„Elementul esential al pocaintei este tocmai partea de final a aceluiasi cuvant: «cainta», laolalta cu ale ei componente: rugaciunea, cererea de iertare, postul cu metanii, faptele bune, compensatoare a raului pe care le-ai facut (daca ai facut cuiva rau, in compensatie, fa-i mai mult bine decat raul pe care l-ai savarsit), jertfa personala (care s-ar traduce prin milostenie: a da ceva de la gura ta, din buzunarul tau, din munca ta pentru greseala pe care ai savarsit-o). Aceasta jertfa elibereaza de cosmarul greselii.

Cum am descrie noi cainta? Este un simplu exercitiu intelectual cainta? E de ajuns, oare, sa constientizam ca am gresit, doar asa, la nivel informativ? Sa zicem ca e ceva, dar nu totul. Trebuie sa constientizam greseala, trebuie sa intelegem ca am incalcat legea morala si ca, incalcand-o, se cuvine a repara cumva. Daca nu o reparam, ramanem vinovati. Dar atunci apare un nou sentiment, inceputul caintei: parerea de rau.

Prin urmare, dincolo de atitudinea intelectuala de care am vorbit, apare, dintr-odata, ceva in plus, o zvacnire in inima, care este parerea de rau, sau alta, mai mica: «ar trebui sa-mi para rau». Nici aceasta nu e de neglijat, deoarece, desi se afla inca la nivelul intelectului, e un pas inainte spre cainta, e pe cale sa se transforme intr-un simtamant al inimii.”

Mitropolitul Antonie Plamadeala

OPINIA CITITORILOR