Cartea alba
DESCRIERE
Descriere:
Învăţăturile lui Ramtha ne oferă o perspectivă unică prin care să privim misterul vieţii. Ele ne oferă un cadru în care întrebările la care filozofia, ştiinţa şi religia nu au putut da un răspuns, capătă un nou înţeles. Aceste învăţături pot lărgi raza de acţiune a experienţei umane, dincolo de graniţele stabilite de ştiinţă şi de diversele religii din lumea de azi. Sistemul de gândire al lui Ramtha nu este nici religie, nici interpretare filozofică a realităţii. El este adevărul obţinut şi verificat prin experienţele unui membru al rasei umane. În acest fel poate fi explicată cunoaşterea lui Ramtha - ştiinţa lui Ramtha. Dat fiind că s-a păşit deja pe această cale, porţile sunt deschise pentru aceia care doresc să o exploreze şi să facă propria călătorie în necunoscut.
"Dumnezeu Tatăl este gândul captivant şi contemplativ numit viaţă - o eternitate care, precum gândurile voastre, nu poate sta nemişcată. Pentru ca gândul sau viaţa să fie o extindere continuă în eternitate, trebuie să aibă un motiv pentru a continua. Motivul sunteţi voi. Fiecare dintre voi a devenit o parte din mintea lui Dumnezeu, astfel că, prin voi, viaţa va continua să se extindă în nemărginire - cea care într-adevăr nu poate fi măsurată în timp - căci veşnicia este în acest moment. Ea este continuitatea şi eternitatea lui Acum."
Încarnarea nu a fost niciodată menită să devină o capcană. Nu s-a dorit să fie veşnică. A fost doar un joc la care să participaţi, o nouă aventură în explorarea creativităţii şi a vieţii. Însă voi v-aţi pierdut repede în simţurile întrupării, iar corpul a devenit întreaga voastră identitate. V-aţi cufundat atât de mult în materia acestui plan, încât aţi devenit oameni - oameni nesiguri pe ei, oameni vulnerabili şi temători, elementul care moare - întrucât aţi uitat de esenţa puternică din interiorul vostru. Astfel aţi învăţat ce este moartea, dar aţi uitat de viaţă. Aţi învăţat despre necaz, dar aţi uitat de bucurie. Aţi învăţat despre om, dar aţi uitat de Dumnezeu - inteligenţa voastră sublimă, care vă permite să vă creaţi iluziile oricum alegeţi să o faceţi.

OPINIA CITITORILOR