Cartea lui Enoch este un vechi text religios ebraic apocaliptic, atribuit prin traditie lui Enoch, stra-bunicul lui Noe. El contine materiale unice despre originile demonilor si ale nefilimilor, de ce au cazut unii ingeri din cer, o explicatie a motivului pentru care potopul din Geneza era necesar din punct de vedere moral si profetia domniei de o mie de ani a lui Mesia.
Sectiunile mai vechi (in principal in Cartea Observatorilor) ale textului sunt estimate ca dateaza din 300-200 i. Hr., iar ultima parte (Cartea parabolelor) probabil pana la 100 i. Hr.
Diverse fragmente aramaice gasite in sulurile Marii Moarte, precum si fragmente grecesti si latine koine, sunt dovada faptului textul a fost cunoscut de evrei si crestinii timpurii din Orientul Apropiat. Aceasta carte a fost, de asemenea, citata de unii autori din secolele I si II ca in Testamentele celor doisprezece patriarhi.
In acelasi timp evenimentele relatate permit interpretarea lor antr-o nota mai putin religioasa, sugerand ca, in realitate, descriu interactiunea lui Enoch cu personaje reale dar care nu apartin lumii terestre. Limitele limbajului si intelegerii, nu i-au permis povestitorului sa descrie fapte, informatii, obiecte si fiinte care depaseau cu mult epoca sa, atribuindu-le drept urmare unor zei.

OPINIA CITITORILOR