CRISTALUL ETERIC – Al treilea tunel
În mod surprinzător, la mai puţin de un an de la ultima apariţie publicistică a sa (Geneza uitată – martie, 2019), Radu Cinamar ne trimite la redacţie un nou manuscris. Pentru cititorii interesaţi, nu mai este un secret faptul că autorul prezintă în cărţile sale elemente cu un conţinut ezoteric ridicat, actual şi practic. Observaţiile şi analizele sale sunt coroborate şi cuprind un spectru larg de interes: de la ştiinţă la spiritualitate sau de la psihologie la ezoterism, de la istoria umanității la aspecte sociologice etc., dar după părerea noastră totul este adus la un numitor comun, cel al evoluţiei fiinţei umane în totalitatea ei.
Pentru a uşura unele dintre informaţiile la care autorul face referire în cărţile sale, mai ales începând cu acest ultim volum, ne-am permis să adăugăm mai multe note explicative de subsol, care să lămurească mai bine cititorul.
CRISTALUL ETERIC – Al treilea tunel încheie atât un ciclu numerologic (ciclul lui 7), cât şi misterul ultimului tunel, rămas neexplorat de autor până în anul 2015. După prezentarea expediţiei, volumul face o foarte interesantă „turnură”, orientându-se către un proiect special, ce atrage o colaborare inedită cu orașul subteran Apellos, dar și cu partea americană. Ni se pare de asemenea foarte interesant că, pentru prima dată după aproape 14 ani, Radu Cinamar ne oferă în acest volum date suplimentare despre enigmaticul Elinor, un alchimist desăvârşit. Cartea prezintă de asemenea o informație-cheie, îndelung dezbătută şi considerată până acum un mister neelucidat, care se referă la originea reală a Lunii. Totul este explicat în amănunt şi în mod cronologic, la fel ca şi în cazul elementelor despre originea omului, prezentate în Geneza uitată. Este uluitor și totodată fascinant, dar cu atât mai mult aceasta ne deschide orizonturile cunoașterii și ale evoluției noastre individuale.
Volumele lui Radu Cinamar impresionează prin acurateţea detaliilor, prin ineditul lor, la care se adaugă valoarea de natură spirituală şi ezoterică a informaţiilor pe care ele le conțin. Acesta, considerăm noi, reprezintă cu adevărat nucleul seriei fenomenale de cărţi pe care autorul ni le pune la dispoziție, serie care este prezentă pe piață de 15 ani!