A fiinţa sau a nu fiinţa - John Penberthy.

„Buzz, mi se pare mie sau tu îţi închipui că dacă te vei gândi destul de mult timp şi cu destul de multă intensitate vei reuşi să înţelegi totul cu mintea?” „Ei bine, da, aşa îmi închipui”, îi răspunse Buzz bătând în retragere. „A gândi este cu siguranţă o parte a înţelegerii”, spuse Bert, „dar în nici un caz toată înţelegerea. Există în tine un nivel mai înalt, care poate controla inclusiv mintea gânditoare. Poţi ajunge la acel nivel prin intermediul observaţiei şi al experienţei. Mintea este un slujitor minunat, dar un stăpân groaznic.” „Faptul că ştii că eşti amorţit constituie un uriaş pas înainte. Cele mai multe albine trăiesc întreaga viaţă fără să conştientizeze vreodată că în viaţa lor ar fi ceva amorţit. Iar a dori să faci ceva pentru a transforma această stare de lucruri, constituie un al doilea pas, deosebit de important.” „Deci am făcut deja doi paşi înainte”, concluzionă Buzz abătut. „Încotro să merg de aici?”

„Practică atenţia profundă. Urmăreşte să vezi sacrul în tot.”

Practică, se gândi Buzz. Adică şi mai multă muncă, şi mai mult efort.

„Perseverează, Buzz”, spuse Bert. „Acordă timp acestor lucruri. Ceea ce ţi-am dezvăluit astăzi se referă la un mod de viaţă, nu este ceva ce poate fi realizat într-o după-amiază. Totul este divin – tu, eu, Bobby, acest bolovan, această poiană – chiar şi Boris.”