Reflectii si ganduri despre

Iubire, medicina si miracole

 

Sunt cateva lucruri pe care sunt fericit sa vi le impartasesc, de cand am scris Iubire, medicina si miracole.

          M-am retras din practicarea chirurgiei in 1989, deoarece in acea vreme mai multi profesionisti din domeniul ingrijirii sanatatii era dornici sa-mi asculte mesajul. Din momentul in care au inteles ca munca mea avea o baza stiintifica, ei erau dornici sa o accepte. Nu a mai trebuit sa ma tot explic, dar puteam in schimb sa-mi impartasesc experienta si sa ajut astfel mai multi oameni prin ceea ce invatasem. Cu zece sau cu douazeci de ani in urma, daca ascultau, erau mai dispusi sa puna in discutie validitatea lucrurilor pe care le spuneam. Eu apaream in toate acele emisiuni de dezbateri ca o sursa de conflict si de controversa. Erau multe neintelegeri privind afirmatiile pe care le facusem despre rolul bolii in viata unei persoane. Am irosit mult timp aparandu-ma si explicand ce am vrut sa spun. Ceea ce incercam sa spun era ca boala are asupra vietii unei persoane efecte care depasesc dimensiunea fizica. Existau efecte secundare benefice si o libertate de a trai, pe care unii oameni o obtineau datorita bolii, deoarece ii facea sa constientizeze ca sunt muritori. Din moment ce noi toti suntem muritori, de ce unii oameni au nevoie sa se imbolnaveasca pentru a avea libertatea sa-si traiasca vietile lor unice si sa resimta efectele secundare benefice?

          Astazi, profesionistii sanatatii si moderatorii emisiunilor de dezbateri solicita informatii. Eu sunt mai des o sursa de inspiratie si nu de inflamatie. Atat medicii, cat si pacientii au nevoie de vindecare si sunt mult mai pregatiti sa asculte si sa invete astazi. De fapt, recent am citit o carte foarte emotionanta scrisa de un medic a carui sotie a murit de cancer. In carte, el imi cere scuze. Acum, el si eu nu ne-am intalnit niciodata si nu are pentru ce sa-si ceara scuze, in afara convingerilor lui anterioare. Mesajul pe care il impartaseste prin cartea sa este urmatorul: a invatat ca familia lui a avut o experienta unica si grea, nu doar un diagnostic pentru care cineva a prescris un tratament. Invataturile si meditatiile mele au fost importante pentru el si pentru sotia lui, in timp ce au trait acea experienta. Deodata speranta si iubirea au devenit terapii complementare foarte importante.

          Inainte de a scrie aceasta introducere, am recitit cartile mele publicate pana acum si nu am fost dezamagit de ceea ce am citit. Exista multe informatii importante si utile in aceste carti. Ele sunt manuale bune de pregatire pentru cei care se confrunta cu adversitatea. Astazi sunt chiar mai intelept, datorita experientei mele avansate cu adversitatea si prin ceea ce am invatat de cand am scris aceste carti si am infiintat Grupul Pacientilor Exceptionali Bolnavi de Cancer, in 1978. Doresc sa impartasesc ce am invatat in acest timp.

          Unul din lucrurile pe care le-am invatat este ca nu am descoperit nimic nou despre comportamentul de supravietuire. Mesajul este stravechi si poate fi gasit in cuvintele profetilor din vechime si ale celor care lupta sa supravietuiasca dificultatilor de astazi, de la pacientii exceptionali la membrii Alcoolicilor Anonimi si la puscasii marini. Stiinta si medicina au confirmat desigur, prin cercetari recente, profilul de personalitate si psihologia asociate comportamentului de supravietuire si modul cum pot acestea sa influenteze chimia corpului si capacitatea sa de vindecare.

          Informatiile despre vindecare si supravietuire ne fusesera transmise de mii de ani de toti marii profeti si conducatori spirituali. Ceea ce am invatat este ca mesajul lor seamana cu al meu. Cand gasim o tema comuna in scrierile vindecatorilor, stim ca exista adevar in ele. Daca ar fi sa rescriu astazi cartile mele, m-as asigura ca includ mesajele acestor vindecatori si cele mai recente dovezi stiintifice privind avantajele acestui tip de comportament si stil de viata.

          Daca ar fi sa rescriu cartea Iubire, medicina si miracole, as putea sa iau in calcul schimbarea titlului in Efectele secundare ale cancerului. Vindecarea este dificila, la fel ca orice schimbare pe care trebuie sa o facem in viata. Eu si altii am invatat totusi ca efectele secundare ale cancerului ar putea sa nu fie exclusiv rele. Da, cancerul poate ucide si noi tindem sa vedem efectele secundare ca probleme, insa exista si efecte secundare bune. Constientizarea faptului ca suntem muritori ne poate face sa ne trezim si sa traim o viata autentica, plina se semnificatii. Va pot citi un articol intitulat„Multumesc lui Dumnezeu ca am cancer”.„Multumesc lui Dumnezeu” este pentru timpul pe care cancerul i l-a oferit autorului sa invete despre frumusetea, bunatatea si iubirea care exista pentru noi si trebuie sa le impartasim. Aceste efecte secundare pot produce si o prelungire a vietii.

          Ratusca cea urata a trebuit sa faca multe eforturi personale pentru a se regasi pe sine, pentru a-si regasi frumusetea si a-si vindeca viata. Ea nu avea sprijin din partea familiei sau a profesionistilor sanatatii, care sa o ajute sa gaseasca stima de sine si iubirea. A gasit-o reflectand. Eu simt ca un pacient nu ar trebui sa treaca prin aceeasi lupta. Familia si profesionistii din domeniul medical ar trebui sa fie capabili sa educe si sa instruiasca oamenii in legatura cu comportamentul de supravietuire adecvat atunci cand adversitatea, sub forma bolii, apare in viata lor. Problema nu este sa traim vesnic si sa-l punem la incercare pe Dumnezeu, ci sa utilizam toate fortele fizice si emotionale de care dispunem pentru vindecare. Mintea si corpul nu sunt unitati separate, ci formeaza un sistem integrat. Felul in care actionam si ceea ce gandim, mancam si simtim au toate legatura cu sanatatea noastra. Medicii ar trebui sa fie capabili sa-i invete acest comportament pe pacientii lor. Eu petrec acum mai mult timp decat oricand invatandu-i pe altii si cei mai recunoscatori pacienti ai mei sunt cei care imi multumesc ca i-am invatat cum sa faca fata greutatilor vietii, nu doar aspectelor fizice.

