depasesti, chiar daca pe undeva sunt si greseli. Parintele a accentuat puternic cuvantul curaj si a trecut usor peste cuvantul greseala. Atunci am invatat cum era vorba Parintelui, scurta, dar foarte clara, tocmai datorita accentului cu care sublinia esentialul.
„Lasa sfiala la o parte, nu totdeauna sfiala este si virtute”
La cina, Parintele mi-a spus ca ma va spovedi si ma va impartasi in Postul Sfintelor Pasti. Aveam nevoie de pregatiri. Cum stateam cu mainile incrucisate pe masa, si-a asezat usor mana pe incheietura mainilor mele, spunand: lasa sfiala la o parte, nu totdeauna sfiala este si virtute, ia curaj de aici, mai lasa din cand in cand Vavilonul in care traiti voi si vino aici sa iei o gura de aer duhovnicesc.
Vei veni in cursul Sfintelor Pasti si vom rupe zapisul, il vom rupe in mod sigur si va fi bine. Am revenit, deci, in ajunul Floriilor, am participat la Slujba Floriilor, cea mai miraculoasa Liturghie din viata mea, nici una nu a putut sa depaseasca mirajul acestei Sfinte Liturghii.
Pastele cazuse in anul 1948 in 2 mai, ne aflam deci in plina primavara. Slujba s-a tinut in altarul liber din mijlocul gradinii, de langa biserica, Pentru ca erau prezenti mii de oameni, imposibil sa incapa toti in bisericuta destul de mica. Eram cu totii cu adevarat langa o gura de Rai, simteam si traiam acest miracol, cantau sfintii parinti, cantau teologii veniti de pretutindeni in strana, cantau pasarile pe ramurile verzi si inflorite, frematau copacii si susurau apele in imnele de slava. Natura si oameni, ingenunchiati in rugaciune primeau cu recunostinta pe crestete lumina revarsata din plin din cerurile Parintelui Vesnic.
„Cel ce vrea sa scada la crucea lui, mai mult isi adauga”
Luni, marti si miercuri am fost consemnata la chilie; in singuratate si tacere a trebuit sa ma pregatesc pentru Taina Marturisirii. Pe langa canoanele de rugaciuni, am primit sa citesc, in manuscris, primul capitol din Cararea imparatiei.
Nu a fost un canon aceasta lectura, ci o adevarata lectura in duh si adevar. Miercuri, dupa Vecernie, am intrat in spovedanie, linistita si plina de curaj. A fost o marturisire lunga, completa, ampla, eliberatoare.
Parintele mi-a fagaduit ca se va ruga Maicii Domnului ca sa ne spuna daca este sau nu voia Domnului sa iau calea monahismului. Urma sa vin sa iau raspunsul la Adormirea Maicii Domnului, deci in 15 august. Conditia era sa respect raspunsul primit de la Maica Domnului, chiar daca nu va fi cel dorit de mine. Curand am aflat ca chemarea Domnului era jertfa, era la marturisire, dar nu pe calea monahismului, ci pe cel al inchisorii.
Parintele a stiut de la inceput lucrul acesta, dar nu a vrut sa ma sperie sau nu stiu care erau ganduri le sfintiei sale. Eu mi-am dat seama ca Parintele m-a pregatit pentru aceasta chemare abia cand am ajuns in temnita si am pus cap la cap tot ce mi s-a intamplat si tot ce mi-a spus in acest interval.
In primul rand, m-a impartasit fara niciun canon, desi nu ma spovedisem de patru ani; desi eu aveam nevoie de taria ce mi-o dadea Sfanta Euharistie, Parintele putea sa mi-o refuze pentru ca ma despartisem atatia ani de ea. M-a dezlegat stiind ca nu de acest canon voi avea parte, ci de un altul, mult mai dur.
Mi-a dat ca si cuvant de invatatura pentru toata viata o sintagma care avea sa ma avertizeze ca nu e bine sa ceri usurare la incercarile pe care le voi intalni. Sintagma era urmatoarea: cel ce vrea sa scada la crucea lui, mai mult isi adauga. Era un avertisment ca bine imi va fi mie daca voi accepta cu ascultare tot ce-mi va fi harazit, pentru ca Domnul a spus Ia-ti crucea ta si imi urmeaza Mie…(Aspazia Otel Petrescu)
CUPRINS:
Introducere– Vlad Herman
Aspazia Otel Petrescu:„Cel ce vrea sa scada la crucea lui, mai mult isi adauga”
Pr. Ramba Gheorghe: Parintele Arsenie Boca, vrednic de a fi canonizat
Parintele Nicolae Bordasiu:„Parintele a fost arestat si anchetat pentru ca nu m-a denuntat pe mine”
Gheorghe Morar: Ilie nu este in vis, ma, este in realitate
Elena Kaluczi: Despre parintii Savian Bunescu si Arsenie Boca
Alte marturii
„De dincolo am sa va ajut mai mult” -„Vreau sa schimb lacrimile voastre in bucurie”– Marturii de la mormant
Cea mai mare minune a Parintelui Arsenie: schimbarea vietii noastre (marturii)
Nr. de pagini: 128
Anul aparitiei: 2014
Titluri de aceiași autori
‹
›
Categorii
-Edituri
-ANPC
-
SAL
-
Livrare gratuita in Bucuresti
-
Rechizite scolare
-
Autentificare client
-Promo
-
OPINIA CITITORILOR