Zece ani de insemnari – smulse iarasi dintr-un noian de note (zeci de caiete) – care, ca si celelalte, au fost facute uneori in pripa, uneori contra cronometru, majoritatea in miez de noapte, inainte de a ma culca, sfasiat de dorinta de a fi cat mai repede langa iubita mea Sara, sau uneori la primele ceasuri ale diminetii, pe genunchi, pe un colt de masa in bucatarie, in cabina de la teatru, ascuns in culise, in camere de hotel in timpul turneelor, in autobuze, in tren, in avion, mai tot timpul pe furis, dar tot timpul cu gandul ca odata si odata vor vedea lumina tiparului. Am vrut sa fie niste pagini simple, in care sa nu existe altceva decat ceea ce am vazut, am trait si am consemnat... despuiat de orice artificiu si zorzoane. Cer umil iertare tuturor pentru posibilele inexactitati care, daca s-au produs, au fost din cauza ca asa le-am receptat. De asemenea, cer iertare, mai ales, acelora carora pe parcursul notatiilor le-am reprodus in „extenso” replicile, atitudinile si luarile de cuvant din tot cuprinsul volumului (la cei care mai traiesc si chiar la cei care nu mai sunt). Am facut asta dintr-o dorinta aproape egoista, aceea de ai mai auzi inca o data pe toti colegii mei, in mijlocul carora am trait si cu care de multe ori am ras, am plans, m-am certat, m-am bucurat. Am vrut sa-i mai aud, ca intr-un vis, pe cei care mi-au fost apropiati si contemporani, chiar daca uneori am scris mai dur despre unii.

OPINIA CITITORILOR