          Educatia medicala nu se ocupa de multe din dificultatile cu care trebuie sa se confrunte medicii si pacientii lor. Medicii trebuie sa fie buni tehnicieni si sa stie cum sa prescrie tratamente si medicamente, dar pentru ca vindecarea sa aiba loc, ei trebuie sa incorporeze in tratamentul lor si filosofia si spiritualitatea. Noi trebuie sa simtim, asa cum trebuie sa gandim. Cand existenta unui om este amenintata, sunt mai multe probleme si intrebari cu care avem de luptat, in afara medicamentelor de luat sau a operatiei ce ar trebui facuta. Asa cum scria o doamna, avem nevoie de o societate de investitii reciproce– pacientul si medicul investind unul in celalalt.

          Deci cum sa manifesti un comportament de supravietuitor si cum sa gasesti un doctor bun, care stie sa-si foloseasca expertiza si sa fie invatatorul tau? Intreaba-l pe doctor daca a fost criticat vreodata de familia lui, de pacienti sau de asistente. Daca va raspunde ca a fost criticat, acel doctor este bun si trebuie folosit. De ce? Fiindca este o persoana de la care ai o speranta. Nu critici o persoana despre care nu crezi ca este dornica sa asculte, sa invete si care speri sa se schimbe. Asa cum spunea poetul persan Rumi:„Criticile imi lustruiesc oglinda”. Medicii buni inteleg acest lucru. De asemenea, asistentele ii cunosc pe medicii capabili, grijulii, din experienta lor cu ei, deci intrebati-le care este parerea lor si nu ezitati sa spuneti cu voce tare daca nu sunteti tratati cu respect. Comportamentul supus nu este un comportament de supravietuire. Cautati sa fiti o fiinta umana, nu un diagnostic sau un numar intr-un salon.

          Am amintit ca, in timp ce imi revedeam cartile anterioare, m-am simtit satisfacut de continutul lor. Urmatorul meu sentiment a fost pur si simplu sa-mi amintesc numerosii oameni minunati si plini de iubire care au fost si inca sunt invatatorii mei. Acum, cand nu mai stau alaturi de ei mai multe ore in fiecare saptamana, le simt lipsa, si recitindu-le intamplarile ajung intr-adevar sa le inteleg mult mai clar.

          Atat de multe religii si filosofii ne spun cum sa ne gasim calea. Ceea ce incearca toate sa ne spuna este sa fim atenti la sentimentele si trairile noastre si sa le lasam sa ne calauzeasca. Daca ne ignoram corpul si mesajele lui, la un moment dat vom suporta consecintele. Doua dintre mesajele lui Iisus Hristos rezuma foarte bine acest lucru:„Cel care cauta sa-si salveze viata si-o va pierde si cel care este dornic sa-si piarda viata si-o va salva”. Eu interpretez aceste cuvinte ca insemnand ca ne pierdem viata autentica atunci cand o facem sa depinda de solicitarile altora sau cand devenim ceea ce vor altii sa fim pentru a le obtine iubirea sau pur si simplu pentru a continua sa aiba grija de noi. Atunci cand constientizam ca suntem muritori, refuzam sa traim viata care ne omoara si incepem sa traim si sa fim noi insine. La nivel practic, s-ar putea sa fie nevoie sa ne schimbam ocupatiile, sa ne mutam in alta locuinta, sa ne vindecam ori sa punem capat unor relatii, sa gasim o noua atitudine si un nou rost in viata si sa lucram pentru adevaratul Dumnezeu.

          Viata voastra este pastrata in corpul vostru. Al doilea mesaj al lui Iisus Hristos:„Daca nu manifesti ceea ce se afla in launtrul tau, ce nu manifesti te va distruge. Daca dai nastere la ce se afla in launtrul tau, ceea ce vei da nastere te va mantui”. El vorbeste despre sentimente si despre amintirile corpului si are dreptate.

          Primele scrieri spirituale ne spun sa stam linistiti si sa ascultam. Kabbala ne da instructiuni specifice despre cum sa auzim glasul lui Dumnezeu si sa ne luminam, astfel incat intelepciunea noastra sa poata fi folosita pentru a-i ajuta pe altii. Supravietuitorii isi gasesc timp sa stea linistiti si sa asculte. Puteti sa-i spuneti meditatie, imaginatie, vizualizare, relaxare sau tinerea unui jurnal, dar toate acestea inseamna sa-ti gasesti timp sa stai linistit si sa asculti vocea launtrica si vocea care ti se adreseaza. Adesea am aceasta experienta cand ies sa alerg ori sa merg cu bicicleta singur, atunci cand nimic nu ma distrage. Faceti-va timp sa ascultati. Daca ascultati, veti invata care este misiunea voastra aici si veti fi capabili sa muriti plini de bucurie, stiind ca ati servit in felul vostru si ca ati implinit motivele pentru care ati fost creati. Supravietuitorii se ocupa de aspectele spirituale, esentiale si emotionale ale vietii lor. Cand ne promitem sa traim iubirea neconditionata, altruista, incepe adevarata vindecare. Atunci nu ne mai straduim sa schimbam oamenii, ci ne consacram oamenilor. Iubirea insasi este o forta vindecatoare miraculoasa. Intr-un sens, este miracolul si motivul pentru care existam. Deci intrebati-va ce lectie aveti de invatat aici si invatati acea lectie in timp ce impartiti iubire lumii. Amintiti-va ca orbirea iubirii face lucruri marete pentru inlaturarea ranilor lumii.

          Noi spunem ca iubirea este oarba fiindca ea ne ajuta sa vedem lumea intr-un mod semnificativ pentru supravietuire. Orbirea iubirii este terapeutica, deoarece ne permite sa functionam fara sa pastram in noi imaginile greutatilor vietii. Ea spune oamenilor:„Daca nu puteti iubi, cel putin folositi-va uitarea pentru a putea trai o viata mai linistita, incapabili sa va amintiti toate lucrurile pe care oamenii le-au facut sa va enerveze. Sunt aici sa va ajut sa supravietuiti si la fel este si Creatorul nostru”. Daca Dumnezeu nu ar fi fost energie inteligenta si plina de iubire, nici unul dintre noi nu ar fi aici si acum. Capacitatea de vindecare este innascuta in noi si in toate fiintele vii. Dumnezeu nu joaca la curse. Ne deranjeaza cand bacteriile devin rezistente la antibiotice, dar nu prin capacitatea noastra de a deveni rezistenti fata boli. Amandoua sunt mecanisme de supravietuire puse acolo de Creatorul nostru pentru a sustine viata in mod echilibrat.

