Ma simt ca zarzarul meu pirpiriu de langa casa, care dadea candva niste fructe bicisnice. A venit intr-o zi un priceput si m-a ademenit: „Hai sa ti-l altoiesc, sa rodeasca piersici cat pumnul!” A crestat adanc carnea batranului pom, infigandu-i in rana o ramurica de piersic ca un suflet nou. L-a bandajat, l-a udat, iar eu in fiecare zi ma uitam curios la pom sa vad: nu cumva a devenit piersic? Gandeam ca firea lui cea proaspata umbla acum prin tot lemnul sa schimbe randuielile statornicite ale infrunzirii, infloririi si roadelor. Dar timpul a trecut si, in locul rezultatului promis, m-am trezit cu o corcitura care nu numai ca nu dadea piersici uriase, dar se lasase pe tanjala si la productia de zarzare bicisnice. Azi, ma uit cu manie si amaraciune cum s-a transformat vechiul pom fructifer in lemn de foc, insa nu ma rabda inima sa-l tai, fiindca…

OPINIA CITITORILOR