A fi dascal in Romania de astazi nu este foarte atractiv pentru numerosi tineri, care prefera sa isi valorifice potentialul in alte activitati aducatoare de beneficii decat cele de la catedra. Unul dintre motivele invocate pentru lipsa de apetenta a absolventilor de invatamant superior pentru a fi profesori este, alaturi de remuneratia modesta, dificultatea adaptarii la solicitarile muncii, ceea ce conduce la o satisfactie profesionala scazuta, la instalarea stresului si, adeseori, la o patologie specifica.
Investigarea fenomenului stresului in munca nu este, desigur, recenta. In spatiul romanesc sunt numeroase investigatiile destinate sa identifice modele ale stresului ocupational, cauze ale stresului si tipuri de stresori, variabilele care influenteaza receptarea si confruntarea cu stresul. In campul educational insa, cartea Gabrielei Ivan, 'Confruntarea cu stresul si satisfacsia in munca la cadrele didactice', vine sa umple un gol, ea fiind o abordare particularizanta a fenomenului, centrata pe munca invatatorilor si a educatorilor. Daca in diverse alte tari s-au efectuat studii asupra surselor de stres si a mecanismelor de confruntare pe care le activeaza cei care lucreaza in invatamant, la noi astfel de lucrari sunt greu de gasit. Iar extrapolarea concluziilor din literatura straina la realitatea romaneasca este riscanta, date fiind diferentele notabile dintre sistemul romanesc de invatamant si cele straine. Cu toate acestea, autoarea se raporteaza si la realitatea europeana a muncii, consultand documente ale Comunitatii Europene privitoare la imbunatatirea conditiilor de munca si a securitatii si sanatatii in munca.
Ce aduce nou aceasta carte? In primul rand, o prezentare a muncii cadrului didactic din variate perspective: caracteristici ale muncii (varietate, rutina, inovatie, cerinte aptitudinale), aspecte motivationale, relatia dintre satisfactia si performanta in munca, standardele profesionale. In al doilea rand, realizarea unei cercetari empirice a relatiei dintre factori de personalitate si adaptarea in munca de cadru didactic, adaptare reflectata in capacitatea de confruntare eficienta cu stresul in organizatie si nivelul satisfactiei profesionale. Se cuvine amintit efortul de documentare al autoarei, ilustrat prin referintele biblio- si webografice ce contine atat titluri consacrate in domeniu, cat si lucrari recente care valorifica rezultatele cercetarilor de specialitate.
Cui ii este adresata aceasta carte? Cercetatorilor, ca punct de plecare in documentare, responsabililor pentru starea invatamantului romanesc ca sursa de informatii si posibile directii de interventie, cadrelor didactice insele ca prilej de autointerogatie si reflectie. Poate ca si parintilor, pentru a cunoaste, intelege si pretui eforturile, deseori nestiute, depuse de educatoare si invatatoare in slujba elevilor ale caror realizari sunt sursa celor mai mari satisfactii profesionale.
Prima dintre cele doua parti ale cartii este o incadrare teoretica a problematicii muncii cadrelor didactice, in care sunt abordate atat aspecte organizationale, cat si de individuale de natura sa influenteze aparitia si confruntarea cu stresul. Activitatea de cadru didactic, desi intelectuala in esenta sa, este solicitanta deopotriva si la nivel fizic. Printre stresorii organizationali in munca de cadru didactic sunt amintiti: nevoia permanenta de perfectionare, supraincarcarea cu sarcini, instabilitatea legislativa care obliga la adaptare, slaba dotare a unitatilor de invatamant, orarul care nu se realizeaza in functie de curba de efort si randament a elevilor, ci, mai degraba, in functie de considerente administrative. La acestea se adauga deteriorarea prestigiului social a muncii cadrului didactic, asteptarile adeseori nerealiste ale parintilor, disponibilitatea redusa a multor elevi de a se investi in propria formare.
Un merit indiscutabil al autoarei este realizarea unei analize complexe a organizatiei scolare de la nivel macro la nivel micro. Astfel, la nivel macro, scoala este prezentata ca o organizatie care invata, in care sunt incurajate comportamentele proactive si creative, institutia scolara functionand ca un sistem deschis care asigura permanenta autoreglare a raporturilor pedagogice dintre fluxurile de intrare si cele de iesire. La nivel micro, fiecare clasa de elevi poate fi considerata o? microorganizatie sociala de sine statatoare? (Iosifescu, 1998) ce reflecta in mod specific si unic caracteristicile intregului care este scoala din care face parte. Daca stresul ocupational ne afecteaza la nivel individual, deci micro, multe din cauzele sale sunt identificabile la nivel macro, motiv pentru care este adusa in discutie sanatatea organizationala a scolii, consecinta a unei culturi organizationale puternice, in care sunt valorizate satisfactia cadrelor didactice si motivatia pentru invatare a elevilor.
Dintre factorii de personalitate care isi pun amprenta asupra confruntarii fiecarui individ cu situatiile potential stresante, sunt analizati localizarea controlului - reactiile si vulnerabilitatea la stres fiind sensibil diferite la internalisti si externalisti - si stima de sine, sursa de motivare sau, dimpotriva, de descurajare in fata evenimentelor solicitante.