          Nu traiti un rol. Traiti o viata autentica. Multi oameni mor atunci cand nu mai pot sa lucreze din cauza bolii. Ei nu vad relatiile ca fiind o alta ratiune de a trai. Pe de alta parte, o mama cu noua copii s-ar putea sa nu moara din cauza nasterii copiilor, ci atunci cand copiii parasesc casa parinteasca. Descoperiti-va viata si traiti-o. Nu traiti un rol.

          Va rog sa va amintiti ca informatiile nu schimba pe nimeni. Inspiratia da. Gasiti-va ratiunea de a trai, rostul vietii. Lasati-va inspirati si urmati revelatia si transformarea. Eu am gasit doar cateva informatii care va pot ajuta sa va schimbati. Este vorba de faptul ca sunteti muritori si ca veti muri intr-o zi. Prin urmare, nu faceti ceva sa nu muriti, ci faceti lucruri care va intaresc calitatea vietii si s-ar putea sa fiti surprinsi cat de mult veti trai. Acceptati ca veti muri si luati decizii privind felul in care doriti sa va petreceti timpul limitat pe care il aveti. Atunci nu trebuie sa mergeti la terapie in ceruri pentru a trata amaraciunea si resentimentele pentru toate lucrurile pe care le-ati facut si apoi sa muriti oricum.

          Invatati din intelepciunea altora si bucurati-va de experienta vietii. Amintiti-va ca Biblia se incheie cu Revelatii si nu cu Concluzii, iar terminarea unei scoli este doar un inceput, nu un sfarsit. Va rog sa primiti aceasta carte ca pe o revelatie si sa-mi permiteti sa va fiu calauzitor pentru transformare si pentru o viata linistita, plina de iubire si de vindecare. Incepeti acum.

 
Dr. Bernie S. Siegel.

Cuprins:

Reflectii si ganduri despre Iubire, medicina si miracole ix

Introducere 1

I. ATENTIA ACORDATA CORPULUI 9

1. Ascultatorul privilegiat 11

2. Parteneriatul vindecarii 39

3.  Boala si mintea 77

4. Dorinta de a trai 118

 
II. INCLUDEREA MINTII 149

5. Inceputul calatoriei 150

6. Focalizarea mintii pentru vindecare 175

7. Imaginile in boala si vindecare 188

8. Sa devii exceptional 194

9. Iubire si moarte 248

Anexa 272

Despre autor 283
 

Fragmente:

Boala si mintea

 

          Neglijarea legaturii dintre minte si corp de catre medicina tehnologica este de fapt o scurta aberatie din perspectiva intregii istorii a artei vindecarii. In medicina traditionala tribala si in practica occidentala de la inceputurile sale in opera lui Hipocrate, nevoia de a opera prin mintea pacientului a fost intotdeauna recunoscuta. Pana in secolul al XIX-lea, autorii din domeniul medical rareori nu reuseau sa observe influenta mahnirii, disperarii sau descurajarii asupra inceputului sau rezultatului unei boli, dar nici nu ignorau efectele vindecatoare ale credintei, increderii si pacii sufletesti. Multumirea era considerata o pre-conditie pentru sanatate.

          Medicul modern a dobandit atat de multa putere asupra anumitor boli prin medicamente, insa a uitat totusi taria potentiala din launtrul pacientului. Un prieten medic mai in varsta mi-a spus recent ca a citit jurnalul unui unchi al sau, tot medic. In primii ani, autorul jurnalului nota intotdeauna ce se intampla la nivelul individului inaintea unei boli sau la nivelul comunitatii inainte de izbucnirea unei epidemii, dar pe masura ce medicina a devenit mai tehnologica, aceasta parte a istoriei a devenit din ce in ce mai putin importanta pentru el si in final a fost complet omisa. Constientizarea puterilor mintii a fost pierduta, fiindca medicina a eliminat toate datele„soft”, informatiile care nu sunt usor de cuantificat sau nu sunt socotite stiintifice.

 

 

MINTEA– BENIGNA SAU MALIGNA

 

          O parte a efectului mintii asupra sanatatii este directa si constienta. Amploarea modului in care ne iubim pe noi insine determina daca mancam cum trebuie, dormim suficient, fumam, folosim centura de siguranta, facem exercitii fizice si asa mai departe. Fiecare din aceste alegeri este o afirmatie despre cat de mult ne ingrijim de viata noastra. Aceste decizii controleaza circa 90% din factorii care determina starea noastra de sanatate. Problema este ca motivatia majoritatii oamenilor de a-si asigura aceste conditii de baza este modificata de atitudini ascunse constientizarii de zi cu zi. Ca urmare, multi dintre noi avem intentii amestecate.

          Sa ne gandim, de exemplu, la Sara, o femeie care a venit la mine cu un cancer la san, acum cativa ani; fuma atunci cand am intrat in rezerva ei de spital. Actiunea ei spunea clar:„Vreau sa ma scapi de cancer, dar sunt nehotarata daca vreau sa traiesc, deci cred ca voi risca un al doilea cancer”. Ma privea jenata si a spus:„Banuiesc ca o sa-mi spuneti sa ma las de fumat”.

         „Nu, i-am spus eu. O sa-ti spun sa te iubesti singura. Atunci te vei lasa de fumat”.

          S-a gandit o clipa si mi-a raspuns:„Bine, ma iubesc. Doar ca nu ma ador”. (In cele din urma, Sara a ajuns sa se adore si a renuntat la fumat).

          Era o replica buna, dar ea exemplifica o problema importanta pe care multi oameni o au cu ei insisi. Iubirea de sine a ajuns sa insemne doar vanitate si narcisism. Mandria de a exista si hotararea de a ne ingriji de propriile nevoi si-au pierdut rostul. Totusi, o adorare de sine pozitiva, fara rezerve, ramane esenta sanatatii, cel mai important atu pe care un pacient trebuie sa-l dobandeasca pentru a deveni exceptional. Stima de sine si iubirea de sine nu sunt pacate. Ele ne fac viata o bucurie, in loc sa fie o truda.

