AMORURILE UNUI PRINT

Prezentare:

Există o întreagă tradiţie a ceea ce se numeşte literatură licenţioasă, urcând din antichitate (Ovidiu în Ars amandi) până la Balzac (Contes drôlatiques). Spiritele pudibonde însă pot să fie şocate până şi de anumite pasaje din Biblie, ca să nu mai vorbim de cărţi ca Halima sau Decameronul. Că atentează la pudoare li s-a reproşat lui Baudelaire şi Flaubert; pentru acelaşi motiv, Joyce şi Henry Miller au fost lungă vreme autori interzişi în ţările cu limbă anglo-saxonă. Ultimul, ca să se apere de eticheta „pornografie“ aplicată romanelor sale, cita cuvintele lui Theodore Schröeder, care şi-a consacrat viaţa luptei pentru libertatea cuvântului: „Obscenitatea – susţinea el – nu se găseşte în nici o carte, în nici un tablou, ea e întotdeauna o calitate a spiritului celui care citeşte sau priveşte“. Schröeder are indiscutabil dreptate atunci când e vorba despre opere artistice reuşite, fiindcă aici scenele şocante ori verdeaţa limbajului au o funcţie estetică, sunt necesare expresivităţii literare şi plastice. Pornografia apare doar acolo unde efectul poetic nu intervine şi e urmărită stricta excitare sexuală pe cale scriptică sau vizuală. (Ov. S. Crohmălniceanu)

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review