Credinta si marturisirea ei - Semen Petre

PRP: 41,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 36,90 lei
Diferență: 4,10 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:

DESCRIERE

Anul 2010 a fost decretat de Sfantul Sinod„Anul omagial al Crezului Ortodox si al Autocefaliei romanesti”; initiativa a fost prilejuita de aniversarea a 1685 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) si a 125 de ani de la recunoasterea oficiala a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane (1885). Acest prilej de sarbatoare a fost marcat de Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei prin numeroase aparitii editoriale precum: acatistele si vietile Sfintilor teologi aparatori ai credintei de la Niceea (Sfantul Ierarh Nicolae, Sfantul Ierarh Spiridon), carti teologice de referinta dedicate marilor Sfinti dogmatisti ai Bisericii (Jean-Claude Lachet„Sfantul Maxim Marturisitorul. Mediator intre Rasarit si Apus”). Parte a aceluiasi demers de sprijinire a acestui proiect sinodal de anvergura este si volumul de fata,„Credinta si marturisirea ei”, care cuprinde studii, traduceri si recenzii avand ca tema centrala virtutea credintei. Avandu-i drept coordonatori pe Parintele profesor Petre Semen si Parintele diacon Liviu Petcu, aceasta lucrare complexa abordeaza subiecte de referinta pentru teologia credala: geneza crezului ortodox, aspecte filologice fundamentale (e.g. homoousios), precizarea invataturii de credinta si marturisirea ei (asa cum a fost transmisa de Mantuitorul Hristos, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti), apologia credintei, credinta si cunoastere, puterea credintei, traditie si innoire in dreapta credinta, invataturi dogmatice axate pe Crezul ortodox dezbatute la Sinoadele Ecumenice. Volumul„Credinta si marturisirea ei” reuneste studii ale unor academicieni, profesori universitari de teologie, specialisti in filologie clasica, tineri doctoranzi si masteranzi. Desi toate studiile prezinta un deosebit interes pentru cel interesat de atat de variatele aspecte ale teologiei credale, vom evidentia cateva titluri:  academician Alexandru Boboc,„Ideea de transcendenta: perspectiva metafizica si perspectiva teologica”, academician Gheorghe Vladutescu si Sabin Totu„In-credintare si credinta”, Pr. Petre Semen„Ce ne spune Biblia despre credinta?”, Arhid. Constantin Voicu„Problema homoousios la Sfantul Atanasie cel Mare”, Adrian Muraru„ - note in marginea unui enunt clasic”, Marius Telea„Contributia calugarilor sciti la precizarea invataturii hristologice formulate de Sinodul al IV-lea Ecumenic (451). Evidentierea contextului istoric si reliefarea aspectelor doctrinare”. Semnalam traducerea inedita a marturisirii de credinta a celor 318 de Sfinti Parinti adunati la Niceea (325), realizata de Parintele Lavrentie Carp sau traducerea unui frumos eseu teologic apartinand Sfantului Nectarie al Eghinei:„Decalogul Postului Mare. Despre Credinta” (traducere semnata de Laura Enache). Asa cum remarca si coordonatorii in„Cuvantul inainte”, lucrarea„Credinta si marturisirea ei” se doreste a fi un sprijin si un imbold in aprofundarea, pretuirea si marturisirea dreptei credinte:„Valoarea volumului de fata trebuie cu atat mai mult pretuita astazi, cand in lume se manifesta tot felul de noi miscari religioase, ideologii, tendinte ateiste, pseudo-credinte, orientari teosofice, oculte, sectare si sincretiste, convingeri intelectual-scientiste si asa-zise rationaliste. Se observa ca, in zilele noastre, credinta nu mai este traita cu aceeasi intensitate si vibratie spirituala ca in primele secole ale crestinismului, cand crestinii erau adevarate ruguri aprinse pentru credinta in Hristos si pentru trairea si marturisirea ei cu abnegatie. Nutrim nadejdea ca volumul va fi bine primit in mediile universitare, academice dar si in randul credinciosilor preocupati de cunoasterea credintei celei drepte si de neincetata cultivare si aparare a acesteia caci ea este (Evrei 11, 1), radacina tuturor virtutilor si temeiul bunei cinstiri de Dumnezeu”.

Nr. de pagini : 538
Anul aparitiei : 2010

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.0548 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.