          Totusi, mintea nu actioneaza doar prin alegeri constiente. Multe din efectele ei sunt resimtite direct in tesuturile corpului, fara sa fie constientizate de catre noi. Sa ne gandim la cateva din expresiile noastre obisnuite:„Il doare in gat/fund. Da-te jos din spatele meu. Aceasta problema ma mananca de viu. Imi frangi inima”. Corpul raspunde la mesajele mintii, fie ca sunt constiente sau inconstiente. In general, acestea pot sa fie mesaje de„viata” sau de„moarte”. Sunt convins ca avem nu doar mecanisme de supravietuire, cum ar fi reactia„lupta sau fugi”, ci si un mecanism de„moarte”, care ne opreste in mod activ mecanismele de aparare, incetinind functiile corpului si ducandu-ne spre moarte, atunci cand simtim ca viata noastra nu mai merita sa fie traita.

          Fiecare tesut sau organ din corpul nostru este controlat de o actiunea complexa a substantelor chimice care circula prin sange, hormonii secretati de grandele noastre endocrine. Acest amestec este controlat de„glanda maestru”, glanda pituitara (sau hipofiza), situata in mijlocul capului, chiar la baza creierului. Producerea hormonilor pituitari este controlata, la randul ei, de secretiile chimice si de impulsurile primite de la hipotalamusul aflat in apropiere. Aceasta glanda minuscula regleaza cea mai mare parte a proceselor inconstiente de intretinere a corpului, cum ar fi bataile inimii, respiratia, presiunea sanguina, temperatura si altele.

          Fibrele nervoase intra in hipotalamus din aproape toate regiunile creierului, astfel incat procesele intelectuale si emotionale care se petrec oriunde in creier influenteaza corpul. De exemplu, acum vreo cinci ani, cercetatorii privind dezvoltarea copilului au descoperit„nanismul psihosocial”, un sindrom obisnuit in care o atmosfera emotionala nesanatoasa de acasa impiedica dezvoltarea fizica a copilului. Cand un copil este prins intr-un„schimb de focuri” de ostilitate si se simte respins de parintii sai, crescand astfel cu o stima de sine redusa, centrul emotional al creierului, numit sistemul limbic, actioneaza asupra hipotalamusului pentru a opri productia hormonilor de crestere ai glandei pituitare.

          Sistemul imunitar consta din peste douasprezece tipuri diferite de globule (celule) albe concentrate in splina, timus, noduli limfatici si care patruleaza intregul corp prin sistemele sanguin si limfatic. Acestea sunt impartite in doua grupe principale. Globulele din grupul B produc substante chimice care neutralizeaza toxinele produse de agentii patogeni, ajutand corpul sa-si mobilizeze mijloacele de aparare. Globulele din grupul T sunt alcatuite din celule„ucigase”, care distrug bacteriile si virusii invadatori.

          Cercetarile recente au aratat ca exista nervi necunoscuti pana acum care leaga timusul si splina direct de hipotalamus. Alte studii au aratat ca globulele albe raspund direct la o parte din neurotransmitatori, acele substante chimice care transmit mesajele de la un nerv la altul.

          Dovezile anatomice privind controlarea directa a sistemului imunitar de catre creier au fost confirmate in studii pe animale. Doua grupuri de oameni de stiinta au folosit in mod independent tehnicile de conditionare ale lui Pavlov pentru a schimba raspunsul imunitar. La Centrul Medical al Universitatii din Rochester, psihiatrul Robert Ader si imunologul Nicholas Cohen au dat in mod repetat apa indulcita cu zaharina unor cobai impreuna cu un medicament imunosupresor. Mai tarziu, ei au reusit„sa pacaleasca” animalele sa-si suprime propriile raspunsuri imunitare, dandu-le doar apa indulcita. Lucrand pentru Institutul National al Sanatatii, dr. Novera Herbert Spector a conditionat cobai in mod asemanator, determinandu-i sa-si intareasca raspunsurile imunitare atunci cand erau expusi la vapori de camfor.

          Sistemul imunitar este deci controlat de creier fie indirect, prin intermediul hormonilor din sange, fie direct prin nervi si neurotransmitatori. Una din explicatiile cele mai larg acceptate ale cancerului, teoria„supravietuirii”, afirma ca celulele canceroase se dezvolta in corpurile noastre tot timpul, dar sunt distruse in mod normal de globulele albe inainte de a se putea dezvolta formand tumori periculoase. Cancerul apare atunci cand sistemul imunitar este suprimat si nu mai poate face fata acestei amenintari de rutina. Rezulta ca orice tulbura controlul creierului asupra sistemului imunitar va stimula malignizarea.

          Ruptura apare in primul rand prin sindromul cronic de stres descris prima data de Hans Selye in1936. Amestecul de hormoni eliberati de glandele suprarenale, ca parte a raspunsului de tip„lupta sau fugi”, suprima sistemul imunitar. Acest lucru era firesc atunci cand era vorba de amenintarile ocazionale cu care se confruntau stramosii nostri, cand erau atacati de animalele salbatice. Totusi, cand tensiunea si anxietatea mentin permanent raspunsul imunitar activ, hormonii reduc rezistenta fata de boli, slabind chiar nodulii limfatici. Mai mult, exista acum dovezi experimentale ca„emotiile pasive”, cum ar fi mahnirea, sentimentele de esec si reprimarea maniei, produc o hipersecretie a acestor hormoni, care suprima sistemul imunitar.

          Inca nu intelegem toate caile prin care substantele chimice din creier influenteaza emotiile si gandurile, dar este evident ca starea mintii noastre are un efect imediat si direct asupra starii corpului nostru. Ne putem schimba corpul ocupandu-ne de felul in care (ne) simtim. Daca ne ignoram disperarea, corpul primeste un mesaj de„moarte”. Daca ne confruntam cu durerea si cerem ajutor, atunci mesajul este„Este greu sa traiesc, dar doresc sa traiesc” si sistemul imunitar ne mentine in viata.

          Eu folosesc doua instrumente principale pentru schimbarea corpului– emotiile si vizualizarea. Avem doua cai prin care putem face ca mintile si corpurile noastre sa comunice intre ele. Emotiile si cuvintele noastre transmit corpului ceea ce asteptam de la el si, prin vizualizarea anumitor schimbari, noi putem ajuta corpul sa realizeze ce dorim. Atat emotiile, cat si vizualizarea sunt transmise in mod evident prin sistemul nervos central si se pot baza pe cercetarile intreprinse de Robert Becker, un chirurg ortoped si cercetator.

