„…Capacul lazii de campanie cazu singur, inchizand un timp care nu voia sa moara. Alt timp, al unui prezent tulbure si tulburator, se petrecea afara, intr-o lada uriasa, cat tara, ale carei margini se strangeau sufocant. Emil isi scutura umerii, de parca ar fi vrut sa se rupa de ceva. Avea nevoie de aer; aer rece, puternic, inviorator. Il chema muntele, din zarea verde si ozonata, cu stejarii in care incepea sa se coaca ghinda, sub razele lunii.”

Gandea ca poate aici, la munte, vremea fiind mai intarziata, sa nu fi amutit inca. Pentru ca, se spune din batrani, rau este sa te prinda cucul nemancat si sa te spurce, blagoslovindu-te cu necazuri, dar tot rau este si sa treaca anul fara sa-l auzi cum trebuie, cand te-ar fi daruit cu noroc si bucurii.”

OPINIA CITITORILOR