Cea de a doua parte a lucrarii este o cercetare desfasurata cu multa acuratete stiintifica avand ca obiectiv studierea relatiei dintre variabilele psihologice si socio-demografice si adaptarea in munca a cadrelor didactice din invatamantul primar si prescolar. Autoarea a efectuat aceasta cercetare nu doar dintr-un interes strict stiintific de cunoastere, ci si din dorinta de a intelege mai bine domeniul in care lucreaza de destui ani ca invatatoare.
Desi desfasurata pe un lot de invatatori si educatoare dintr-un singur judet al tarii, fapt ce impiedica generalizarea rezultatelor la nivel national, cercetarea contine o analiza rafinata a datelor colectate si comparatii in functie de variabile criteriu variate precum zona in care se afla institutia scolara, grupa de varsta si de vechime a participantilor la investigatie, gradul didactic si nivelul lor de studii.
Rezultatele studiului intreprins de autoare aduc elemente in intelegerea modului in care se relationeaza caracteristicile de personalitate ale dascalilor, diferitele fatete ale satisfactiei profesionale si reactia la evenimentele stresante. Reamintind ca se impune prudenta inainte de a extrapola concluziile pe populatii mai largi, autoarea studiului constata ca nivelul redus de stres se asociaza cu un nivel ridicat al satisfactiei in munca a cadrelor didactice, cu precadere pe componentele facilitatilor si a continutului muncii. In plus, progresul in cariera, concretizat in obtinerea gradelor didactice amplifica trairile pozitive generate de profesie, o posibila explicatie fiind ca dobandirea de gradelor didactice II si I inseamna perfectionare profesionala si un plus de competenta si experienta, susceptibile sa genereze realizari care produc satisfactie.
Obtinerea unui nou grad didactic inseamna si un plus de ani ai cadrului didactic. S-ar putea presupune ca pe masura inaintarii in varsta, creste si satisfactia in munca. Rezultatele studiului de fata impun nuantarea unei astfel de supozitii; de fapt, se constata o dinamica in ambele sensuri. Dascalii aflati in plina maturitate profesionala, cu varsta cuprinsa intre 27 si 51 de ani, sunt mai satisfacuti de munca lor, atat in comparatie cu colegii debutanti, cat si cu cei care numara anii pe care ii vor mai petrece in scoala pana la pensionare. Un fenomen similar a fost identificat si la nivelul stresului celor trei categorii de varsta; tinerii si cei aflati aproape de pensie sunt mai stresati decat cadrele didactice din grupa de mijloc. Probabil ca insasi obtinerea gradelor didactice, ce survine in deceniile al patrulea si al cincilea de viata genereaza multa satisfactie, alaturi de realizari legate de performantele elevilor. Dupa 50 de ani insa, se pare ca uzura si solicitarile psihice, alaturi de rutina amplifica trairea stresului si reduc sursele de satisfactie.
La nivelul perceptiei comune, suntem tentati sa consideram munca educatoarelor mai usoara si mai putin solicitanta decat a celor ce predau in ciclul primar. Analiza datelor colectate conduce la concluzia surprinzatoare ca indiferent de ciclul in care lucreaza, dascalii investigati se confrunta cu solicitari la fel de stresante, chiar daca diferite. Acest fapt ar trebui sa ne determine sa valorizam mai mult activitatea si implicarea educatoarelor, care, iata, investesc si ele eforturi considerabile in profesie.
Diferentele legate de reactivitatea la stres constatate intre cadrele didactice ce lucreaza in mediul rural si, respectiv, urban, ar indreptati afirmatia ca este mai greu sa fii dascal la oras. Din pacate, numarul mic de participanti la cercetare care isi desfasoara activitatea la tara pun serios sub semnul intrebarii o astfel de afirmatie; cercetari ulterioare insa pe loturi extinse vor putea eventual confirma o ipoteza in aceasta directie.
Diferente intre modul in care sunt traite stresul si satisfactia profesionala aduce si credinta individului ca sta sau nu in puterea sa sa controleze cursul evenimentelor pe care le traverseaza. Aceasta variabila de personalitate - localizarea controlului - in varianta sa 'in exterior' se asociaza cu niveluri ridicate ale satisfactiei profesionale. Surprinzator sa constati ca cei care considera ca altii sau soarta le determina cu precadere realizarile si nereusitele sunt totusi mai satisfacuti de munca lor. Nu este deloc exclus ca acele cadre didactice care se simt puternic responsabile pentru ceea ce li se intampla sa traiasca mai intens esecurile, cu sentimentul ca nu s-au straduit suficient, fapt ce le umbreste bucuria realizarilor, iar in ansamblu le reduce starea de satisfactie profesionala.
Fara indoiala ca explicatiile propuse de autoare, ca si cele pe care le putem gasi fiecare dintre noi, cititorii, stau sub semnul incertitudinii. Dar daca Gabriela Ivan ne-a prilejuit momente de interogatie si analiza a realitatii muncii de cadru didactic, aceasta carte nu a fost scrisa in zadar.
Cui ii este adresata aceasta carte? Cercetatorilor, ca punct de plecare in documentare, responsabililor pentru starea invatamantului romanesc ca sursa de informatii si posibile directii de interventie, cadrelor didactice insele ca prilej de autointerogatie si reflectie. Poate ca si parintilor, pentru a cunoaste, intelege si pretui eforturile, deseori nestiute, depuse de educatoare si invatatoare in slujba elevilor ale caror realizari sunt sursa celor mai mari satisfactii profesionale.



Conf. dr. psih. Mariela Pavalache-Ilie


Anul aparitiei: 2009
Nr. pagini: 91