          Becker a studiat sistemele electrice ale corpului. Cercetarile sale au dus la folosirea electricitatii pentru vindecarea fracturilor. Becker a observat ca pacientii hipnotizati pot produce, la comanda, modificari ale voltajului in anumite zone ale corpului. Daca aceste voltaje controleaza procesele chimice si celulare ale vindecarii, asa cum crede Becker, atunci avem o explicatie stiintifica pentru vindecarile prin hipnoza si pentru efectul placebo. Este bine cunoscut, de exemplu, faptul ca pacientii hipnotizati isi pot vindeca negii. Asa cum scria Lewis Thomas in cartea The Medusa and the Snail (Meduza si melcul):

 

            Nu poti sta acolo sub hipnoza, preluand sugestii si facandu-le sa actioneze cu atata acuratete si precizie, fara sa accepti existenta a ceva care sa semene foarte mult cu un controlor. Nu m-ar insela in privinta influentei complicate asupra centrilor inferiori, fara sa trimita un set foarte detaliat de specificatii, peste capul meu.

            O anumita inteligenta sau altceva stie sa scape de negi si acesta este un gand tulburator.

            De asemenea, este o problema minunata, ce trebuie rezolvata. Gandeste-te doar ce am sti, daca am intelege clar ce se intampla atunci cand un neg este inlaturat prin hipnoza… am afla despre un fel de super-inteligenta care exista in fiecare dintre noi, infinit mai desteapta si avand o cunoastere tehnica mult mai avansata decat intelegerea noastra actuala. Ar merita sa avem un Razboi impotriva Negilor, o Infrangere a Negilor, un Institut National al Negilor etc.

 

          Bioelectricitatea s-ar putea sa ne permita intr-o zi sa ajungem direct la acel„controlor”, sa intelegem exact cum si de ce tumorile scad uneori, cand pacientii sunt convinsi ca o metoda de tratament neortodoxa– hipnoza, dieta, rugaciunea, meditatia– va functiona. Asa cum mi-a scris odata Becker:„Efectul placebo nu este doar real, ci si foarte important, iar metodele voastre s-ar putea sa fie mult mai eficiente decat credeti”.

          Fie ca putem sau nu sa ne controlam toate vindecarile cu ajutorul stimulilor electrici, pacientii exceptionali– adica potential toti pacientii– nu ar trebui sa astepte neajutorati mijloace artificiale. Ei pot invata sa se vindece singuri si sa ramana sanatosi. Daca va pot invata cum sa va simtiti bine in legatura cu viata voastra, sa va iubiti pe voi, dar si pe altii si sa dobanditi pacea mintii, schimbarile necesare vor putea avea loc. Iubirea si imbratisarile mele pot parea prostesti in pavilion, dar ele sunt stiintifice. Problema este ca noi nu stim inca tehnicile psihologice necesare pentru a porni rapid si eficient procesul de vindecare la toti oamenii. Atat de multe schimbari au loc la nivel inconstient, incat este greu sa le masori clinic fara o testare psihologica foarte atenta. Intr-o zi, eu sper sa putem prescrie ceva de felul„o imbratisare la fiecare trei ore”, in locul unui medicament sau al unui impuls electric, dar deocamdata trebuie sa ne intoarcem la consideratiile noastre privind potentialul de a face rau al mintii, pentru a putea apoi sa gasim un antidot.

 

 

SA FACEM FATA STRESULUI

 

          S-a spus adesea ca stresul este unul din elementele cele mai distructive din vietile de zi cu zi ale oamenilor, insa este doar o jumatate de adevar. Felul in care noi reactionam la stres pare sa fie mai important decat stresul insusi. Totul a pornit din experienta lui Hans Selye, savantul care a dezvoltat intregul concept privind stresul si efectele sale asupra corpului.

          La varsta de saizeci si cinci de ani, Selye a fost diagnosticat cu un sarcom cu celule reticulate, un tip de cancer cu o rata de vindecare extrem de scazuta. Poate ca este ultima forma de stres, dar intr-un interviu, Selye a discutat cum a reactionat la el intr-un mod exceptional:

 

            Eram sigur ca o sa mor, deci mi-am spus:„Ei bine, acum, e cel mai rau lucru ce ti se poate intampla, dar sunt doua cai pe care le poti urma; fie te poti considera un candidat jalnic, asteptandu-ti randul sa mori si sa jelesti un an, fie poti incerca sa storci cat mai mult din viata ta”. Am ales ultima varianta, pentru ca sunt un luptator, iar cancerul imi oferea cea mai mare lupta din viata mea. Am luat-o ca pe un experiment natural care ma impingea catre ultimul test: avem dreptate sau ma inselam. Apoi s-a intamplat ceva ciudat. A trecut un an, doi, trei si uite ce s-a intamplat. S-a dovedit ca eu eram acea exceptie fericita…

            Dupa aceea, am facut un efort deosebit sa-mi reduc nivelul de stres. Trebuie sa fiu foarte atent ce spun, fiindca sunt un om de stiinta si nu exista statistici care sa spuna daca stresul este legat de cancer. Alaturi de cauzele genetice si de mediu ale cancerului, pot sa spun doar ca relatia dintre stres si cancer este mai degraba complicata. La fel cum electricitatea poate cauza ori preveni incalzirea, in functie de cum sunt echilibrate elementele, stresul poate declansa, dar si preveni boala.

            (Ziaristul care i-a luat interviul l-a intrebat:)„Unii oameni au descris cancerul ca o boala, ca un mod prin care corpul se respinge pe sine. Acum pentru a duce aceasta premisa cu un pas inainte, s-ar putea ca atunci cand oamenii refuza sa-si accepte nevoile de baza sa fie mai predispusi sa dezvolte un cancer? Cu alte cuvinte, daca o persoana isi refuza nevoile de baza, corpul se poate rascula si se poate respinge pe sine?

            (Selye a raspuns:)„Nu spun nici da, nici nu. Sunt om de stiinta, nu filosof. Tot ce pot sa spun ca om de stiinta este ca majoritatea bolilor fizice au in mare parte origine psihosomatica”.

