Lucrarea aceasta reprezinta textul tezei de doctorat cu acelasi titlu sustinuta de Dinu Radulescu, in 2005, la Universitatea de Arte din Bucuresti. Autorul isi apropriaza obiectul de studiu de pe o pozitie modernista, incercand sa elucideze natura sculpturii. Este interesat de valoarea plastica pura, de autonomia sculpturalului, considerand tematica, ideologia, morala etc. drept elemente expresive neplastice, „impuritati”. Sculptura este grea, masiva, palpabila, tridimensionala, un mediu artistic specific, neproblematic, lipsit de efemeritate si de ambiguitati. Sunt descrise invariante, legi de baza, principii fundamentale, elemente care au expresivitate indiferent de epoca, un soi de esenta a sculpturalului realizata mai mult sau mai putin fericit in forme particulare. De aici si abordarea binara: pe de o parte arta „cu un limbaj bine structurat”, aflata „pe un fagas normal”, autentica, vie, pe de alta parte perioadele de „involutie”, de „imbatranire” a unui stil (manierism, academism), de descompunere a formelor (fenomen explicat uneori prin utilizarea unor categorii morale). Metafora organismului apare in diverse niveluri ale analizei, forma artistica fiind inteleasa ca forma vie care se naste, se maturizeaza, imbatraneste si moare, deopotriva simptom al unei epoci si al unei personalitati creatoare. Textul contine o analiza strict tehnica a formelor in volum, dublata de o analiza a efectelor plastice cu valoare emotionala (proportii, miscare, tensionare, echilibru) pe care aceste volume le produc asupra privitorului. Titlul lucrarii delimiteaza aria de analiza – sculptura occidentala intre 1850-1950, perioada caracterizata de o mare mobilitate tehnica si spirituala.

OPINIA CITITORILOR