Apocalipsa lui Pavel. Visio Sancti Pavli Apostoli - Editie ingrijita de Cristian Badilita
DESCRIERE
Cartea autorului Cristian Bandilita „Apocalipsa lui Pavel. Visio Sancti Pavli Apostoli - Editie ingrijita de Cristian Badilita" de la editura VREMEA
Ilustratii de Marian Zidaru
Traducere de Smaranda Marculescu Badilita si Cristian Badilita
Editie bilingva romana-latina
Apocalipsa lui Pavel s-a bucurat de o extraordinara raspandire si popularitate in Occidentul medieval pana in secolul al VII-lea (chiar si mai tarziu), elemente din viziunea (visio) Apostolului fiind apoi preluate de folclorul religios. Sa amintim doar, spre a-i fixa dintru inceput importanta, ca textul a inspirat Comedia divina a lui Dante si, probabil – impreuna cu Apocalipsa lui Ioan si alte surse biblice si patristice – multe din scenele Judecatii de apoi de pe zidurile manastirilor din Nordul Moldovei. Originalitatea lui consta in descrierea amanuntita a pedepselor aplicate sufletelor pacatoase in iad, imediat dupa iesirea lor din trupuri. […]
Exista foarte multe versiuni si reelaborari ale Apocalipsei lui Pavel, publicate in diferite limbi: armeana, copta, greaca, siriaca, latina (50 de manuscrise), araba, italiana veche, franceza, provensala, engleza, daneza, romana, bulgara, sarba, rusa etc. […]
In 1879, Bogdan Petriceicu Hasdeu publica, in Cuvente den batrani, o serie de „carti poporane ale romanilor", printre care se numara si Apocalipsul apostolului Pavel. De fapt, un fragment din versiunea scurta (Hasdeu presupune si existenta unei traduceri romanesti a versiunii lungi), inclusa in volumul popei Grigorie din Mahaci (pp. 21-30). Din codicele respectiv lipseste o pagina din textul apocalipsei, pe care Hasdeu o reconstituie (p. 305) plecand de la versiunea slava. Traducerea romaneasca va fi fost facuta in prima jumatate a secolului al XVI-lea […]
Traducerea romaneasca a Apocalipsului… contine, in fapt, doar primul episod din versiunea latineasca lunga, cel al judecatii sufletelor dupa iesirea din trup, plus o vizita-fulger prin rai si iad.
Cristian Badilita
Apocalipsa lui Pavel se legitimeaza in fata cititorilor si ascultatorilor prin urmatorul fragment din Epistola a doua catre corinteni: „Cunosc un om in Cristos, care acum paisprezece ani – fie in trup, nu stiu; fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie – a fost rapit in felul acesta pana la al treilea cer. Si-l stiu pe un astfel de om – fie in trup, fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie – ca a fost rapit in rai si a auzit cuvinte de nespus (arreta rhemata), pe care nu se cuvine omului sa le graiasca” (2Cor. 12, 2-5).
Cristian Badilita
Penultimul episod al Apocalipsei lui Pavel, acordarea unui ragaz (refrigerium) tuturor sufletelor condamnate la chinurile iadului, mi se pare (si aici ma inscriu intr-o traditie hermeneutica bine reprezentata) punctul de maxima tensiune si importanta teologica. Dupa ce asista la judecarea a trei suflete, dupa ce coboara din al treilea si al doilea cer (despre care aflam doar „cat se cuvine”), dupa ce traverseaza in lung si-n lat Cetatea lui Cristos, intalnindu-se cu o multime de celebritati veterotestamentare, Pavel ajunge in tinutul patimilor, situat in „intunericul din afara lumii”, catre apus. Patimile care i se infatiseaza si la care sunt supuse mai multe categorii de pacatosi (exegetii rafinati au numarat vreo treisprezece) il fac sa exclame la un moment dat: „Ar fi fost mai bine sa nu ne fi nascut, noi, toti cei care am pacatuit.”
Cristian Badilita este istoric al crestinismului timpuriu, doctor al Universitatii Paris IV – Sorbona, autor a numeroase studii despre traditia crestina a primelor veacuri, coordonator al traducerii Septuagintei, traducator al Noului Testament.
Marian Zidaru, unul dintre cei mai importanti artisti romani contemporani, este sculptor, desenator, pictor.
„Munca lui Marian Zidaru incearca sa edifice punti, sa stabileasca legaturi intre teritoriul religios si cel artistic, altadata unite. Ne aflam in plina utopie, dar o utopie asumata, care imprima forta elaboratelor lui constructii.” Ioana Vlasiu
Smaranda Marculescu Badilita
Cercetator la Institutul Sources chrétiennes, Lyon. A predat limba si literatura latina la Universitatea din Rouen. Doctor al Universitatii Paris IV-Sorbona cu o teza despre inspiratie si profetie la Philon din Alexandria. Lucrari si articole despre Philon din Alexandria, Plutarh, literatura iudeo-elenistica.
Anul aparitiei: 2016
Numar pagini: 144
Format: 14. 5x20. 5
OPINIA CITITORILOR