Panait Istrati

Panait Istrati s-a născut în Brăila, ca fiu nelegitim al unei spălătorese, Joiţa Istrate şi al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovineşti, a terminat şase ani de şcoală primară, doi fiind nevoit să-i repete. Ca şi Maxim Gorki, scriitorul rus şi apoi sovietic cu care a fost comparat adesea, şi-a câştigat existenţa ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar şi al unui vânzător ambulant. O vreme a fost şi cărbunar la bordul navelor Serviciului maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate » ...mai mult tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite oraşe: Bucureşti, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris şi Lausanne. Primele încercări literare datează din 1907, cu preponderenţă făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 îşi publică, în aceeaşi revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează şi la alte ziare: Viaţa socială, Dimineaţa, Adevărul etc. Se apropie de cercurile socialiste. Trăind în sărăcie, bolnav şi singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat şi îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923, cu o prefaţă semnată chiar de Romain Rolland. A publicat romanele: Ciulinii Bărăganului, Les récits d'Adrien Zograffi (Povestile lui Adrian Zograffi). Nicolae Iorga nu l-a apreciat deloc pe Panait Istrati. Într-un interviu luat de Ioan Massoff şi apărut în ziarul Rampa din 12 noiembrie 1924, Iorga declara: "Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicaţie. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean". [2] În 1927 a vizitat Moscova şi Kiev (şi a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa acolo). În Rusia îl intâlneşte pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menţiona mai târziu în romanul său Zorba Grecul). În 1929 a călătorit din nou în Rusia sovietică. Voiajul său în Rusia a fost sursa de inspiraţie a operei Vers l'autre flamme-Confession pour vaincus (tradusă în limba engleză sub titlul The Confession of a Loser) în care denunţă abuzurile regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic şi a omletei proverbiale: "Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul Spovedania unui învins a lui Istrati, ci şi alte scrieri căci Victor Serge este, de pildă, un alt autor. Publicarea cărţii va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii săi de ideologie socialistă (unii din prietenii săi comunişti considerându-l fascist). În 1930 se reîntoarce definitiv în ţară. Aici publică în 1933 eseul L’homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privinţa independenţei. Chintesenţa acestui eseu îi atrage vehemente contestări. A fost tratat de T.B.C. în Franţa la Nisa şi apoi a revenit la Bucureşti. Izolat, singur şi bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret. Prozele şi romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ţinuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase şi religii şi diverse oraşele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieţii. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză şi română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.