 

          Dovezile adunate de cand dr. Selye a scris aceste cuvinte sugereaza ca el a fost excesiv de prudent. In mod special, declansarea si cursul bolii sunt puternic legate de capacitatea si dorinta persoanei de a face fata stresului. Formele de stres pe care noi le alegem provoaca un raspuns total diferit la cei care ar vrea sa le evite, dar nu pot. Sentimentul de neajutorare este mai rau decat stresul insusi. Probabil din aceasta cauza, numarul de cazuri de cancer este mai mare la negri decat la albi in America, deoarece cancerul este asociat cu mahnirea si depresia. Cei mai predispusi sa moara din cauza unui atac de cord nu sunt conducatorii executivi foarte solicitati, ci mai degraba cei condusi, subordonatii si muncitorii din fabrici, care nu au autonomie si ale caror vieti scurtate dau o noua semnificatie expresiei„plictiseala de moarte”.

          Interpretarea stresului este intotdeauna inselatoare pentru cel care priveste din afara, pentru ca aceleasi circumstante pot fi daunatoare pentru unul si neutre sau chiar benefice pentru altul. Psihiatrul Jerome Frank de la Universitatea Johns Hopkins, citand un studiu efectuat in 1961 de L. E. Hinkle, noteaza ca„stresul vine in principal din interpretarea evenimentelor de catre pacient”. In studiul pe termen lung al lui Hinkle, experientele de viata care par benigne unui observator obiectiv sunt resimtite adesea ca fiind stresante de catre pacienti si cei asociati cu boala. Invers, stresul care poate parea insuportabil observatorului– cum ar fi saracia, moartea unei rude, alcoolismul in familie– nu sunt de obicei asociate cu boala, daca pacientii nu le considera stresante.

           Acest lucru este deosebit de adevarat in cazul copiilor. Adultii presupun adesea ca toti copiii sunt fericiti, in timp ce unii copii sunt traumatizati de evenimente, chiar daca nu o arata. Unii copii ajung sa se sinucida cand primesc un calificativ B in loc de A pe carnetul de note, pentru ca si-au internalizat asteptarile parintilor sau au reactionat la un comentariu care i-a facut sa simta ca nu sunt iubiti.

          Dar mintea stiintifica este rareori convinsa de studiile psihologice asupra oamenilor. Exista mult prea multe variabile pentru ca un cercetator sa le poata controla pe toate. Testele pe animale au adus totusi dovezi convingatoare. Pe la mijlocul anilor 1970, regretatul Vernon Riley, de la Seattle's Pacific Northwest Research Foundation, a realizat o serie de experimente cu o specie de soareci susceptibili sa aiba cancer la san. Crescand o parte din ei in medii protejate, lipsite de stres, iar alta parte in medii stresante, el a reusit sa diferentieze rata cazurilor de cancer de la 7% la 92%.

          Un experiment din 1981, realizat de trei psihologi, a dovedit acelasi lucru simuland mult mai bine o experienta umana. Madelon Visintainer si doi colaboratori au injectat trei grupe de soareci cu celule tumorale vii. Peste o zi, ei au supus soarecii din doua grupe unor socuri electrice. Stresul a fost administrat astfel incat un grup sa nu-l poata evita, in timp ce soarecii din celalalt grup erau avertizati printr-un semnal si puteau sa scape sarind peste o bariera. La grupul neajutorat, 73% au facut cancer, in timp ce la grupul care avea o sansa de scapare au fost doar 37%. Procentul a fost putin mai bun decat al soarecilor din grupul de control, care nu au fost supusi niciunui soc.

          Nivelul de stres este determinat in mare parte de societate. Culturile care pun mare pret pe o combinatie de individualism si competitie sunt cele mai stresante. Cele care par sa produca cel mai putin stres si au ratele cele mai scazute de cancer sunt comunitatile cu legaturi stranse, in care relatiile de sprijin si de iubire constituie norma, iar oamenii in varsta pastreaza un rol activ. Credinta religioasa si o atitudine deschisa de acceptare fata de sexualitate sunt alte doua caracteristici comune ale societatilor cu o rata redusa de cancer.

          O parte din aceste circumstante favorizeaza si longevitatea. Locuitorii din Georgia, din Valea Hunza, membrii comunitatilor de mormoni din America si ai triburile Abujmarhia din centrul Indiei sunt exemple excelente. Membrii triburilor Abujmarhia se bucura de un mediu nepoluat, au un regim alimentar complet natural, de relatii sexuale inainte de casatorie, incepand din adolescenta, muncesc relaxat, dar uneori din greu la camp in timpul zilei, danseaza si povestesc seara si se odihnesc suficient. Cancerul este absolut necunoscut in randul lor.

          Trebuie sa observam ca aceste societati nu investesc timp si bani pentru a ajuta copiii cu malformatii sa supravietuiasca, deci factorii fizici determinati de selectia naturala influenteaza si numarul de boli. Totusi, factorii externi nu sunt totul. Puritatea mediului si moartea in urma defectelor genetice domina inca alte zone subdezvoltate, dar cancerul este mai obisnuit la triburile care se angajeaza in mod regulat in razboaie decat la cele care traiesc in pace.

          Securitatea rutinei pare sa ajute la limitarea bolilor grave. Societatile structurate inchise, in care toti membrii stiu ce se asteapta de la ei, chiar atunci cand abaterea de la norma nu este tolerata– mormonii, adventistii de ziua a saptea si mennonitii din Statele Unite, de exemplu– au rate mai scazute decat membrii societatii mai deschise din jurul lor.

          Cand oamenii isi parasesc societatea inchisa pentru a duce o viata cu mai multe necunoscute, incidenta bolilor ajunge repede la nivelul culturii in care se integreaza.

          Intr-o societate ca a noastra, raspunsul la stres este lasat in seama individului, care trebuie sa invete sa se deconecteze psihologic de presiunile externe. Dr. Herbert Benson, de la Facultatea de Medicina a Universitatii Harvard, a aratat ca abilitatea de a mentine un nivel sanatos al colesterolului este legata direct de capacitatea de a face fata stresului prin relaxare. Cu meditatie si exercitii fizice, noi ii putem invata pe oamenii orientati spre succes si cu sarcini multe (Tip A) sa evite atacurile de cord, pastrandu-si comportamentul de Tip A. Studii efectuate pe oameni care mediteaza in mod regulat au aratat ca varsta lor psihologica era mult mai mica decat varsta reala. Aceste tehnici nu aduc beneficii oamenilor fara motivatia de a le folosi. Prima cerinta este sa-i facem pe oameni sa se iubeasca pe sine suficient pentru a avea grija de corpurile si de mintile lor.

