Comert rural: perspectiva integrarii in fluxurile de distributie ale UE
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
Pare oportuna abordarea problematicii activitatii comerciale, intr-un spatiu aparte, respectiv mediul rural, deoarece magazinele satesti, pe langa faptul ca indeplinesc un rol important in aprovizionarea populatiei, ajutand si la ridicarea calitatii vietii, constituie, in acelasi timp, si un loc pentru stabilirea contactelor sociale, o premisa pentru inradacinarea populatiei in zona si asigura o baza pentru dezvoltarea sau diversificarea altor activitati. Magazinele satesti reprezinta, in cele mai multe comunitati rurale, centrul vietii sociale, al contactelor, al conversatiilor si al schimbului de noutati si informatii.
Prin existenta sa milenara, satul romanesc a reprezentat firul continuitatii poporului nostru pe teritoriul Romaniei, ca o adaptare la mediul geografic, care a constituit creuzetul formarii acestuia, al culturii si civilizatiei.
Cu peste zece milioane de locuitori in mediul rural si mai mult de 3,3 milioane de activi agricoli, Romania are un caracter rural, taranesc si satesc, in pofida perioadei socialiste, care a dorit colectivizarea terenurilor si urbanizarea satelor, prin sistematizarea localitatilor rurale. Romania, la inceputul mileniului trei, se situeaza pe locul doi in Europa, din punct de vedere al ponderii pe care o detine populatia rurala (46,7% din populatia totala) si pe acelasi loc doi in ceea ce priveste populatia ocupata in agricultura (34,7%), de peste sase ori mai mare decat media europeana.
Alegerea mediului rural, pentru desfasurarea analizei ce constituie obiectul lucrarii de fata, a avut la baza si profundele mutatii caracteristice satului romanesc, in ultimii ani, prin trecerea la o economie de piata descen-tralizata si prin restructurarile de proprietate si, de asemenea, perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, avand in vedere preocuparile Comunitatii Europene de sprijinire a dezvoltarii din mediul rural. S-a considerat, de asemenea, ca integrarea in Uniunea Europeana va permite si crearea unei economii competitive, de inalta calitate si productivitate si dezvoltarea unei agriculturi intensive.
Pornind de la aceste considerente, lucrarea de fata a fost structurata astfel incat sa asigure la inceput o prezentare a situatiei mediului rural in contextul european si romanesc, pentru ca apoi sa se procedeze la identificarea posibilelor cai de dezvoltare a activitatii comerciale din spatiul satesc, atat intr-un cadru general, la nivel de tara, cat si intr-un cadru specific, la nivelul mediului rural.
ISBN: 978-973-709-239-7
An aparitie: 2006
Nr. de pagini: 432
Format: 17x24
OPINIA CITITORILOR