Codin. Ciulinii Baraganului. Cuprins:

Codin
Onoapte in balti
codin
Kir Nicola
Ciulinii Baraganului

Prezentare:

Cu putine exceptii, criticii literari romani n-au acceptat ideea ca Panait Istrati
apatrine literaturii romane. E. Lovinescu nu-i mentioneaza numele in mica Istorie
din 1937, iar G. Calinescu justifica eliminarea autorului Chirei Chiralina
prin ratiuni lingvistice:<< Cu toate ca Panait Istrati a dat si versiuni romane
ale operei sale franceze, el nu va fi niciodata scriitor roman deoarece versiunilorle
lipsesc spontaneitatea si traductia aceea servila a idiotismelor ce fac in frantuzeste
efect exotic. Si lucru care trebuie sa dea de meditat emigratilor, istoriile literare franceze
il ignoreaza si ele>>
Argumentul nu-i serios: povestirile in franceza ale lui Panait Istrati, transpuse de el
sau de altii in romaneste, suna bine, plac la lectura, la drept vorbind sunt exceptionale prn
culoare si miscarea epica rapida. Panait Istrati este un povestitor innascut, putem spune
chiar un mare povestitor din ramura balcanica a prozei noastre, in linia unui romantism
crepuscular si liric. Daca naratiunile sale, fabuloase, nu sunt consemnate de istoriile
literare franceze nu-i un motiv sa nu le revendicam noi."


Asa cum evocam in excursul nostru biobibliografic,„Les Chardons du Baragan“ a aparut in La Revue de Paris din 1 mai– 1 iunie 1928. In acelasi an s-a publicat in volum la

Editura Bernard Grasset beneficiind de o receptare entuziasta. Maestrul si promotorul francez al lui Istrati, Romain Rolland ii scria intr-o epistola din 21 iulie 1928:„Am

terminat de citit Ciulinii Baraganului. O carte mareata. De la un capat la altul. Dar mai ales inceputul care este epic. Cea mai cu miez, cea mai desa­var­sita din tot ceea ce

ai scris. Maiestrie absoluta. Niciodata stilul dumitale n-a fost atat de pur, de sobruşi de viguros in evocare.“
Dupa sase ani de la aparitie, Panait Istrati a intentionat sa-si traduca el insusi romanul in limba romana, dar agravarea starii sanatatii l-a impiedicat sa realizeze acest

lucru. A putut traduce doar primul capitol, publicandu-l in gazeta Pamantul, din Calarasi, in numarul din 6 iulie 1934. Dupa inca noua ani, Alexandru Talex a tradus si restul

romanului, care a aparut la Editura Moderna, in 1943, cu o prefata de Perpessicius, in care releva:„O privire sumara ar putea aseza Ciulinii Baraganului in randul acelei

literaturi sociale, legata de evenimentul rascoalelor taranesti din 1907.“ si totusi, o lectura care ofera o grila unica– aceea a romanului social– este profund eronata.
Titlul metaforic al romanului aditioneaza valori susceptibile sa intre in constructia simbolica a ciulinilor care devin simultan: simbolul vegetal, simbolul spiritual, simbolul

miscarii opus inertiei, simbolul protestului social, simbolul memoriei…
Asezand contrastiv romanul lui Istrati cu productele de gen ale contemporanilor, Perpessicius afirma ca:„Ciulinii Baraga­nului nu este un roman social, pentru ca Panait Istrati

n-a urmarit un studiu al asezarilor agrare si al conditiilor ce aveau sa duca, in mod fatal, la rascoale, asa cum a incercat, intr-un plan redus, Duiliu Zamfirescu in Tanase

Scatiu si au izbutit domnii Liviu Rebreanu si Cezar Petrescu in romanele lor. Ciulinii Baraganului e un roman simbolic, asa cum sunt mai toate cartile lui Panait Istrati.“
Atmosfera densa de nostalgie care cuprinde intinsele campii ale Baraganului istratian este in acord cu acea simplitate patetica a stilului sau care transforma textul intr-o

carte despre candoarea copilariei si adolescentei, despre capacitatea omului de a se mira esential in fata mutatiilor majore ale existentei.
„Ciulinii Baraganului“ are in opera lui Panait Istrati conditia de cea mai poetica dintre povestirile sale, romantica si implicit tributara lirismului si reveriei. Este, intr-o

simplificare propusa Eugen Simion, un elogiu al calatoriei, al migratiei pe fundalul unui spectacol natural halucinant.

Un autentic veritabil

Traind un atasament profund fata de valorile spirituale si refuzand compromisul, pe care il plaseaza in aceeasi categorie imposibil de acceptat cu banalitatea si marginirea

cotidiana care conduc spre grotesc si inacceptabil, Istrati face o mitizare a valorilor artisticului, moralitatii, justitiei. Liniile definitorii ale destinului istratian sunt

hamletiene. Istrati a crezut cu fervoare in misia culturala pe care o are de implinit in lume, asa cum a infruntat si decaderea lumii, aflate in iremediabil proces de

putrefactie.
Sinceritatea lui Panait Istrati se reveleaza in aceasta pagina de confesiuni, care este in esenta o admirabila definitie a demersului sau literar:
„Singur si sprijinindu-mi coatele la fereastra visez cateodata ore intregi. Si nu e bine. Deoarece visul este mult mai concret cand se sprijina pe stalpii puternici ai

amintirilor. Si cunosc foarte putine lucruri despre trecutul indepartat al Egiptului. Nu este de vina timpul care mi-a lipsit sa studiez, ci imposibilitatea de a retine faptele.

Creierul meu se impotriveste oricarui ajutor care vine din carti. Dacă mama mea m-ar fi inscris la liceu, eu as fi fost o mediocritate uimitoare. In vreme ce, asa cum sunt, nu

maimutaresc pe nimeni si nu indraznesc sa zbor catre inaltimi care cer aripi pe care nu le posed. In schimb, apreciez orice farama de adevar, care arde, ca fierul inrosit, inima

mea insatiabila. Sunt un foc care arde de dorinte. Pamantul si viata nu vor fi niciodata prea mari, pentru ceea ce eu pot sa simt. O cartita incandescenta– in definitiv, iata

ce sunt.

Lucian Pricop

Nr. pagini: 189