          Stresul poate fi masurat. Unul din standarde, dezvoltat de dr. Thomas Holmes si dr. Richard Rahe, foloseste o lista de patruzeci si trei de schimbari pentru a evalua probabilitatea de imbolnavire. Evaluarea incepe cu un istoric al vietii emotionale recente a persoanei, atribuindu-se un anumit numar de„puncte” fiecarei crize din viata, cum ar fi schimbarea sau pierderea locului de munca, plecarea copiilor la colegiu, casatoria sau divortul, mutarea intr-o casa noua si altele.

          Valoarea cea mai mare, de 100 de puncte, este legata de cea mai dureroasa pierdere, moartea sotului sau a sotiei. Acest eveniment traumatic maxim este adesea urmat de un cancer sau de alta boala grava intr-un an sau doi. Studii recente au confirmat ca sotii sau sotiile supravietuitoare au sistemele imunitare deprimate cel putin un an. Alte cercetari au aratat ca, intr-un interval de o zi, orice stres necontrolat scade eficienta sistemului imunitar al corpului (celulele ucigase nu mai lupta cu invadatorii).

          Noi dovezi sugereaza ca divortul poate fi chiar mai devastator la multi oameni, fiindca le este greu sa accepte ca relatia s-a terminat cu adevarat. Intr-adevar, oamenii divortati au rate mai ridicate de cancer, boli de inima, pneumonie, hipertensiune si moarte accidentala decat persoanele casatorite, celibatare sau vaduve. Barbatii casatoriti au un sfert din rata cancerelor de plaman a oamenilor celibatari si pot fuma de trei ori mai mult cu aceeasi incidenta a cancerului de plaman fata de celibatari.

          De asemenea, rasturnarile in cariera pot duce la boli grave. Infrangerile lui Napoleon, Ulysses S. Grant, William Howard Taft si Humbert Humphrey au fost adesea asociate cu cancerele lor fatale.

          Unul din argumentele celor care minimalizeaza rolul factorilor mentali in cancer a fost faptul ca perioada de latenta este prea lunga pentru ca mintea sa poata juca un rol in cancerul la copii, dar nu exista dovezi privind contrariul. Un studiu facut la Colegiul de Medicina Albert Einstein din Bronx a observat ca, la copiii cu cancer, au existat de doua ori mai multe crize recente decat la ceilalti copii. Un alt studiu a aratat ca 31 din 33 de copii cu leucemie avusesera o pierdere sau o mutare traumatica in ultimii doi ani inaintea diagnosticarii. Psihologii invata acum despre copii ca sunt mult mai receptivi decat si-au imaginat pana acum si nu as fi surprins daca nu cumva cazurile de cancer la copiii mici ar fi legate de mesajele transmise de conflictele parintilor sau de dezaprobarea perceputa chiar din pantecul mamei. Nu spun asta pentru a crea sentimentul de vinovatie, ci pentru a intelege participarea noastra in procesul vindecarii.

          Ocupandu-ne de problemele prezentate de cancer, asadar, trebuie sa nu uitam efectele pe care aceasta criza le poate avea asupra familiei si prietenilor, in special daca pacientul moare. Doctorul trebuie sa-i ajute pe altii sa faca in mod deschis fata temerilor si pierderilor, in efortul de a preveni viitoare boli. Atunci cand stresul este infruntat si iubirea este impartasita, toti– atat familia, cat si pacientul– beneficiaza.

 

 

DISPERARE TACUTA

 

          Nu orice persoana care sufera o pierdere tragica sau o schimbare stresanta in stilul de viata dezvolta o boala. Factorul hotarator pare sa fie modul in care omul face fata problemei. Cei care isi pot manifesta deschis sentimentele si isi continua viata pot sa ramana sanatosi, in general.

          Sotul unei paciente mi-a telefonat odata si m-a intrebat:„Ce i-ati spus sotiei mele?” Mi-a spus ca sotia venise acasa si tipase la el ore intregi in legatura cu cei douazeci de ani de casatorie - si el credea ca fusesera niste ani destul de buni. I-am spus:„Nu i-am spus nimic sotiei dumneavoastra, dar ea a inteles ca are cancer si va impartaseste resentimentele acumulate de-a lungul anilor”. Mania este o emotie normala, daca este exprimata atunci cand o simtim. Daca nu este exprimata, se dezvolta in resentimente sau chiar in ura, emotii care pot fi foarte distructive. O femeie care spune:„Voi face sa mearga aceasta casatorie, chiar daca ma ucide” s-ar putea sa descopere ca asta se va intampla.

          Daca o persoana se ocupa de manie sau de disperare, atunci cand acestea apar pentru prima data, boala nu trebuie sa apara. Daca nu suntem preocupati de nevoile noastre emotionale, ne pregatim pentru boala fizica. Totusi, ce credeti ca ar alege cei mai multi dintre noi: sa spuna vecinilor ca trebuie sa vada un psihiatru sau ca ar avea nevoie de o operatie? Ne simtim jenati sa spunem ca am innebunit, dar nu ca ne-am imbolnavit.

          Din fericire, in general, oamenii fericiti nu se imbolnavesc. Atitudinea fiecarui om fata de el insusi este cel mai important factor in pastrarea sanatatii sau in vindecare. Oamenii care sunt impacati cu ei insisi si cu mediul in care traiesc au mai putine boli grave decat ceilalti oameni.

          Intr-unul din cele mai cuprinzatoare studii privind aceasta„multumire”, psihiatrul George Vaillant a urmarit doua sute de absolventi ai Universitatii Harvard timp de treizeci de ani, coreland starea lor de sanatate cu testele psihologice, in fiecare an. Comparand grupul celor nai fericiti cu grupul celor mai nefericiti, el a consemnat:„Din 59 de barbati, cu cea mai buna sanatate mentala, evaluata de la 21 pana la 46 de ani, doar doi s-au imbolnavit grav ori au murit pana la varsta de 53 de ani. Din 48 de barbati cu cea mai proasta stare de sanatate mentala, evaluata de la 21 pana a 46 de ani, 19 s-au imbolnavit grav ori au murit”. Cei care erau extrem de satisfacuti de vietile lor avea o zecime din rata de boli grave sau decese fata de semenii lor nesatisfacuti. Datele ramaneau valabile si atunci cand erau eliminate la nivel statistic efectele alcoolului, tutunului, obezitatii si longevitatii mostenite– chiar daca nefericirea poate sa contribuie in mod evident la acestea, cu exceptia ultimei variabile. Vaillant a descoperit ca sanatatea mentala intarzie deteriorarea sanatatii fizice la varsta mijlocie.

          Numitorul comun al tuturor depresiilor este lipsa iubirii sau pierderea sensului vietii, cel putin asa cum sunt acestea percepute din punctul de vedere al persoanei deprimate. Boala functioneaza adesea ca o evadare din rutina care a devenit fara rost. In acest sens, boala ar putea fi numita o forma occidentala de meditatie.

          Unul dintre cei mai obisnuiti precursori ai cancerului este o pierdere traumatica sau o senzatie de vid in viata cuiva. Cand o salamandra isi pierde un membru, ii creste altul. In mod analog, cand o fiinta umana sufera o pierdere emotionala pe care nu o poate gestiona in mod adecvat, corpul raspunde dezvoltand o noua crestere. Se pare ca, daca am putea reactiona la pierdere prin dezvoltare personala, am putea preveni ca acea crestere sa devina maligna. De asemenea, cercetatorii au observat ca, daca infesteaza cu cancer piciorul sau coada unei salamandre si apoi o parte este amputata langa tumoare, apare un nou membru sau o noua coada si celulele canceroase redevin normale. Noi stim ca si corpul omenesc incearca sa se vindece de unele forme de cancer, cum ar fi neuroblastoma, transformand celulele maligne in celule sanatoase, in acelasi fel, dar si atacandu-le. Principala mea sarcina ca medic este deci sa va ajut sa va transformati intr-o noua persoana pentru a putea sa rezistati dezvoltarii nedorite si necontrolate a bolii.

          Daca va transplantez un rinichi si va dau medicamente care va inhiba sistemul imunitar, grefa va fi acceptata. Mai tarziu s-ar putea sa aflam ca rinichiul continea celule canceroase. Atat rinichiul, cat si cancerul vor continua sa se dezvolte. Daca elimin medicamentele care impiedica respingerea rinichiului de catre corp, noul organ va fi distrus, dar si cancerul. Un sistem imunitar viguros poate invinge cancerul, daca nu este impiedicat si elevarea emotionala catre o mai mare acceptare si implinire de sine va ajuta la mentinerea unui sistem imunitar puternic.

          Efectele depresiei asupra sistemului imunitar apar adesea foarte repede, daca raman sechelele unei boli anterioare. Arnold, un pacient care avusese melanom si acesta intrase in remisie timp de sapte ani, a venit la mine cu un nodul limfatic care ii reaparuse la subrat. L-am intrebat ce se intamplase in viata lui in ultimele sase luni. Mi-a spus ca isi crescuse singur toti copiii, deoarece sotia lui era bolnava mintal. Ultimul copil, un baiat de care era foarte apropiat, tocmai se casatorise si parasise casa parinteasca. A fost atat de deprimat de plecarea fiului sau, incat a plans saptamani intregi.

          Disperarea ii afectase lui Arnold sistemul imunitar, permitand celulelor canceroase ramase, care fusesera tinute sub control pana atunci, sa se inmulteasca din nou. Ca parte a terapiei sale, am adunat copiii si restul familiei, pentru a-i ajuta sa-i planifice noi interese si activitati sociale, dar si pentru a gasi modalitati prin care ceilalti sa poata ramane aproape de el. El a fost capabil sa inteleaga pericolul fizic de a cadea in disperare si mila de sine. A inceput sa participe la mentinerea propriei stari de sanatate invatand sa faca fata problemelor emotionale inevitabile din viata sa. In cele din urma, a murit din cauza bolii, dar timpul care i-a mai ramas de trait a fost plin de fericire, el bucurandu-se de iubirea familiei, a unor prieteni noi si chiar a unei prietene.

          Depresia, asa cum este definita de psihologi, implica in general mutarea sau renuntarea. Simtind ca actualele conditii si posibilitatile viitoare sunt intolerabile, persoana deprimata„intra in greva” fata de viata, facand din ce in ce mai putine lucruri si pierzandu-si interesul fata de oameni, munca, pasiuni etc. O astfel de depresie este puternic legata de cancer. Dr. Bernard Fox din Boston, de exemplu, a observat ca barbatii deprimati sunt de doua ori mai predispusi la cancer decat oamenii normali. Un studiu efectuat pe gemeni identici, dintre care unul singur avea leucemie, a aratat ca fratele bolnav fusese deprimat grav sau suferise o pierdere emotionala inainte, in timp ce fratele sanatos nu avusese probleme. Totusi, exista o forma specifica de depresie chiar mai strans legata de agravarea starii de sanatate.

          Pacientii deprimati tipici, prin renuntarea la activitatea normala, ofera cel putin un raspuns la ceea ce ei percep drept o situatie insuportabila. Reactia este negativa, dar cel putin este o reactie de revenire la normal. Multi oameni, totusi, isi continua rutina zilnica si par sa fie fericiti in manifestarile lor exterioare, in timp ce viata lor launtrica si-a pierdut complet rostul. Aceste persoane sunt rareori diagnosticate clinic cu depresie, deoarece reusesc sa functioneze in continuare. Starea lor este„disperarea tacuta” a personajului Walter Mitty, creat de scriitorul James Thurber, bland si amabil in aparenta, dar plin de manie si de frustrare nerecunoscuta in interior.

          O pacienta bolnava de cancer, numita Sandy, de exemplu, mi-a scris o scrisoare lunga, explicandu-mi cum fusese conditionata sa fie un„pres de sters picioarele” cea mai mare parte a vietii sale. In adolescenta se pregatise sa fie cantareata si actrita, studiind chiar intr-un grup important de teatru experimental. Mi-a povestit ca, de fiecare cata cand cobora de pe scena plina de entuziasm, mama ei ii spunea:„A fost bine. Continua si poate ca data viitoare vei juca mai bine”. Mama ei parea sa intampine fiecare spectacol cu ideea:„Data viitoare vezi daca poti sa-mi aduci o nota de 10”. Sandy avea un corp deosebit de frumos, dar mama ei intotdeauna ii spunea:„Nu manca asta, nu manca aia, pentru ca o sa te ingrasi”. Spre sfarsitul adolescentei, increderea ei in sine era atat de joasa, incat abia mai canta in ultimul rand in corul bisericii si foarte curand nici macar acolo.

Nr. de pagini: 311
Anul aparitiei: 2016